De la 1826m înapoi la birou…
…sau cum să te întorci de la euforia Munților înapoi în centrul orașului. Cum? Greu. Iubindu-mi orașul, chiar și în orele lui de maximă agitație, când îl poți acompania muzical cu un Tchaikovsky și devine perfect, simt de multe ori, ca toți ceilalți, nevoia de o escapadă, nevoia de a mă deconecta.
Și am avut ocazia în acest weekend când, alături de alți voluntari cluj.com, în cadrul proiectului Clujul Văzut Altfel, am pornit la drum pentru a descoperi comorile aflate în județul Cluj. A fost a doua plecare ,,în masă” a voluntarilor cluj.com, aprox. 50 de persoane au plecat în direcții diferite, ajungând în sate din comune precum: Gârbău, Tureni, Săndulești, Sic, Săvădisla, Mărgău, Jucu etc.
Grupul nostru a fost trimis la Băișoara, una dintre zonele cunoscute ale Clujului, dar despre care aveam să aflăm uimiți atât de multe altele… Băișoara e o contopire de obiceiuri străvechi care se pierd în ceața uitării, case noi de vacanță la tot pasul, cătune despre care nu știe nimeni mai-nimic, un turism montan în plină dezvoltare și drumuri de munte care te ademenesc și te cuceresc iremediabil…
Băișoara și traseele ei montane îți intră în suflet și, pe măsură ce urci tot mai sus, ți-e tot mai greu să faci cale-întoarsă. Cei care iubesc muntele știu că iubirea asta vine cu multe riscuri – pe care, de altfel, le îmbrățișează, și le asumă și își continuă nestingheriți drumul.
Am fost atât de fermecați de culmile muntoase, de promisiunea unor descoperiri și a unor conectări atât de diferite de cele pe care orașul ni le oferă, încât, în ambiția noastră de a cuceri Muntele Mare cu ale sale pietre cântătoare, am reușit să producem o mică-(mare?) agitație în rândul serviciilor de urgență.
Am aflat și ne-am confruntat, cu această ocazie, cu niște aspecte îngrijorătoare, din punctul nostru de vedere. Cel mai sigur, cei care au fost în situații similare dețin informațiile acestea. Ceilalți… mai puțin. Trăiești cu impresia că indiferent de locul în care te afli, dacă ai nevoie, poți apela 112 – fie că ai semnal, fie că nu, indiferent de rețeaua telefonică – acest lucru este și susținut oficial. Ei bine, nu, nu poți. Am încercat de pe 4 telefoane diferite: am reușit să apelăm serviciul de urgență doar în momentul în care am prins puțin semnal. Nu a fost absolut deloc cazul nostru, însă acest lucru, pe munte, în situații grave, poate să facă toată diferența…
În plus, întrebarea mea, ca om care nu cunoaște prea bine sistemul și strategiile cele mai bune de intervenție (deci cu scuzele de rigoare dacă îmi scapă ceva aspect esențial): De ce Salvamontul, pe linia de ,,vă facem legătura cu….”, se află pe ultima poziție? De ce oamenii care sunt acolo, în inima muntelui, care îl cunosc cel mai bine și care sunt cel mai aproape de tine, de ce ei sunt anunțați ultimii de nevoia ta? De ce, în condițiile în care depinzi de un semnal telefonic instabil, trebuie să repeți aceeași poveste pentru nu-știu-câți oameni, care habar n-au de distanța Buscat – Piatra Cântătoare, când unul dintre salvamontiști ar putea ajunge acolo în 20min și ar știi exact locul în care te afli?
Am fost totuși impresionați, la modul plăcut și surprinzător, de promptitudinea și seriozitatea de care fiecare dintre serviciile de intervenție au dat dovadă. Marele minus, din punctul nostru de vedere, este o lipsă de organizare și comunicare între ele. Fiecare, separat, își fac treaba foarte bine și le mulțumim pe această cale celor de la Salvamont (din nou!), însă nu au o strategie pre-stabilită în comun – cel puțin așa am văzut noi lucrurile.
Ca sfat pentru alți entuziaști care se lasă furați de aerul de munte și care, în elanul lor de a explora și de a cuceri cele mai înalte vârfuri, uită că timpul, deși aici nu pare, totuși se scurge repede și noțiunea de ,,seară”, ca intermediar între zi și noapte, echivalează cu fix 20 de minute: înainte de a porni la drum, pe trasee marcate sau mai puțin marcate, faceți o oprire la centrul de Salvamont din zonă. E o simplă oprire cu rol preventiv care vă poate ajuta mult.
În ciuda incidentului, euforia care ne-a cuprins ajunși acolo sus, la Piatra Cântătoare de pe Muntele Mare, a venit odată cu noi aici în oraș și plutește ușor în birou. Cu eticheta pe frunte de ,,voluntari pierduți și găsiți” și cu părerile de rău pentru grijile provocate altora, în excesul nostru de zel am văzut Clujul altfel, așa cum ne-am și dorit. Un Cluj eliberat de orice presiune a timpului, un Cluj al norilor pe care-i vezi de sus, un Cluj al munților care ascund pe drumurile lor istorii și tradiții ce se îngroapă încet în ruine, cetăți, colibe și stâne părăsite.
Ne-am întors convinși că acolo, la Băișoara, muntele îți intră în suflet și în minte, îți schimbă toate coordonatele spațiale și temporale și te face al lui, iremediabil.
Iulia Marc, redactor Cluj.com
Fotograf: Robert Paul Igna
