Cum e să lucrezi în cel mai mare spațiu de coworking din Cluj? | Experiența Cluj.com la ClujHub

de | | 6 Minute

Cum e să lucrezi în cel mai mare spațiu de coworking din Cluj? | Experiența Cluj.com la ClujHub

Acum mai bine de o lună, echipa Cluj.com și-a mutat condeiele creatoare la ClujHub, cel mai mare spațiu de coworking din oraș. Continuarea poveștii? Sună cam așa:

Nu știu alții cum sunt, dar pentru noi perioada în care am lucrat de acasă a devenit, la un moment dat, copleșitoare. Într-adevăr, este minunat să scrii despre Cluj din confortul propriei case, dar vine o vreme în care ți-e dor să îl admiri în fiecare zi în drum spre birou. Cum sediul nostru este încă în construcție, am ales o variantă de mijloc.

Auzisem de foarte mult timp de ClujHub și de evenimentele faine pe care le organizează, dar nu avusesem niciodată ocazia să-i trecem pragul și ne alăturăm comunității în adevăratul sens al cuvântului. Primii pași i-am făcut timizi pentru că, deși eram obișnuiți să lucrăm împreună, ca echipă, ne domina teama, și, în același timp, entuziasmul ideii de coworking.

Care-i treaba cu coworking-ul? 

Ne-am lămurit destul de repede: oameni faini cu idei și task-uri mărețe își ocupă locul în spațiul generos de lucru și fac magia să se întâmple”! Ce-i drept, noi am optat pentru un birou privat, în care s-a instalat doar echipa noastră, dar după-amiezile aglomerate ne-au surprins deseori furișându-ne în sala mare pentru a ne lăsa cuprinși de atmosfera productivă a spațiilor de coworking.

ClujHub

Fie că ești freelancer, antreprenor sau o echipă de oameni creativi, îți găsești rapid un loc în comunitate. Mulți dintre cei care s-au hotărât să lucreze pe cont propriu la visul lor ne-au mărturisit că au transformat ClujHub în acel acasă” pe care îl căutau de mult timp pentru business-ul lor. Ca acasă ne-am simțit și noi, doar că de această dată, înconjurați de oameni și de energia pozitivă pe care o emană. 

Calea de mijloc între birou și acasă 

La ClujHub am găsit un spațiu hibrid: birouri private, spații de coworking și evenimente, săli destinate ședințelor sau întâlnirilor de business, zone de relaxare și divertisment. Toate își găsesc echilibrul aici. Este o cale de mijloc între productivitatea și spiritul Let’s do it!” dintr-un spațiu office și confortul, libertatea lucrului de acasă. 

Locația este extrem de accesibilă, chiar în inima Clujului. Situat la etajul 3 al complexului Central, spațiul îți oferă posibilitatea de a ajunge rapid de la birou în puncte cheie ale orașului. De asemenea, ai alternative nenumărate pentru pauza de masă, indiferent dacă optezi pentru prânzul savurat la restaurant, în spațiul de dining sau pe terasa urbană a hub-ului. Iar cafeaua și ceaiul sunt din partea casei… pentru că mințile neobosite au și ele nevoie de combustibilul lor, nu-i așa?

ClujHub

Libertatea contează mult pentru un spirit întreprinzător și creativ, indiferent dacă vorbim de freelanceri, antreprenori sau angajați. La ClujHub, poți să-ți organizezi timpul de lucru exact așa cum vrei, iar biroul este disponibil 24/7. Trebuie să duci doar grija deadline-urilor proprii, nu și a orei de închidere. Poți intra și pleca oricând pe baza amprentei, fiind locul ideal atât pentru matinali, cât și pentru „păsările de noapte”.

De ce merită să încerci experiența ClujHub?

Știi care-i cea mai bună parte? Networking-ul! Din comunitatea ClujHub fac parte 1000 de membrii. Desigur, nu te întâlnești zilnic cu toți, dar pe măsură ce lucrezi aici, ajungi să interacționezi cu alți profesioniști din domeniul tău, găsești nenumărate oportunități de colaborare și, grație programului Digital Incubator, chiar oameni care cred atât de mult în ceea ce faci încât vor să-ți finanțeze business-ul. Este o comunitate în care te poți dezvolta pe tine, pe cei din jurul tău, în care devii conectat cu mediul de business clujean.

Noi ne-am împrietenit deja cu câțiva oameni faini, iar cel mai plăcut sentiment este să mergi într-un spațiu plin de oameni și să zărești câteva fețe familiare cărora să le spui, zâmbind, Neața!”. 

Pe lângă asta, lucrezi într-un loc în care te simți în siguranță, chiar și în vremurile acestea nu tocmai prietenoase. Motto-ul ClujHub este, pe perioada pandemiei: În siguranță, nu singur!”.Exact așa ne-am simțit și noi! Deși ești înconjurat de oameni, nu te simți sufocat, nici în pericol, pentru că totul este foarte bine organizat.

