Epilarea definitivă, procedura care te ajută să obţii o piele fină şi luminoasă
Pilozitatea excesivă este o problemă manifestată de foarte multe persoane, un aspect nu tocmai plăcut, atât din punct de vedere estetic, cât şi al igienei. Îndepărtarea părului excesiv a constituit o prioritate de-a lungul timpului, conducând la aplicarea unora dintre cele mai variate metode şi practici. Astăzi, graţie evoluţiei pe care o parcurge ştiinţa, epilarea se poate realiza definitiv, cu ajutorul dispozitivelor pe bază de laser, pielea rămânând netedă şi cu un aspect foarte plăcut.
Epilarea definitivă, un pas către frumuseţe şi confort
A alege epilarea definitivă este un dar pe care fiecare persoană şi-l poate face, oferindu-şi astfel atât un aspect plăcut al pielii, cât şi confortul de a se elibera de grija îndepărtării periodice a părului excesiv. Procedurile de epilare definitiva sunt destinate oricărui tip de folicul şi pigment, putând fi aplicate atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor. Se pot aplica pe orice suprafaţă a corpului, intensitatea tratamentului şi durata acestuia fiind stabilite în funcţie de particularităţile fiecăruia.
De ce să alegi tratamentele cu laser?
În primul rând, epilarea definitivă cu laser prezintă o eficienţă garantată pentru orice tip de fir de păr. Permite îndepărtarea părului chiar şi de pe faţă, iar nivelul de durere este minim. Se adresează atât bărbaţilor, cât şi femeilor. Atunci când vrei să te bucuri de o îndepărtare definitivă a pilozităţii excesive, recomandarea specialiştilor este de a apela la tehnologia de top Alexandrite, acest tip de laser fiind unanim apreciat atât în estetică, cât şi în dermatologie. Este procedura care se aplică şi în cazul în care te confrunţi cu leziuni cutanate pigmentare, cu foliculită sau cu alte afecţiuni ale pielii. Medicul specialist va stabili durata aplicării procedurii cu laser, astfel încât rezultatele să nu întârzie să apară şi să fie de lungă durată.
Îmbunătăţeşte-ţi expresia facială, aplicând tratamentele cu toxină botulinică
Dermatologia estetică acordă o foarte mare atenţie procedurilor cu ajutorul cărora pacienţii îşi pot recăpăta luminozitatea chipului şi claritatea expresiilor, astfel că injecţiile cu botox reprezintă una dintre procedurile propuse. Este o terapie recomandată persoanelor cu vârsta până în 65 de ani, iar efectul unei injectii cu botox va fi vizibil la 3-4 zile după aplicare. Nu este o procedură de durată, necesitând o revenire ulterioară la un interval de 3-5 luni. Aplicarea unui astfel de tratament se face doar la recomandarea şi sub îndrumarea medicului specialist, fiind foarte importantă respectarea particularităţilor fizionomiei pacientului, tocmai pentru a se obţine un chip plăcut, natural şi mobil.
Cum acţionează injecţiile cu botox?
Toxina botulinică are rolul de a bloca impulsurile transmise de creier către aria în care este injectată. Astfel, aplicate în zona feţei, injecţiile cu botox vor facilita o relaxare musculară, fapt ce va conduce la diminuarea ridurilor, la ameliorarea anumitor asimetrii, precum şi la estomparea porilor dilataţi, netezirea liniilor de expresie şi a efectului de piele încreţită. Nu pot fi aplicate în cazul în care pacientul manifestă infecţii sau răni deschise, pe perioada sarcinii şi alăptării, precum nici în cazul persoanelor cu afecţiuni neuromusculare.