Ediție specială de Zilele Clujului în acest an. Clujenii pot veni cu idei de evenimente & proiecte

de | | 2 Minute

Ediție specială de Zilele Clujului în acest an. Clujenii pot veni cu idei de evenimente & proiecte

Cu gândul la primăvară și zile mai senine, ne îndreptăm atenția înspre Zilele Clujului, eveniment anunțat a avea loc în perioada 17 – 20 mai 2018. Cam pe-atunci scăpăm și de iarnă (nu?), putem ieși în parcurile, piețele, străzile Clujului, pentru a ne bucura împreună și a sărbători orașul.

Vom sărbători nu doar orașul, însă, căci anul acesta va fi o ediție specială de Zilele Clujului, tema principală fiind, după cum au anunțat organizatorii: Centenarul – Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. Evenimentele din cadrul Zilelor Clujului se vor alinia, așadar, programului „Cluj 100”. Principalele direcții de dezvoltare ale programului reflectă evoluția Clujului în ultimii 100 de ani, înscriindu-se în domenii precum: educație, cultură, inovație, sport și business.

Ai idei de evenimente, proiecte sau activități pentru festival? 

Clujenii, atât locuitorii orașului, cât și asociațiile și ONG-urile, companiile private sau instituțiile interesate pot veni cu idei de evenimente, proiecte sau activități pentru Zilele Clujului, o invitație reluată și în acest an de către organizatori.

zilele clujului 2018

Propunerile trebuie să se încadreze temei generale a festivalului și pot fi trimise până cel târziu pe 2 aprilie 2018 la adresa de e-mail [email protected], printr-un mesaj pe pagina de Facebook Zilele Clujului sau direct la Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Cluj-Napoca (str. Moților, nr. 7) și la primăriile de cartier.

Cu precădere, apelul la idei se adresează celor care activează în domeniile mai sus amintite (educație, cultură, inovație, sport și business), dar nu numai lor. Activitățile selectate în urma implicării comunității vor permite participarea oricărui clujean, indiferent de vârstă, la Zilele Clujului, fiecare clujean putând să descopere cel puțin un eveniment de care să se bucure în cele 4 zile de Florar.

cluj 100 zilele clujului 2018

Ca în fiecare an, Zilele Clujului este momentul care dă startul sezonului pentru marile evenimente și festivaluri clujene, reușind să implice comunitatea clujeană în numeroase activități și fiind un eveniment de referință chiar și pentru turiști. Anul trecut, peste 100 de evenimente s-au desfășurat în 30 de locuri diferite din Cluj-Napoca, cu peste 250.000 de participanți în cele 4 zile.

cluj 100 zilele clujului 2018

Foto: Nicu Cherciu, Zilele Clujului, Cluj 100