Am fost la expoziția Our Body: Universul interior. În contextul controverselor iscate și al faptului că mai poate fi vizitată doar până la sfârșitul lunii octombrie, ar merita să-i acordăm câteva rânduri, câteva gânduri.
Nu țin minte ca vreo altă expoziție să fi stârnit atât de multe controverse și polemici, mai ales fiind vorba de o expoziție cu un pronunțat ,,accent pe prevenție, sănătate și educație” – după cum afirmă organizatorii. Colegii din redacție care au avut ocazia să viziteze expoziția chiar la lansare nu au fost prea încântați. Alți cunoscuți, pe de altă parte, abia așteptau să o viziteze.
Apoi s-au lansat discuțiile legate de posibilitatea sumbră ca aceste corpuri umane – sau cadavre, cum insistă unii să le numească, pe bună dreptate (revin asupra ideii) – să aparțină de fapt deținuților politici din China (care nu aveau cum să își dea acordul). Nu s-a dovedit nimic în acest sens și, în ciuda unor proteste, expoziția a rămas deschisă publicului larg, atrăgându-i pe cei mai curioși dintre noi ca un magnet.
Primele 10 minute ale vizitei la expoziția Our Body au rămas sub amprenta unui șoc emoțional. Apoi adaptare emoțională. Dar întâi șoc. Nu suntem obișnuiți cu ideea morții, cu acceptarea acestui fenomen ca fiind unul natural, ca oricare altul. Îmi suna ,,Cel mai iubit dintre pământeni’‘ în cap, cu fraza de început: ,,Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător.” Durează puțin până asimilezi emoțional informația, până înțelegi cu adevărat că acelea sunt niște corpuri umane, că nu e doar o imitație, ci e țesut, carne, organ similar celor pe care le posezi și tu și cei dragi ție. Până înțelegi că e ceva natural și normal. Te simți, poate, inconfortabil să le privești expuse. Nu neapărat pentru că sunt acolo expuse și pentru că le privești, ci pentru că e un context expozițional, un eveniment pentru care ți-ai cumpărat bilet (de menționat deci și accentul comercial, pe lângă cel educativ) și, nu în mod întâmplător, ți-ai asumat rolul de spectator. Caracterul intențional e oarecum mai inconfortabil decât ceea ce vezi în fapt.
Treptat asimilezi această nouă realitate și experiență și ajungi la momentul în care poți să vezi cu adevărat. E momentul în care curiozitatea și nevoia de cunoaștere preiau controlul, când privești aceste corpuri cu ochi de copil, cu ochiul omului de știință. Poți să ridici puțin privirea din vreun exponat și vei observa deschiderea și entuziasmul unui grup de copii care tocmai vizitează și ei expoziția. Fără reținerile adulților, copiii sunt cei care beneficiază cu adevărat de acele aspecte educative și de prevenție.
Corpul uman e fascinant, un adevărat Univers, într-adevăr. Cumva, omul are nevoie să vadă o astfel de expoziție. E o altfel de introspecție, una cu un puternic accent științific, biologic, medicinal, dar și filosofic și spiritual. Avem nevoie să ne vedem pe noi înșine, să ne cunoaștem mai bine.
Privind la secțiuni din corpul uman, cum ar fi o mână, un braț (inclusiv umărul) sau un picior, ești obligat să faci o constatare evidentă (dar pe care o evităm frumos de obicei): cât de bine seamănă cu ce avem în farfurie. De aici stropul de ipocrizie din titlu. Când ne dăm ochii peste cap atât de afectați de apariția în câmpul nostru vizual al unei bucăți de corp uman, poate ne gândim să fim la fel de afectați și de cadavrele pe care le servim în farfurie.
Sau doar viața umană are dreptul la demnitate post mortem? Poate e puțin zguduitor să constați aceste asemănări atât de evidente și, bineînțeles, știute în teorie, între noi și animale, între țesuturile noastre și cele pe care le consumăm.
În fapt, moartea și cadavrele nu ne înspăimântă atât de mult, decât în măsura în care le asociem cu ființa noastră. De aici sentimentele de revoltă (de înțeles, de altfel) când vine vorba de exponatele Our Body.
Dincolo de controverse, șocuri emoționale și curiozități științifice, le recomand tuturor o vizită la expoziție. Fie că ești pasionat de domeniul medical / biologic, fie că nu, e o oportunitate nu foarte des întâlnită. Ai ocazia să îți privești cu sinceritate corpul și să îți privești la fel de sincer niște false pudori.
Iulia Marc
Redactor Cluj.com
