Deep Purple în aerul Ardealului
Ce e rock-ul, domʼle? O bazaconie a tineretului de astăzi. Strigături și urlete. Cercei în nas, în gură, în buric și pe mai nu știu unde…
Și totuși… ce e rock-ul, domʼle? E imaginea crepusculară a libertății. Pe care o dobândeam în alte vremuri prin exprimarea liberei opinii în proză, versuri sau respirări. Când nu ne era teamă să recunoaștem: DA! SUNTEM ALTFEL! DA! Nu acceptăm tiparele societății! Nu costumului și cravatei! Tricoul și blugii! Asta mă reprezintă! Dar în zilele noastre, un astfel de manifest ar fi considerat act de vandalism, așa că ne rămâne doar atât… să ne respirăm libertatea, ascultând muzica rock, ascultând acorduri de chitară ce vor să se destrame, ascultând tobe ce vor să explodeze și ascultând clape ce vor s-o ia la fugă. Când până și instrumentele îți șoptesc imnul libertății, nu ai încotro – te alături trupei. Pentru că acolo unde e muzica rock – nu sunt strigături și urlete – ci sunt emoții duse la extrem, emoții fulgerate dinspre pământ spre cer, emoții ce nasc din fiarele pe care, metaforic, azi le mai numim – oameni.
Unul dintre cele mai recente evenimente din Cluj (și dintre cele mai apreciate) a fost concertul legendarei trupe de rock „Deep Purple”, în deschiderea cărora au cântat mai multe trupe de rock românești. „Bere gratis” a deschis seara rockerilor – în acordurile unei piese romantice pentru sufletul fiecărui ascultător care, inevitabil, a adus în amintirea multor generații jocul îndrăgostelii din adolescență. „Proconsul” a implorat Cerul să se astâmpere de la ploaie și să îi aducă pe cei de la „Deep Purple” pe un nor de aplauze, așa cum au și fost așteptați, cu sufletul la gură de către toți rockerii, privind la tobele cu grafica noului album, în penumbra și într-o stare profundă de emoție și suspans. Dar până la (r)evoluția lor de pe scenă (uups!… deja am spus prea multe… prea devreme), trupa „Semnal M” nu a putut să nu se facă remarcată când au cântat șlagărul anilor trecuți – Spune-mi cine ești – când multe din cuplurile adulte ce se aflau acolo au privit cu nostalgie spre timpul care nu voia să îi necăjească, spunându-le câți ani au mai trecut. Trupa „Compact” și Mircea Baniciu împreună cu ai lui prieteni au întreținut atmosfera și ne-au inițiat în ceea ce înseamnă rock-ul puternic, așa încât Cluj Arena a răsunat pe armoniile de Phoenix și au degustat cea mai bună bere locală. Când Deep Purple a pătruns pe scena stadionului, un caleidoscop imens de lumini le străbătea chipurile. Și a început revoluția pe care mulți o așteptau de mai bine de câteva decenii.
Publicul a decis că trebuie să îi demonstreze lui Gillan faptul că, în ciuda aparențelor, Clujul este bântuit de rockeri de calitate, de oameni de calitate și – în special – de muzica bună, așa că a început să cânte ca la unison piesa Somke on the water, învăluind Parcul Mare într-o atmosferă incendiară. S-a demonstrat, de altfel, că rock-ul emite raze magnetice în jurul oamenilor; nu era cu putință să nu pleci de acolo cu cel puțin vreo 2 prieteni noi (eu personal am mers la concert de una singură și m-am întors cu o adevărată gașcă de prieteni, cu care păstrez legătura).
Și totuși… Rock-ul se îndreaptă spre pieire. De ce? Deoarece trupele consacrate sunt în majoritate trupe vechi (Semnal M, Holograf, Iris, Celelalte cuvinte, Phoenix) ai căror cântăreți cedează unul câte unul, iar acest fenomen va duce la dispariția rock-ului bun de pe pământ. Ce vreau să subliniez, în afara faptului că „Deep Purple” a zguduit Clujul din temelii? Ne-au trezit. Ne-au lansat un semnal de alarmă!
ROCK-UL TREBUIE SALVAT!!!
P.S. Ca să nu credeți că am inventat, aceasta este fotografia cu mine, simțindu-mă bine la concertul trupei pe care am așteptat șă o văd/să o ascult live încă din copilărie…
Un articol de Elisa Roff
