A doua editie a festivalului Transylvania Zen Fest

de | | 2 Minute

A doua editie a festivalului Transylvania Zen Fest

Bine te-am regăsit suflet cald,
Cu mult entuziasm deschidem porțile celei de-a doua ediții Transylvania Zen Fest, primul eveniment dedicat echilibrului MINTE-TRUP-SUFLET, din Transilvania.
Stim cu toții ca schimbările majore din viaţa noastră apar odată cu perseverenţa și cunoașterea de sine. Însă viața noastră este plină de oameni diferiți, de provocări, de situații plăcute și mai puțin plăcute, de momente fericite sau de cumpănă, de alegeri și decizii, care ne scad nivelul de energie și ne încetinesc evoluția.
Cum ar fi dacă:
– ți-ai recunoaște stările și reacțiile în momentul în care se petrec sau, de ce nu, chiar înainte ca ele să se întâmple?
– ai ști că în locul unei pastile sau unei intervenții medicale, există o metodă mult mai simplă de vindecare, pentru că în spatele fiecărei dureri/boli se află o cauză emoțională?
– ai ști ce să îi oferi corpului tău pentru a fi fericit și pentru a funcționa după dorințele tale?
– ai renunța la toate convingerile și comportamentele preluate în copilărie de la părinții tăi și de la oamenii din jurul tău?
– ai ști să trăiești în armonie cu mintea, trupul și sufletul tău?
Dacă întrebările de mai sus rezonează cu tine, cu siguranță locul tău este la Transylvania Zen Fest 2.0. Iar dacă ești doar curios să descoperi noi metode de vindecare sufletească, atunci … locul tău este tot la Transylvania Zen Fest 2.0.
Festivalul este dedicat tuturor pasionaților și curioșilor care doresc să-și cunoască și să-și folosească emoțiile, sufletul și corpul în mod constructiv.
Rezervă-ți locul aici: http://tinyurl.com/k4a87oh

Ne dorim să îți oferim cât mai multă valoare, așa că,la această a doua ediție am făcut lucrurile puțin altfel:
– pe parcursul a două zile am pregătit 8 conferințe și 8 workshop-uri practice.
– vor fi prezenți la eveniment terapeuți, practicieni de Bowen, EFT, Tetha Healing, Astrologie, Vindecare Reconectivă, meditații cu îngeri, doctori în psihologie, maeștri yoga și mulți alții, pentru ca tu să te bucuri de energii diferite, din arii diferite, toate pentru un echilibru armonios.

Pentru a vedea lista detaliată a speakerilor, te invităm pe: www.zenfest.ro

PROGRAM
Sâmbătă 25.10.2014
09:00 – 18:30
Duminică 26.10.204
08:00 – 18:30
La fel ca și la prima ediție, pe parcursul celor două zile, va fi organizat un TÂRG DE HOLISTICĂ, unde vei putea afla informații si chiar experimenta numeroase produse terapeutice.
Dacă ești interesat să fi parte a târgului de holistică, contactează-ne și stabilim împreună detaliile participării tale la eveniment: http://tinyurl.com/n6bvnza

INVESTIȚIA TA
O zi: 119 ron
Early Booking: 159 ron – până în data de 19 Octombrie 2014
Preț Standard: 199 ron – pînă în data de 25 Octombrie 2014
Preț Student: 99 ron (se aplică doar la studenții care nu au un job, în limita a 20 de locuri)

Unde va fi Zenfest 2.0.? 
Exclusiv Catering, Bulevardul 21 Decembrie, nr. 128-130, Cluj Napoca

În plus, îți oferim GARANŢIE 200%!
Money Back Guaranteed – participă la eveniment şi, dacă vei considera că informaţiile şi tehnicile prezentate în cadrul evenimentului nu te ajută, îţi returnăm banii integral înapoi!

Pentru mai multe informații, pentru a vizualiza lista speakerilor şi momente de la ediția trecută vizitează: www.zenfest.ro
Rezervă-ți locul chiar acum: http://tinyurl.com/k4a87oh

Ne vedem la ZenFest!