Expoziție astronomică și Planetariu în Cluj, o inițiativă așteptată și binevenită!

de | | 3 Minute

Expoziție astronomică și Planetariu în Cluj, o inițiativă așteptată și binevenită! 

Undeva în spate la Sora, pe strada Samuel Brassai, nr. 5, ni se pregătește de ceva timp o surpriză de proporții astronomice! 🙂

Depășind regretul că orașul nostru nu are un planetariu, o mână de oameni s-au pus pe treabă și le vor oferi clujenilor ocazia de a privi Universul pe o boltă cerească artificială construită special pentru Cluj.

Organizatorii ne invită să explorăm lumea în care trăim în cadrul expoziției de astronomie „Descoperă Universul”, ediția a IV-a, în perioada 10-17 mai 2017.

Expoziția se va desfășura la tranzit.ro/Cluj (str. Brassai Samuel, nr. 5) și va include instrumente de astronomie și proiecții interactive în planetariul digital. Intrarea este gratuită!

ce poți să faci în Cluj în săptămână 8-14 mai

După o muncă asiduă, Universul va lua „naștere” în planetariul digital din centrul Clujului

Obișnuiți să ne hrănim cu reușita evenimentelor mari și mici de prin Cluj, uităm uneori cât de multă muncă e în spatele acestora. De obicei, e vorba de muncă organizatorică. Alteori, însă, precum în cazul de față, e vorba și de muncă fizică serioasă.

Pentru ca noi, clujenii, să putem explora Universul, să aflăm câte ceva despre locul omenirii în Univers, să cunoaștem mai bine sistemul solar, galaxiile, nebuloasele și roiurile de stele, precum și să ne familiarizăm cu evoluția astronomiei și cu instrumentele de care astronomii din trecut și din prezent se folosesc, a fost nevoie de muncă asiduă.

Iată câteva imagini ce surprind procesul de „creație” 🙂

Expoziție astronomică și Planetariu în Cluj

Expoziție astronomică și Planetariu în Cluj

De la materiale și unelte, la calcule matematice și geometrie aplicată, recalculări, asamblări și, în cele din urmă, ridicarea cupolei, noul planetariu a fost o călătorie în sine. Rezultatul final îl puteți vedea în cadrul expoziției!

„Descoperă Universul” – O săptămână de călătorii spațiale

Expoziția de astronomie va fi deschisă publicului în perioada 10-17 mai 2017 și este organizată de Tranzit.ro/Cluj împreună cu Societatea Astronomică „Andromeda”, Observatorul astronomic al Universității „Babeș-Bolyai” și STARMAX Astronomie.

Programul manifestărilor speciale din cadrul expoziției este următorul:

• Miercuri, 10 mai 2017, ora 17:00 – Deschiderea oficială a expoziției
• Perioada 11- 17 mai 2017, între orele 10:00-13:00 și 15:00-18:00 – vizitarea expoziției și a planetariului digital.

După încheierea expoziției, planetariul va fi dezasamblat, urmând a fi folosit în Cluj și în cadrul altor evenimente tematice viitoare.

Expoziție astronomică și Planetariu în Cluj

Expoziție astronomică și Planetariu în Cluj

Iulia Marc. redactor Cluj.com
Fotografii din Univers: Tarfin Æé & Gabi Roșca