Este publicul clujean pregătit pentru Werther?

de | | 2 Minute

Spectacolul-premieră Werther deschide în mod oficial stagiunea 2015 – 2016 la Opera Națională Română din Cluj-Napoca!

Duminică, 4 octombrie, are loc deschiderea oficială a noii stagiuni lirice de la Operă, ocazie care ne aduce pe scenă, după aproape nouă decenii de la prima sa montare din 1928 pe scena Operei clujene, un spectacol inedit și aparte: Werther, de Jules Massenet.

Proiectul este o colaborare între instituția lirică din Cluj și o echipă regizorală franceză, ce și-a propus să pună în scenă, la Cluj, ,,fenomenul wertherian”. Regizorul Nadine Duffaut, prezentă la conferința de presă organizată marți, 29 septembrie, accentuează atmosfera poetică specifică acestei opere, precum și importanța personajelor secundare ce aduc un plus de realitate și dau contur atât poveștii, cât și personajelor principale. ,,Prezența anumitor personaje creează un contrast doar pentru a putea plânge mai bine alături de Charlotte. Dar, înainte de toate, nu trebuie să uităm fraza muzicală care vă spune tot ceea ce cuvintele nu pot exprima, impunând respect și umilință față de ceea ce este scris.” – declară aceasta în comunicatul de presă.

Este publicul clujean pregătit pentru Werther și pentru muzica franceză?

O ,,expresie a gândurilor profunde”, așa cum o vede regizorul francez, partitura lui Massenet este una dificilă din punct de vedere tehnic, solicită vocal interpreții, scriitura este una lungă. Avem de-a face cu o muzică atipică. În contrast cu partiturile italiene cu care publicul clujean este deja obișnuit, muzica franceză este diferită, este altfel, ,,nu este de forță, e de poezie, de culoare și detaliu”, cum frumos explică dirijorul József Horváth. O astfel de muzică necesită dorință de cunoaștere și de a înțelege.

Werther este o operă și o temă cunoscută în Franța sau Germania, de exemplu. Cât de familiară este ea publicului român / clujean însă și în ce măsură este relevant ca acesta să știe dinainte povestea? Poate tocmai acesta este rolul regizorului (asumat de Nadine Duffaut), de a pune în scenă cât mai clar mesajul autorului, în așa măsură însă încât spectatorul să înțeleagă povestea, dar să își aducă totodată aportul de imaginație, fără a i se servi totul pe tavă.



Cei familiarizați cu Werther, acest ,,poet romantic prin excelență”, îl cunosc din paginile romanului scris de J.W. von Goethe, ,,Suferințele tânărului Werther”, un adevărat fenomen al epocii sale, la momentul lansării sale din 1774.

Două momente festive vor întregi evenimentul 

Caracterul deosebit al premierei și al începerii oficiale a stagiunii lirice este marcat de două momente festive:
– reamplasarea stemei României Unite pe frontispiciul sălii de spectacol a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, după o absență de 67 de ani!
– onorarea distinsei mezzosoprane Viorica Cortez cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la debutul său pe aceeași scenă, în cadrul operei ,,Samson și Dalila”

Se continuă (deja) tradiția evenimentelor lirice mai puțin convenționale inițiate de Opera Română din Cluj! 



Nu doar premieră pe scena Operei, dar și o altfel de premieră în Cluj: evenimentul este pus în scenă în interiorul teatrului liric și, simultan, transmis live pe ecrane LED instalate în Piața Unirii, marcând închiderea Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane. O astfel de inițiativă se pliază pe dorința Operei de a veni în întâmpinarea publicului larg, în special a celui tânăr, din dorința de a-i trezi interesul cultural-artistic, pasiunea lirică și a-l atrage în sala de spectacol.

Biletele premierei sunt disponibile la Agenția teatrală, precum și online pe www.biletmaster.ro 

Redactor: Iulia Marc
Grafic: Rosentod