De facut: descopera orasul alaturi de Cluj Guided Tours!

de | | 3 Minute

De facut: descopera orasul alaturi de Cluj Guided Tours!

Vineri seara am decis sa fim turisti in propriul oras. E o experienta interesanta sa privesti strazile, cladirile, pietele pe care le stii de cand erai copil cu ochi noi, cu interesul unui nou-venit care isi doreste sa afle cat mai multe despre istoria locului in care se afla.

Cluj Guided Tours ne-a dat intalnire in Piata Unirii, de la ora 18:00, la o plimbare ce avea sa marcheze incheierea sezonului de tururi gratuite organizate de acesti ghizi voluntari entuziasti. Frigul si intunericul nu i-a speriat pe cei care s-au adunat curiosi la punctul de intalnire. O cafea cu lapte si un ceai fierbinte ne-au dat si noua curaj si ne-am apropiat de grup cu voiosie. Am (re)intalnit aici oameni frumosi, oameni dispusi sa iasa din zona lor de confort si sa descopere Clujul din perspectiva unui turist.

Lorena si Roxana, ghizii nostri, ne-au provocat sa calatorim in trecut. Am vizitat Clujul din perioada romana, am aflat mai multe despre Clujul medival, pe care il si vedeam cu ochii mintii, iar apoi ne-am apropiat treptat de contemporaneitate; am inteles mai bine religia si viata sociala si culturala a clujenilor de altadata.

Din Piata Unirii, spre strada Mihail Kogalniceanu, Biserica Reformata si Bastionul Croitorilor, pana in Piata Avram Iancu, unde am admirat Teatrul si Opera si ne-am adapostit de frig in Catedrala Ortodoxa, grupul a urmat curios traseul propus de Cluj Guided Tours. Bulevardul Eroilor a fost si el parcurs, iar Palatul Banffy a fost admirat in toata splendoarea sa, la ora de seara…

Un mod inedit de a-ti petrece o seara de vineri in oras, un mod linistit si placut de a-ti petrece Halloween-ul. De altfel, de aici, ne-am indreptat voiosi inspre Padurea Hoia-Baciu, unde ne astepta un tur ghidat de noapte, prin padure, alaturi de cei de la Hoia-Baciu Project, Transylvania Quest Games si The Dungeon.

Turismul incepe sa prinda avant in Cluj si, datorita unor proiecte deosebite precum este si Cluj Guided Tours, incepem sa invatam, mai incet si mai greoi, ca frumusetea si farmecul unui loc, oricat de reale si impresionante ar fi, raman neapreciate si uitate (sau chiar ignorate in unele cazuri) daca nu dispun de o buna promovare si un sistem unitar care sa mentina, intr-un mod constant, interesul oamenilor viu – fie ca sunt locuitorii din zona, fie ca sunt turisti.

In mod normal, acest lucru este asigurat de tot ceea ce turismul implica intr-o anumita tara. Aruncand o privire obiectiva in jur, observam ca la noi (acest etern ,,la noi”) exista inca lipsuri si carente semnificative. Dar am spus ca privim obiectiv, sa nu cadem in pesimism asadar, caci cel putin Clujul, acest oras pe care noi il indragim atat, motiveaza parca oamenii sa ia initiative, sa isi doreasca ceva mai mult!

O astfel de initiativa este si Cluj Guided Tours, un grup de ghizi voluntari care, de la sfarsitul anului 2013 si, mai sistematic, din primavara lui 2014, au inceput sa isi faca simtita prezenta prin pietele si strazile Clujului, organizand zilnic tururi ghidate gratuite, in limba engleza, iar in weekend-uri si in limba romana.

Vineri s-a incheiat acest maraton al simpaticilor ghizi, insa activitatea lor continua! Incepand cu luna noiembrie, tinand cont de sosirea anotimpului rece, tururile gratuite vor fi organizate doar la cerere!

Astfel, daca doriti sa participati la un tur al orasului Cluj-Napoca, tot ce trebuie sa faceti este sa ii anuntati pe cei de la Cluj Guided Tours printr-un mesaj, pe facebook, cu 24 de ore inainte. Tururile se organizeaza de la orele 11:00 si / sau 18:00.

Am deschis rubrica de Recomandari Cluj tocmai pentru a va tine la curent cu ce are Clujul mai bun si mai frumos, cu tot ce merita vazut si incercat aici, iar Cluj Guided Tours ne ofera oportunitatea de a privi orasul in ansamblul sau, de a descoperi mostenirea culturala si artistica a acestuia, de a descoperi istoria Transilvaniei si de a explora varietatea arhitecturala, legendele si povestile care fac din acest oras unul deosebit, care i-au castigat titlul de ,,orasul comoara” al Transilvaniei!

Puteti opta pentru tururile generale, care sunt gratuite, dar si pentru tururi tematice sau adaptate unor anumitor evenimente sau perioade ale anului. Tururile sunt oferite tuturor doritorilor atât în limba română, cât şi în limbile engleză, germană, maghiară, franceză, spaniolă și italiană.

Ii gasiti pe ,,ghidusii” nostri, cum au fost alintati prin excursiile organizate de cluj.com, aici:

Facebook: facebook.com/clujguidedtours
Telefon: 0745 043 025
E-mail: [email protected]

cluj guided tours