Excursii din Caiac: experiențe altfel de conectare cu natura
Așa-i că atunci când te gândești la o zi petrecută pe lac cu caiacul îți apare în minte o zi cu soare, călduroasă, în care stropii de apă care se preling de pe vâslele cu care îți ghidezi direcția de mers nu sunt reci ca gheața?
Așa ne imaginam și noi mersul cu caiacul, dar uite că am descoperit weekendul trecut că se poate și altfel. Deși pare descurajator la început, zilele geroase sau ploioase pot fi și ele petrecute pe apă și pot fi zile la care să privești în urmă cu entuziasm și bucurie c-ai reușit să depășești tiparele. Hai să-ți povestim cum ne-am aventurat într-o zi ploioasă să ieșim cu caiacele pe lacul Beliș alături de cei de la Excursii din Caiac și cum a fost experiența noastră!
Excursii din caiac: experiențe memorabile pe apă
Ne-am familiarizat cu ideea de a ieși cu caiacul în afara sezonului iarna aceasta, când pe Instagram am văzut niște reels cu câțiva aventurieri de la Excursii din Caiac care pluteau și înotau în lac când afară era încă zăpadă și lacul era acoperit de gheață. Am făcut rapid research și-am aflat că dacă ai echipamentul potrivit, mersul cu caiacul este distractiv chiar și când natura e înghețată.
Am fi putut să ieșim pe lac chiar atunci, când încă era iarnă adevărată, dar vă mărturisim că am reușit cu greu să ne mobilizăm. Ne-a fost greu nu doar să ne sincronizăm programul, ci și să ne împăcăm cu ideea că afară abia au urcat gradele în termometru peste 0 și noi ne aventurăm pe apă. Din acest motiv, abia spre finalul primei luni de primăvară ne-am plimbat în caiac, pe lacul Beliș. Și chiar dacă am ratat experiența cât încă era iarnă și ar fi fost ceva unicat, weekendul a fost pentru noi toți o premieră. Am ieșit pe lac pe ploaie, într-o zi cu vânt și în care de obicei alegem să practicăm activități în interior.
Deși am așteptat ca vremea să fie puțin mai prietenoasă cu noi, ziua în care am ieșit pe lac a fost, după cum v-am spus, una ploioasă, iar telefoanele noastre anunțau o temperatură maximă de 10 grade. Am fost 5 persoane și, deși nu toți știm să înotăm, iar unii dintre noi nici nu s-au mai dat cu caiacul înainte, ne-am simțit de minune și ne-am împrietenit cu stropii de ploaie de la primele picături care ni s-au prelins pe obraji.
„A fost grozav să ne plimbăm pe Beliș, pe valuri, sub un cer întunecat, cu ploaie măruntă, sub protecția costumului impermeabil. Mi-am dorit de multă vreme să mă bucur de plimbări în caiac și „în afara sezonului” și iată că se poate – cu îndrumare și echipament corespunzător. Eugen ne-a transmis o stare de entuziasm tare faină, a venit cu o energie bună, ce contrasta perfect cu vremea de afară. Și ne-a ajutat să ne conectăm, ca echipă, într-un mod mai neobișnuit. Mulțumim!” – Iulia, colega noastră
„Nu știam deloc la ce să mă aștept. Eram speriată de ideea de a fi în mijlocul lacului când afară sunt 10 grade, dar de fapt am avut parte de o experiență sigură și relaxantă. Câteodată făceam pauze de la vâslit pentru a admira peisajul. Nici măcar nu am băgat de seama frigul. Pur și simplu m-am bucurat de moment.” – colega noastră, Cristina, după prima ei experiență cu caiacul
Cam așa a fost. De îndată ce-am lăsat gândurile la mal, am conștientizat că Eugen, ghidul nostru, ne-a echipat bine și suntem în siguranță. De prea mult entuziasm, unii dintre noi nici nu au plecat bine de la mal, că au și testat temperatura apei 🙂.
Ce e frumos la excursiile cu caiacul alături de Alex și Eugen este că ai ocazia de a te conecta cu natura alături de o echipă profesionistă, care te va purta pe valuri sigure și alături de care experiența ta va fi una completă din toate punctele de vedere. Poți descoperi frumusețea lacurilor din România, dar și a celor internaționale, indiferent de anotimp.
„De caiac te poți îndrăgosti cu ușurință, așa ca mine, mai ales dacă te aventurezi pe ape în zile cu soare. După câteva ture, îți vei dori unul doar al tău. Ce îți lipsește apoi, însă, e bucuria de-a vâsli alături de alți oameni la fel de încântați ca tine – unii cu emoții, la prima lor excursie în caiac, alții cu experiență (și „gata” să facă o baie!). Mi se pare minunat că cei de la Excursii din Caiac au reușit, în ultimii ani, să creeze și în Cluj o comunitate în jurul acestei activități. Ne lipsea.” – Iulia
La finalul zilei, după ce ne-am urcat îmbujorați în mașină și-am pornit înapoi către Cluj, mă gândeam la cât de ușor, noi adulții, ne speriem și ne punem bețe în roate atunci când suntem puși față în față cu idei diferite și cu situații în care trebuie să ieșim din zona de confort. Cu toate acestea, situațiile de acest gen ne oferă oportunitatea să învățăm, să ne testăm limitele și să ne depășim fricile.
Le mulțumim celor de la Excursii din Caiac pentru că ne-au provocat să ieșim din tipar printr-o astfel de experiență și vă încurajăm și pe voi să faceți ceva diferit. Puteți începe printr-o excursie din caiac pe lacurile din apropierea Clujului.
Găsiți pe site-ul Excursii din Caiac detalii și evenimentele ce au loc în perioada următoare. Pe contul lor de Instagram puteți să vedeți cât de fain vă puteți distra atunci când vă eliberați de toate prejudecățile.
Deși sezonul de iarnă s-a cam terminat, poate până la anul testați apele la propriu și vă faceți curaj să ieșiți pe lac și atunci când Beliș sau Tarnița sunt acoperite de nămeți, iar caiacul trebuie să-și facă loc printre bucățile de gheață.