Donath: statuia unui sfânt și legenda ciobanului care a salvat Clujul
Clujenii știu de ciobanul Donath, este un personaj salvator rămas în conștiința comunității. Cartierul Grigorescu îi purta în trecut numele, iar în prezent una dintre arterele principale ale cartierului este strada Donath. Mănășturenii chiar s-au „zbătut” pentru ca denumirea străzii să nu fie schimbată.
Care e legenda ciobanului Donath?
Conform legendei, ciobanul Donath se afla pe pășune, cu oile, pe Dealul Hoia, în momentul în care a observat cum o mare armată turcească, ce venea dinspre pașalâcul Oradiei, se apropia de Cluj. Turcii au hotărât să sape o trecătoare în dealul Hoia pentru a abate cursul Someșului. Astfel, locuitorii orașului ar fi rămas fără apă și ar fi fost nevoiți să se predea.
Ciobanul Donath și-a dat seama de intențiile armatei turcești și a alergat până în oraș pentru a-i avertiza pe conducătorii urbei de pericol. Din cauza efortului depus, în urma alergării, asemeni mesagerului din Marathon, Donath a decedat. Clujenii s-au mobilizat și au reușit să îi alunge pe turci, iar în cinstea ciobanului care a salvat Clujul ei ar fi ridicat această statuie.
Care sunt datele istorice cu privire la statuia asociată legendei?
Statuia reprezintă unul dintre cele mai vechi monumente publice clujene, fiind și singura statuie din România a Sf. Donatus. Acesta e sărbătorit pe 7 august și este protectorul viticulturilor, vinului și viței de vie, precum și apărător împotriva furtunilor, fulgerelor și a grindinei.
Istoricii atrag astfel atenția asupra faptului că statuia îl reprezintă pe unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai iezuiților din secolul al XVIII-lea, și nu este un omagiu adus ciobanului salvator din legendă.
Tudor Sălăgean, istoric și director la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, menționează în volumul „Povești despre Cluj” (Ed. Școala Ardeleană, 2015) faptul că legenda își are bazele în două repere istorice reale:
– statuia era amplasată inițial pe culmea Dealului Hoia;
– existența unei trecători ce străbate acest deal, trecătoare ce poartă numele de Tăietura Turcului.
Există însă o serie de argumente logice ce contestă firul narativ al legendei. Le puteți consulta în capitolul „Statuia Sf. Donatus și legenda lui Donath” din volumul Povești despre Cluj amintit mai devreme. Povestea ciobanului care a salvat Clujul rămâne însă una plină de farmec.
Suprapunerea ciobanului Donath (sau Donat) peste Sf. Donatus este cu atât mai interesantă cu cât sfântul în sine, cu atribuțiile lui actuale, este rezultatul unei alte suprapuneri făcute de Ordinul Iezuit între alte două personaje:
– Sf. Donatus – ca și comandant al Legiunii a XII-a Fulminata în momentul izbucnirii unei furtuni miraculoase (anul 174), în timpul războaielor marcomanice, în urma căreia romanii i-au înfrânt în mod miraculos pe cvazi. La vremea respectivă, autorul miracolului a fost considerat a fi Jupiter sau magul egiptean Arnuphis, cu incantațiile sale. Din secolul al XVII-lea însă, victoria miraculoasă i-a fost atribuită Sf. Donatus.
– Sf. Donatus – episcopul de Arezzo. Conform legendei acestui sfânt, catedrala episcopală din Arezzo a fost invadată de către păgâni în timpul oficierii serviciului divin. Năpustindu-se în lăcașul religios, păgânii i-au smuls lui Donatus potirul din mâini și l-au spart de pardoseală. În mod miraculos, Donatus a refăcut potirul și a reușit să îl umple din nou cu vinul care se vărsase. Episcopul a fost martirizat, murind prin decapitare, în data de 7 august 362.
Ordinul Iezuit a impus o sărbătoare comună a celor doi sfinți cu același nume, stabilită la data de 7 august, preluând atributele sfântului episcop din Arezzo și pentru sfântul din Muenstereifel.
Revenind la statuia lui Donath, aceasta se află acum în incinta Parcului Etnografic Romulus Vuia din Cluj-Napoca (imediat pe partea dreapta, după intrare), după o lungă perioadă de timp în care a fost uitată pe o proprietate privată, într-o stare avansată de degradare.
Se știe despre ea, conform celui mai important specialist în istoria artei baroce din Transilvania – Nicolae Sabău, că a fost realizată în perioada 1735 – 1740. În plus, Tudor Sălăgean atrage atenția asupra unui alt fapt istoric important, ce explică și atașamentul mănășturenilor față de statuie. Aceasta a fost realizată la comanda Ordinului Iezuit de la Cluj-Mănăștur și a fost amplasată nu pe teritoriul orașului Cluj, ci pe teritoriul Mănășturului, la nord de Calvaria, pe atunci biserică iezuită!
Astfel, după cum remarcă Tudor Sălăgean, privirea ocrotitoare a sfântului se îndrepta înspre Calvaria și înspre satul Mănăștur, de pe culmea dealului pe care se afla în secolul al XVIII-lea. După alungarea iezuiților din Transilvania (1776), statuia a fost uitată de clujeni – care oricum erau și înainte reformați, unitarieni sau luterani.
Legătura mănășturenilor cu statuia și cu protectorul acesta simbolic (o combinație de legendă și spiritualitate), s-a păstrat însă. În prezent, monumentul a fost reabilitat, iar legenda este re-adusă la viață.
