De urmarit: TED talks

de | | 4 Minute

De urmarit: TED talks

Cand si cum am aflat de conferintele TED sau TED talks?

Nu-mi plac cartile de dezvoltare personala si nici cu citatele motivationale nu ma inteleg. Pur si simplu nu rezonez cu ele, desi pe moment devin foarte entuziasmata si hotarata, dar aceasta euforie dureaza maxim un minut. Nu ma regasesc in situatiile descrise, iar autorii lor nu ma impresioneaza intr-atat incat sa respect cu sfintenie cele scrise.

Asta pana prin 2011, cand ajunsa la facultate, de la persoane mai intelepte si mai deschise ca mine am aflat de conferintele TED si de atunci am urmarit cateva zeci de clipulete cu foaia si pixul in fata si cu Google deschis intr-un tab alaturat (pentru informatii suplimentare). Ori de cate ori am ocazia revad prelegeri sustinute de Lizzie Velasquez, Sir Ken Robinson, Bill Clinton sau Dan Pink, iar lista continua.

Despre „TED talks”

TED este marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanţi gânditori şi activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească domeniile în care sunt cei mai pasionați. TED definește misiunea sa ca “idei care merită să fie răspândite”.

“TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care sunt, în mod colectiv, ne modelează viitorul. Și, de fapt, evenimentul este mai amplu, prezentând idei care contează în orice disciplină. Participanți au numit-o “cel mai bun tratament pentru creier” și “o călătorie de patru zile în viitor”.

Conținutul și structura fiecărui eveniment TEDx este unic și dezvoltat în mod independent, dar toate evenimentele TEDx au mai multe caracteristici în comun. Formatul celebru TED: O suită de discuții scurte, pregătite cu grijă, demonstrații și spectacole (în direct sau doar clipuri video de pe TED.com) pe o gamă largă de subiecte pentru a promova învățare, inspirație și minunare – și de a provoca conversații care contează. (sursa text)

TEDxCluj 2014 – Learn, Unlearn, Relearn

De urmarit: TED talks

Sambata, 8 noiembrie 2014, 08:00 – Cinema Florin Piersic.

Din starea de stanjeneala, rezultanta a faptului ca am mers singura si ca nu cunosteam pe nimeni am trecut rapid spre usurare, incantare si nerabdare. Sa le luam pe rand:

1. Asteptand sa intru in sala, m-a abordat Simina: „Buna! Tu esti singura?”, „Da”, raspund eu, uitandu-ma putin ciudat. „Si eu”, mi-a raspuns ea, rasufland usurata. „N-ai vrea sa stam impreuna?”. „Ba sigur ca da”, ii raspund bucuroasa ca in sfarsit nu mai trebuie sa ma prefac ca brusc, telefonul meu nu mai face fata mesajelor primite.

2. Am fost extrem de incantata sa fac cunostinta cu Simina si de asemenea, recunoscatoare ca a avut curajul sa faca pasul de a ne curma plictiseala. Am mers impreuna in sala si am asteptat sa inceapa conferinta.

3. Cum niciuna din noi nu mai fusese pana atunci la un astfel de eveniment, va imaginati nerabdarea care ne-a cuprins. O nerabdare molipsitoare… Si asa am cunoscut-o si pe Ioana.

Incepe „dansul idelor”, asa cum Dragos Bucurenci a dat startul TEDxCluj 2014 – Leran, Unleran, Relearn

In prima sesiune de discutii, Mugur Pop, impreuna cu Terra Dacica Aeterna ne-au demonstrat ca istoria este vie, este o lectie de viata pe care trebuie sa o purtam cu noi ca pe cea mai importanta comoara, o comoara pe care trebuie sa o impartasim lumii intregi: „Toate informatiile sunt trecute prin filtrul experientei interioare a fiecaruia. Sa poti impartasi este mai mult decat cunoastere.”Mugur Pop

De asemenea Solomon Marcus si Mihail Ghyka au fermecat sala, unul prin hotararea cu care ne-a „predat” lectia vietii, cu o pofta de viata uluitoare, iar celalalt cu lejeritatea cu care ne-a marturisit ca el „nu stie nimic”.

„Traiesc pentru a ma mira. Mi-am promis sa nu ma plictisesc niciodata. Eu de plictiseala am aflat de la altii, nu de la mine.”Solomon Marcus

„Stiu ca nu stiu nimic si nici asta nu stiu”Mihai Ghyka

In aceasta sesiune au mai avut cuvantul: Roxana Mocanu si Stefan Darabus.

Cea de-a doua sesiune TED talks a fost una dominata de IT-isti. Matt Keen, Ioan Alexandru Dragan, Marcelo Izaguirre, Doina Costache si Ionut Budisteanu ne-au explicat cum si de ce tehnologia este grozava. Tech rocks!

Surpriza TEDxCluj 2014 a fost Iv cel Naiv, poet roman anonim. Mi-am dorit extrem demult sa aflu cine este acest jongleur al cuvintelor frumoase, dar n-a fost sa fie. Iv cel Naiv a ramas anonim, dar ne-a transmis o lectie importanta: in aceasta lume sufocata de procesul globalizarii trebuie sa ne pastram autenticitatea, individualitatea. Acest sfat a fost completat de experientele impartasite de Brad Blanton, Cristian Lupsa, Octavian Buta si Radu Cotarcea, ultimii doi fiind vice-campioni mondiali la dezbateri.

Alaturi de Andras Libal, Alexandru Mironov si Madalina Mocanu, Dr. Raed Arafat ne-a impartasit o lectie de curaj si de perseverenta. „Indarjirea este esentiala pentru a schimba viitorul.”Dr. Raed Arafat

In ultima sesiune TedxCluj 2014, Razvan Exarhu, Nicoale Maniu si Cosmin Alexandru ne-au incurajat sa avem incredere in setul nostru de valori, sa avem incredere in noi, in instinctele noastre si sa perseveram in tot ceea ce facem.

Printesa Marina Sturdza a sustinut un emotionant discurs despre identitate. Ne-a incurajat sa ne respectam originile, sa le cinstim si sa le protejam, sa pasim cu capul sus peste tot in lume, fiind mandri ca ne putem numi romani. „Pentru mine LEARN – UNLEARN – RELEARN e o metafora pentru viata. Cel putin pentru viata mea.”  – Printesa Marina Sturdza

Sunt extrem de incantata ca am putut sa-mi indeplinesc o dorinta; aceea de a participa la o conferinta TED, live, iar sentimentul este uluitor. Multumesc ClujHUB pentru aceasta oportunitate!