Drumul Răchițele – Doda Pilii pe timp de iarnă

de | | 2 Minute

După ani de zile în care era ocolit din cauza stării deplorabile în care afla, drumul Răchițele – Doda Pilii – Ic Ponor a început să fie din nou frecventat.

Probabil datorită faptului că în toamna 2016 întreg drumul de acces înspre una dintre cele mai frumoase zone montane din județul Cluj a fost reabilitat. Este vorba de 103H (Bologa – Săcuieu – Scrind Frăsinet) și 108C (Răchițele – Doda Pilii – Ic Ponor). Din păcate, nu e recomandat să vă continuați drumul către Padiș. Cei 11 km dintre Ic Ponor și Padiș au rămas în aceeași stare: drum neasfaltat, multe gropi, etc. Poate la pas? 🙂

Zona este cu totul deosebită nu doar pe timp de vară, ci și pe timp de iarnă – după cum putem vedea din fotografiile realizate de Călin Flegner. Fotografiile au fost realizate în ianuarie 2017 și parcă, parcă, ne dau curaj să ne aventurăm și noi pe-acolo.

Drumul Răchițele - Doda Pilii, pe timp de iarnă

„Drumul fără sfârșit”, cum a fost numit, se pare, de către localnici (conform Monitorul de Cluj), are șanse să își piardă statutul „de ocolit”. Dacă porniți la drum, nu uitați să vă opriți pe parcurs, să priviți în stânga și-n dreapta și să vă bucurați de natură.

Drumul Răchițele - Doda Pilii, pe timp de iarnă

Dacă mergeți pe traseul Cluj – Huedin – Bologa – Săcuieu – Scrind Frăsinet – Răchițele – Doda Pilii – Ic Ponor, e bine de știut că veți trece pe lângă:

  • Cetatea de la Bologa, castrul roman Resculum și Moara de Apă de la Bologa
  • Arborele de Sequoia (Săcuieu)
  • Cascada Vălul Miresei (Răchițele)
  • Peștera Mare de pe Valea Firei (înainte de a ajunge în Doda Pilii)
Drum bun! 🙂
p.s. Mulțumim Călin Flegner pentru fotografii!