Descoperă poveștile fotografiilor care fac înconjurul lumii la expoziția World Press Photo în Cluj
Cea de-a 66-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată până pe 25 mai în Cluj, pe Aleea Stadionului, lângă Stadion Arena. Adusă în România de 12 ani consecutivi de către Fundația Eidos, expoziția va fi expusă publicului larg în centrele a nouă orașe din țară, itinerariul începând cu București, Timișoara, Cluj, Sibiu, Constanța și Oradea.
„Trăim într-o era în care fake news-ul devin din ce în ce mai greu de izolat, iar fotojurnalismul de calitate și etic este calea prin care putem obține informații autentice și nealterate. Ca fotojurnalist am fost în mijlocul unor evenimente extrem de dure, însă chiar dacă realitatea din teren era prea violentă, prea explicită sau pur și simplu prea greu de digerat, am realizat cât de important este ca noi, fotojurnaliștii, să redăm totul cât mai raw, astfel încât să reușim să transpunem oamenii chiar în acel loc și în acel moment. Doar așa putem înțelege cu adevărat probleme cu care această lume se confruntă.” – Cristian Movilă, fondatorul fundației Eidos și reprezentantul World Press Photo în România
Cele 120 de fotografii surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul de agresiune din Ucraina și impactul lui asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice și protestele civile din jurul lumii. Fotografiile vor fi însoțite și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii vor putea asculta, pe propriile device-uri, povestea fiecărei fotografii câștigătoare.
Timp de 3 luni de zile, 24 de ore din 24, fotografiile vor fi expuse simultan în perioada 5 mai – 31 mai în București, Timișoara și Sibiu, 7 – 25 mai în Cluj-Napoca, 3 iunie – 3 iulie în Constanța și Oradea, ca mai apoi să fie prezentate publicului în alte orașe importante din România. Întreg itinerariul și detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziției – World Press Photo Exhibition Romania.
Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Cei patru câștigători globali au fost selectați din 24 de câștigători regionali, aleși din peste 60.000 de lucrări înscrise:
- Premiul Fotografia anului: Bombardament aerian asupra spitalului de maternitate din Mariupol, realizată de Evgeniy Maloletka, Ucraina, Associated Press
- Premiul Reportajul anului: Prețul Păcii în Afganistan, realizat de Mads Nissen, Denmark, Politiken/Panos Pictures
- Premiul Proiect pe termen lung: Ape zbuciumate, realizat de Anush Babajanyan, Armenia, VII Photo/National Geographic Society
- Premiul Format Liber: Aici, ușile nu mă cunosc, proiect realizat de Mohamed Mahdy, Egypt
Expoziția World Press Photo este adusă în România de Fundația Eidos, organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și finanțată de Ministerul Culturii. Partener principal: Raiffeisen Bank
Despre Fundația Eidos
Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, inițiativa UNFINISHED Democracy, expoziția itinerantă World Press Photo și EIDOS Talks.