În fața sportului, toți suntem egali: tinerii de toate felurile, inclusiv cei cu dizabilități, cei instituționalizați și proveniți din medii defavorizate din Cluj-Napoca vor avea ocazia, în următoarele două luni, să practice sporturi la care, în mod normal, nu au sau au acces foarte greu
Asociația Club Sportiv Caiac SMile, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția a Copilului Cluj demarează proiectul „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport, un proiect sportiv destinat tinerilor, în special celor cu nevoi speciale, care se va desfășura în Cluj-Napoca, în perioada 09 august – 10 octombrie 2021.
Pe durata celor peste două luni, tinerii vizați de program, alături de tineri de toate vârstele și din toate mediile sociale, vor putea practica sporturi în aer liber precum caiac (pe lac), tenis de masă, tenis de câmp și baschet.
Asociația își propune, astfel, să contribuie la combaterea riscului de excluziune socială, să îi convingă pe tineri să se desprindă de viața online în care unii dintre ei sunt captivi și să adopte un mod de viață mai sănătos. Pentru adolescenți, în general, și pentru cei cu dizabilități, în special, practicarea unui sport, indiferent care este el, reprezintă atât terapie fizică, cât și psihică. Activitățile sportive dezvoltă încrederea de sine, deschid noi orizonturi spre socializare și creează o stare generală de bine. Cu această certitudine în minte, cei de la Asociația Caiac Smile au început, inițial doar în Satu Mare, derularea unor programe menite să o și pună în practică. Au debutat, evident, cu sportul la care este campion inițiatorul programelor, Ionuț Stancovici, respectiv caiac – fiind ușor de manevrat, indiferent de vârstă și aptitudinile fizice pe care le are practicantul. Au continuat cu schi. Rezultatul: mai multe pârtii de schi din România, printre care și cea din Feleac, au fost și urmează să mai fie dotate cu scaune speciale cu ajutorul cărora persoanele cu dizabilități să poată schia.
Acum au simțit că e momentul să se „extindă” și la alte sporturi, într-un proiect mai amplu, alături de autoritățile clujene.
„Curajul și neînfricarea acestor oameni, dovedite la ieșirile pe apă cu caiacul, au demonstrat că nu există bariere psihologice și sociale pentru integrarea în comunitate, în natură, cu ajutorul sportului pentru oamenii cu nevoi speciale. La fel mi-au «mărturisit» că au simțit și antrenorii speciali de baschet și tenis pe care i-am întâlnit la Cluj.” spune Ionuț Stancovici, inițiatorul proiectului.
Activitățile sportive vor fi intercalate cu activități de dezvoltare a deprinderilor de viață educative, independente și de ocrotire a mediului, prin programe de curățare a lacurilor și malulului râurilor.
„În sport, ca în orice alt domeniu, este nevoie de implicare. Mă bucur enorm să văd cum membrii speciali Caiac SMile îmi împărtășesc dorința de a face ceva extraordinar, știind că pentru asta ei trebuie să iasă din zona de confort și să exceleze!” spune Ionuț Stancovici.
Scopul proiectului constă în protejarea și promovarea egalității de șanse și tratament în rândul tinerilor, inserția sau reinserția copiilor și tinerilor în societate prin sport și depășirea barierelor impuse de situația socială a fiecăruia dintre ei.
Despre Caiac SMile
Caiac SMile este o asociație non-profit înființată în anul 2018 cu scopul de a promova sportul şi un mod de viață sănătos și echilibrat, conform principiului „Mens sana in corpore sano”. Asociația oferă posibilitatea de a practica activități sportive precum caiac, gimnastică și schi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități.
Cine este Ionuț Stancovici
Ionuț Stancovici, originar din Satu-Mare, este caiacist de peste un deceniu. În anul 2018 a decis să facă cunoscut acest sport și publicului larg și să-i atragă pe tineri, mai ales pe cei defavorizați, către caiac și a înființat Asociația Club Sportiv Caiac SMile. Tot din anul 2018, este antrenorul lotului național de caiac slalom juniori. Copiii antrenați de el au participat la o competiție internațională de mare anvergură -ICF Canoe Slalom World Ranking Race Solkan 2021. Datorită punctelor acumulate în acest concurs, România s-a calificat la Campionatul Mondial de la Trencen, Slovenia, care a avut loc în luna iunie, anul acesta. În anul 2019 a devenit arbitru european și mondial la caiac slalom.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Comunicat de presă