Dă culoare și energie orașului tău – devino voluntar la Zilele Clujului 2023!

de | | 2 Minute

Dă culoare și energie orașului tău – devino voluntar la Zilele Clujului 2023!

Primăria Cluj-Napoca invită persoanele care vor să facă parte din echipa de organizare a Zilelor Clujului să se implice ca voluntari pentru evenimentul ce va avea loc între 18-21 mai. 

An de an, Zilele Clujului este evenimentul care timp de 4 zile oferă clujenilor și turiștilor emoție, zâmbete, bucurie și nu în ultimul rând, un veritabil motiv de sărbătoare. În 2022, peste 100 de voluntari au dat culoare și energie celor peste 100 de evenimente și activități dedicate orașului, pentru ca totul să se desfășoare conform așteptărilor și exigențelor publicului.

Puteți să vă înscrieți accesând formularul de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca până pe 24 aprilie, iar condițiile de înscriere sunt următoarele: 

– să ai 18 ani împliniți cu cel puțin o zi înainte de eveniment;

– să fii o persoană responsabilă, adaptabilă, implicată și descurcăreaţă;

– disponibilitate în perioada evenimentului.

Formularul de înscriere este disponibil și la Centrul de Informare pentru Cetăţeni al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca – Registratura Primăriei, Calea  Moţilor nr. 7. Fiecare aplicație va fi însoțită de o poză tip buletin (poza portret).

zilele clujului 2023 call volunari 1

Voluntariatul este valoros pentru că oferă oportunitatea tinerilor de a-și dezvolta abilități noi, de a dobândi noi experiențe și de a se dezvolta. În plus, este o modalitate easy de a cunoaște oameni noi și de a crea prietenii noi, așa că încurajăm pe toată lumea să aplice la call-ul pentru voluntari și să se pregătească de distracție! 

Dacă vrei să fii la curent cu informațiile legate de Zilele Clujului din acest an ne poți urmări pagina dedicată evenimentului sau paginile de Facebook și Instagram 🙂. 

Sursă foto: Zilele Clujului