Drumul cel mai scurt spre Cetatea Liteni – Judetul Cluj

de | | 4 Minute

Drumul cel mai scurt spre Cetatea Liteni… nu e prin Liteni. V-aș spune că-i prin suflet, căci acolo ni s-au înghesuit toate zidurile vechii cetății. Vă îndemn totuși să ieșiți din confortul interior și să porniți la drum, înspre una dintre cele mai pitorești cetăți-ruine medievale din zona Transilvaniei.

Traseu: Cluj-Napoca – Florești – Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – (cotiți la dreapta pe 107N – drumul spre Valea Ierii) – Moara de Pădure. 
Tip traseu: recomandat pentru orice categorie de vârstă.
Dificultate: scăzută pe traseu, medie la urcușul pe zidurile cetății. 
Durată minimă: o zi



Satul Moara de Pădure este locul din care începi urcușul spre cetate. Căci drumul cel mai scurt spre Cetatea Liteni începe de-aici, de lângă o casă de vacanță care ți se va întipări în minte și vei putea să o recunoști din nou și din nou. Din păcate, drumul spre cetate nu e marcat în vreun fel, motiv pentru care puțini știu că de aici, din acest sătuc de munte, se poate ajunge foarte ușor la vechile ziduri ale unei cetăți medievale. În lipsă de panou informativ, iată casa cu pricina (văzută întâi din direcția de mers, iar apoi cu focus pe drumul ce te poartă înspre Trecut).

casa cu drumul cel mai scurt spre cetatea liteni

De-aici urmezi drumul prin pădure. Dacă ar fi reiau explicațiile pe care le-am primit noi, în urmă cu vreo doi ani, de la niște săteni, pentru a ajunge la „misterioasa cetate a lu’ Gelu” trebuie să:

„Doar urcați pe-o cărare lată, v-o arătăm noi imediat, apoi la podulețul cu pârâul țineți stânga, apoi se îngustează cărarea dar tot urcați pe ea până sus.”



Poduleț nu mai este, însă firicelul de apă devine mai mare la un moment dat și instinctiv veți ști că trebuie să țineți pe stânga. Firul apei trebuie să fie în dreapta voastră la urcuș. Veți ajunge foarte rapid la un imens trunchi de copac (pe partea stângă, cum urcați):

misterioasa cetate a lui gelu cetatea liteni cluj

Înaintând pe cărarea lată, prin pădure, începi să te relaxezi. Începi să vezi brândușele (de-i toamnă sau primăvară), să te bucuri de foșnetul frunzelor, de adierea vântului. Continui pe cărarea lată, tot în față, până ajungi în capătul ei. Aici pare să se termine drumul, ai fi nevoit să cobori în jos. În schimb, urci înspre stânga, pe cărarea îngustă. Chiar acolo, cărarea nu-i foarte clară, însă după 10-15 metri, devine evident că te scoate din pădure. Că ai ajuns la cetate.


Ieșind din pădure, vezi cetatea în partea stângă, stânci colțuroase în față, parapante colorate pe cerul albastru. Iar vântul bate mai puternic. De-acum, e o desfătare a spiritului. Urci pe cetate și respiri.

drumul cel mai scurt spre cetatea liteni

Mergi pe primele stânci și admiri cetatea de sus. Mergi pe stâncile mai îndepărtate și admiri toată Valea, cu păduri ce par (încă) infinite, cu cetatea ca un cuib, ca un refugiu.

drumul cel mai scurt spre cetatea liteni drumul cel mai scurt spre cetatea liteni

Repere istorice

Cetatea Liteni este o cetate medievală construită la 3 km sud-vest de satul Liteni, județul Cluj. Aflată deasupra Văii Iara, pe o stâncă, cetatea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj. Era atestată documentar prin anul 1324, sub numele de „Castrum Leta”. În anul 1405, împăratul Sigismund de Luxemburg a dăruit cetatea orașului Cluj, iar ulterior a împărțit moșiile cetății în trei părți. În februarie 1562, în urma unui asediu, cetatea a fost grav avariată din cauza exploziei magaziilor de pulbere aflate în subteranele cetății.


Pădurile din vecinătate, alături de ruinele cetății, i-au fost dăruite lui Geczy Janos în 1569. Din această perioadă, își trage cetatea și numele de „Cetatea Geczy”. Timp de mai bine de un secol, Geczy Janos și descendenții săi au transformat cetatea într-una locuibilă, din nou.



Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (1769-1773), cetatea apare sub denumirea de ,,Vechiul Castel”. Iar localnicii din Băișoara sau Valea Ierii o cunosc, așa cum am aflat, ca fiind ,,cetatea lui Gelu”. Nu se cunosc motivele exacte ale abandonării definitive a cetății. Probabil că acest lucru s-a petrecut în timpul luptelor Curuților, la începutul secolului al XVIII-lea.

drumul cel mai scurt spre cetatea liteni

Iulia Marc, redactor Cluj.com
Fotografii: Lucian Nuță, Robert Paul Igna, Tarfin Æé

P.S. Pentru a vă face o idee despre amplasarea geografică și distanțe, iată cetatea pe Google Maps, încercuită cu alb.

drumul cel mai scurt spre cetatea liteni