Cu un stil de viață adesea agitat și aglomerat, frecvența problemelor de natură psiho-emoțională pare să fie în continuă creștere. Avem uneltele, abilitățile necesare pentru a le face față? Să ne ajutăm singuri sau să apelăm la ajutor specializat? Doamna psiholog clinician și psihoterapeut Ionicioiu Ioana-Roxana vine în întâmpinarea acestor întrebări, analizând în ce măsură este utilă psihoterapia în zilele noastre, dar și în ce măsură diversele tipuri de terapie sau tratamente autoadministrate vin cu beneficii sau ne dăunează.
Psihoterapia, în general, așa cum este practicată în zilele noastre, este ea utilă celor care se perturbă singuri? Da, sute de studii au evidențiat faptul că este suficientă și probabil că multe alte sute de studii vor demonstra acest lucru și în viitor.
Este important totuși să devenim conștienți atât de rezultatele eficiente, cât și de cele ineficiente pe care oamenii le obțin de obicei în urma diferitelor tipuri de terapie și tratamente autoadministrate. Mult mai multe beneficii ar fi putut obține prin folosirea unor tipuri de terapie cum ar fi: Terapia Comportamentală Rațional-Emotivă (REBT) și Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC).
Așadar, multe dintre terapiile pe care le-au încercat oamenii ar fi putut fi relativ dăunătoare. La prima vedere acest lucru ar putea părea neimportant, dar contează foarte mult din următoarele motive:
1. Este regretabil să ai unele câștiguri terapeutice, dar să omiți alte câștiguri potențiale. Este oare suficient doar să te simți mai bine sau să te și faci mai bine?
2. Până la urmă ai doar o singură viață, dar atât de multe posibilități și șanse. În acest caz, dacă ești ajutat de terapie să te simți temporar mai puțin deprimat și să ai niște câștiguri datorită acelui ajutor, nu ar fi mai bine pentru tine să folosești o altă formă de terapie care să te ajute să fii mai puțin deprimabil pentru totdeauna? Și chiar mai bine de atât ar fi dacă această altă formă de terapie te-ar ajuta să fii mai puțin deprimabil chiar și atunci când în viața ta apar dificultăți foarte mari .
3. Cu toate că terapia pe care ai făcut-o a fost, probabil, bună, deși nu suficient de bună, efectele ei trecute nu pot fi schimbate. E posibil să fi avut rezultate, iar acestea să fi fost oarecum favorabile, dar și relativ dăunătoare, ceea ce este trist. Dar dacă acum realizezi acest lucru și ești de-acord că poți fi ajutat în mod categoric mai mult decât ai fost și că pe lângă că te simți mai bine poți să te faci mai bine, ai o mulțime de oportunități pentru a încerca și alte orientări terapeutice și a atinge acest obiectiv.
Nicio terapie nu este susceptibilă să fie perfectă, nici pentru tine, nici pentru o altă persoană tulburată. Păcat, însă, este să obții mult mai puțin ajutor decât ai putea obține după ce ai cheltui timp, energie și bani. O terapie validată te va ajuta să obții mai multe beneficii decât terapia relativ ineficientă pe care ai urmat-o și îți va oferi metode noi și mai bune decât cele pe care le-ai folosit.
Având cunoștințe cu privire la ceea ce funcționează, la ceea ce nu funcționează și la ceea ce funcționează mai bine, veți avea mai multe alegeri terapeutice inteligente.
Așadar, dacă vă confruntați cu probleme și vă doriți să scăpați de ele, nu ezitați să apelați la ajutor, dar asigurați-vă că terapia pe care o veți începe este una validată științific și eficientă.
Psiholog clinician și psihoterapeut Ionicioiu Ioana-Roxana
foto: medicalnewstoday.com