Cui recomandăm experiența ClujHub?

☑️ Freelancerilor care sunt în căutarea acelui echilibru între productivitate, libertate și oportunități;

☑️ Antreprenorilor care, fie nu au găsit acel acasă pentru business-ul lor, fie au nevoie de un sediu” într-o locație centrală în care să organizeze întâlniri sau pur și simplu să lucreze câteva ore.

☑️ Echipelor care lucrează de acasă sau în regim hibrid, dar care au nevoie de câte o ședință strategică din când în când. Vă spunem din experiență, lucrurile se organizează mai repede și mai ușor face-to-face.

☑️ Angajaților care vor să iasă din când în când din rutina lucrului de acasă. Companiile pot face abonamente prin care pun la dispoziție membrilor echipei 2-3 birouri în spațiul de coworking din hub. 

☑️ Tinerilor care încep să pună împreună primele piese ale carierei lor. Aici pot întâlni mentori, viitori colaboratori sau angajatori.

Practic, fiecare își poate găsi locul la ClujHub. Trebuie să doar să ai imboldul de a lua busul sau mașina până aici!

ClujHub prin ochii Cluj.com

Recunosc, de multe ori am tendința să fiu subiectivă în articolele mele, dar cred că tocmai în maniera asta personală stă farmecul Cluj.com. De data asta am ales să fac un pas în plus și să întreb întreaga echipă: Cum ai perceput tu experiența ClujHub? Iată răspunsurile:

Alexandra mi-a mărturisit că:

M-am simțit ca acasă, având mereu parte de atenția și grija personalului, atât eu, cât și colegele mele, pentru a ne bucura de tot confortul la locul de muncă. Mediul în care am lucrat timp de o lună a fost extrem de prietenos, din toate punctele de vedere, iar acest lucru l-am simțit după primul pas făcut la ClujHub.

Fiind pasionată de fotografie, aici am reușit să surprind câte un răsărit de soare extraordinar, pentru că priveliștea și poziționarea în inima Clujului a acestui spațiu de coworking mi-au permis acest lucru.”

ClujHub

Ligia, spirit analitic, a subliniat impactul acestei perioade asupra echipei: 

 

Experiența de aici a însemnat, înainte de toate, (re)apropiere față de echipă. Împreună, am reușit să soluționăm mult mai rapid task-urile, am fost mai productivi, mai motivați și mai creativi.

 De asemenea, am avut oportunitatea de a ne alătura unei comunități și unei echipe care ne-a oferit suport și încredere pentru a trece mai ușor prin această perioadă provocatoare prin măsuri sigure și profesioniste. 

Experiența de aici se poate traduce simplu: o gură de aer proaspăt, mai multă energie și mai multă apreciere față de fiecare membru din echipă.”

 

Eu? Sunt recunoscătoare că am cunoscut oameni faini, de la care am învățat lecții importante despre motivație, progres și adaptare. Văzându-i pe ceilalți lucrând cu atâta îndârjire la visul lor am fost determinată să lupt și eu mai mult pentru al meu! 

Totodată, m-am îndrăgostit de priveliște. Am avut norocul să am biroul poziționat chiar lângă fereastră și să pot savura în tihnă imaginea asta frumoasă chiar și acum, în timp ce scriu. 

Iulia, cu siguranță, a reușit să realizeze un sumar complet al experienței noastre aici:

„Îmi doream de multă vreme să «testez» un spațiu de coworking, iar ClujHub s-a ridicat la toate așteptările și… a eliminat câteva rețineri pe care le aveam. Atmosfera destinsă, excelenta organizare a spațiului comun, facilitățile puse la dispoziție (pentru că hei, o imprimantă și o cafea bună sunt mereu o sursă de bucurie) sau priveliștea asupra Clujului – de care ne va fi tare dor, sunt doar câteva dintre motivele pentru care vom reveni pe-aici.

Ce m-a surprins? Cât de eficient și relaxat poți să lucrezi într-un astfel de mediu, înconjurat de oameni creativi, care se concentrează la rândul lor pe ce au de făcut. Multe mulțumiri echipei ClujHub!”

 

Cum va suna poveste ta?

Iar ne-am întins la povești… știu! Dar chiar merită să vorbești mult despre experiențele faine, încurajându-i și pe ceilalți să le testeze. Nouă, ca echipă, ClujHub ne-a dat un plus de energie pozitivă, încredere și motivație. 

Așadar, suntem curioși! Cum va suna povestea ta alături de ClujHub?

 

Rezervă-ți un loc în hub:

E-mail: [email protected]
Telefon: 0740 021 644
Web: clujhub.ro
Facebook: www.facebook.com/ClujHub