Cypher pe blog

de | | 2 Minute

Cypher pe blog

Mecanismul Cypher pe blog

Acesta este primul proiect online care conține o competiție reală între cei mai buni scriitori de texte de hip-hop, dar mai ales o șansă pentru cei care vorbesc mult să învețe să scrie. Altfel spus, dăm o șansă celor care vorbesc prea mult la țigară să și scrie și să se și citească, măcar între ei, dacă nu unii pe alții.

Regula e simplă: Se dă tema săptămânală printr-un text, în proză sau în versuri sau o fotografie iar cei care doresc să participe trebuie să scrie prin comentarii câte versuri le vin vizavi de titlul sau textul cu pricina. Asta cât mai corect posibil. Mai mult, pot continua opera de arta legandu-se de comentariul dinainte, având ocazia în acest fel să îi dea peste nas și celui care-a fost mai rapid cu o secundă.

După ce jocul este pornit, nu mai e decât un pas până la a porni și alegerea celor mai buni. Astfel, se va realiza o finală lunară online între cei mai buni scriitori de versuri, doi cate doi.

Rugăminte: Câmpurile obligatorii trebuie completate cu numele sau cu poreclă și adresă de e-mail corectă, pentru ca participanții să fie contactati ulterior pentru orice motiv.

Scopul proiectului Cypher pe blog este acela de a găsi noi talente hip-hop care ar putea face față scenei măcar o seară, dacă nu chiar o viață întreagă și de a le trece pe acestea prin filtrul exercițiului înca de la începutul carierei lor.

Cypher pe blog va organiza în mod constant petreceri-întâlniri hip-hop, unde toți care au participat cu versuri prin comentarii pe blogul vor fi invitați alături de prietenii lor mai mici sau mai mari pentru a le arăta acestora și nu numai, cu microfonul în mână, talentul de care dispun.

Cypher pe blog este un proiect al NIȘTE brand
Adresă: www.cypherpeblog.wordpress.com
Facebook aici.

Ce este un „cypher”

Cypher = Moment de freestyle în care mai mulți rapperi se întâlnesc și fac ce știu mai bine: cântă liber, cum v-am spus și mai sus. De obicei, cyper-urile se fac pe blocuri sau alte locuri ascunse, dar niciodată înainte de noi pe blog.

Exemplu:
Bean, Vali Umbră, Vlad Dobrescu, Afo, Ezekiel, Subsemnatu’, Chimie, Flou Rege, Doc
Link: http://www.youtube.com/watch?v=Hq2bKSYaE5g

Ai cântat pe balcon
Pe ritmuri afară din ton
Ai cântat în casă
Ca o pasăre măiastră
N-ai unde să-ţi scrii
Versuri de după blocurile gri
De acum e loc pentru toţi
Haide şi tu dacă ştii că poţi.
Dacă vorbeşti repede
Şi vrei să pui asta pe perete
Dă un share să vină lumea
Că noi ne-aşteptăm de lunea
Să veniţi cu toţii-acolo
Pentru că vă dăm un solo
De-acum-nainte veţi avea
Locul pentru a o da
Aşadar v-am anunțat
Că un proiect am lansat
Şi la nume îi va zice…
Servustoc
CYPHER PE BLOG!