Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca

de | | 3 Minute

Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca

Inteligența artificială (IA) a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în ultimii ani, transformând viața oamenilor de pretutindeni. Taberele sunt încă împărțite, iar algoritmii puternici și tehnologiile avansate de învățare automată sunt frecvent discutate și dezbătute. 

La fel ca în multe domenii de muncă, inteligența artificială s-a integrat pe scară largă și în domeniul medical, furnizând suport atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Această integrare a deschis noi orizonturi în asistența medicală, în diagnoză, tratament, cercetarea medicală și multe alte ramuri, transformând în profunzime modul în care medicii oferă îngrijire pacienților.

Una dintre clinicile din Cluj care de-a lungul timpului s-a folosit de aparatele și tehnologiile care folosesc inteligența artificială este Clinica Promedis.Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca (5)

Fondată la nivel local în anul 2011, Promedis a oferit comunității o gamă variată de servicii de consultații medicale de specialitate. Clinica de pe Str. București, nr. 80-82 și-a dezvoltat serviciile în decursul celor 13 ani de existență, ajungând în prezent la peste 100.000 de pacienți tratați. 

În ultimii 2-3 ani, Promedis a investit în aparatură nouă pentru a rămâne la zi cu tehnologiile medicale, acest lucru sporind calitatea serviciilor medicale oferite pacienților, permițând diagnosticarea și tratamentul mai precis.

Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca (2)

„Eu văd cu ochi buni toată dezvoltarea tehnologică. Am plecat acum 100 de ani de la a asculta cu urechea pacientul și acum ne uităm prin el. Însă e vorba aici de partea de empatie… Oamenii au nevoie să simtă contactul uman. Mai ales dacă e un diagnostic dificil. E nevoie să-i încurajezi. Și atunci cred că partea asta nu va putea fi oferită de IA, dar rămâne de văzut”, spune Bogdan Cosma, dr. în medicină internă și fondator Promedis. 

La fel ca în toate dezbaterile legate de IA, în discuția cu dr. Bogdan Cosma am abordat tema empatiei și a contactului uman în relație cu noile tehnologii pe care le folosesc medicii. Am înțeles astfel că la Clinica Promedis, integrarea tehnologiilor ce folosesc inteligența artificială este văzută cu ochi buni, însă accentul este pus în continuare pe relația naturală dintre medic și pacient. 

Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca (4)

Domeniul medical este unul în care va fi întotdeauna nevoie de compasiune, contact uman și empatie. Acestea sunt elementele datorită cărora pacienții se simt înțeleși și în siguranță atunci când trec pragul Centrului Medical Promedis, spune dr. Bogdan Cosma. 

„IA va fi un tool foarte util și pentru medicină. Mai ales partea de imagistică, unde pe o imagine cu grafică este foarte multă informație. Un ochi electronic are mult mai multă capacitate de memorie s.a.m.d., astfel că IA probabil va oferi o îmbunătățire. Lucrurile astea deja există în cardiologie, la EKG. Acolo sunt aparate care oferă și interpretare, dar sunt posibile greșeli și acolo, și atunci un check-in final tot e necesar din partea omului.”

Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca (1)

Oferirea de servicii prin care personalul clinicii oferă ajutor direct pacienților este un aspect esențial în construirea unei relații de încredere între medici și pacienți. Din acest motiv, la Promedis inteligența artificială este primită cu brațele deschise în procedeele care ajută la dezvoltarea tehnologiilor de diagnosticare și tratare a pacienților, însă atunci când vine vorba despre comunicarea și legăturile cu pacienții, bazele sunt empatia, compasiunea și contactul uman în continuare. 

Inteligența artificială în medicină. Conversații despre viitorul medicinei cu dr. Bogdan Cosma, fondator Promedis Cluj-Napoca (3)

Mai multe informații despre Clinica Promedis și serviciile oferite găsiți pe site-ul oficial al clinicii.