Asociația Educalise inaugurează Curtea Poveștilor la Clinica de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca

de | | 6 Minute

Asociația Educalise inaugurează Curtea Poveștilor la Clinica de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca

Pentru că sănătatea și educația merg mână în mână, Asociația Educalise împreună cu Clinica de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca au inaugurat Proiectul „Curtea Poveștilor”, un concept care a presupus renovarea spațiului interior al spitalului și transformarea lui într-un loc de joacă educativ pentru copiii care au un timp de așteptare de petrecut înainte de vizita la doctor. Investiția totală a fost în valoare de 30 000 RON și a fost susținută prin fondurile oferite de Yardi Romania. Acțiunea de renovare a durat 2 luni, a inclus participarea unui grup de 30 de voluntari și va avea un impact pozitiv pentru cei peste 5 000 de copii care trec pragul clinicii anual.

În Romania, sănătatea este adesea considerată a fi exclusiv legată de partea fizică, fără a se ține prea mult cont de aspectele psihologice sau sufletești ale pacineților. Studiile ne arată, însă, că atunci când avem o durere este nevoie să ținem cont atât de partea fizică, cât și de cea psihică, eventual într-un mod cât mai preventiv. O stare de bine la nivel emoțional generează nu doar o atitudine de optimism, ci și o receptivitate mai bună la pronostic și o vindecare mai rapidă.

În linie cu aceste observații, Asociația Educalise își îndreaptă atenția spre grădinile și curțile spitalelor care încă nu capitalizează suficient aceste spații de relaxare în vederea beneficiilor enorme care ar rezulta din asta. Grădinile spitalelor din Romania sunt adesea prea puțin luate în considerare în bugetele anuale și multe dintre ele nu inspiră cea mai mare încredere: vedem multe obiecte neutilizabile împrăștiate prin curțile spitalelor, iarbă și spații verzi puține sau neîngrijite, rareori băncuțe pentru toată lumea, uneori chiar păraâd transformate în parcări neoficiale.

Cine sunt cei care ar beneficia de o schimbare?

  • Pacientii si insotitorii acestora sunt adesea nevoiti sa astepte ore intregi până la finalizarea actului medical, prin săile de așteptare, desi ar prefera sa aiba alocate niste zone mai relaxante care sa le usureze asteptarea;
  • Pacienții internați au și ei nevoie, la rândul lor, ca în timpul petrecut în clinică/spital să reușească să se deconecteze puțin de la probleme, iar asta într-un mediu înconjurător mai primitor. Indiferent dacă vor să iasă la o gură de aer, să se plimbe sau pur și simplu să citească o carte în afara salonului în timpul dintre tratamente, opțiunea nu ar trebui să lipsească;
  • Medicii și personalul medical care iși petrec cel mai mult timp în spital au și ei nevoie de un loc unde să își tragă sufletul, să își reîncarce bateriile și să își distragă, pentru câteva momente, atenția de la toate situațiile cu care se confruntă zi de zi. Lucrul cu copiii este o provocare, mai ales când cei mici nu au răbdare, sunt poate ușor irascibili, îndurerați sau speriați. Un spațiu amenajat corespunzator poate distrage atenția celor care îl vizitează și să le schimbe starea î n bine.

Deși România nu sta cel mai bine la acest aspect al construirii unor spații de relaxare în mediile medicale, se fac pași vizibili în această direcție, iar proiectul inițiat de Asociația Educalise vine să spună chiar povestea acestei schimbări.

Curtea Poveștilor

Cum s-a născut Curtea Poveștilor

Proiectul „Curtea Poveștilor” din cadrul Clinicii de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca a apărut din dorința noastră și a conducerii Clinicii de Pediatrie III de a dărui atât copiilor, cât și părinților sau cadrelor medicale, un loc cât mai ofertant din perspectiva activităților care se pot petrece în curtea clinicii.

„Poate a contat faptul că o bună parte dintre membrii Asociației sunt parinți, însă ideea de a reface curtea Clinicii de Pediatrie 3 ni s-a părut ceva atât de natural și de normal pentru societatea pe care ne dorim să o construim, încat nici nu am stat pe gânduri! Perioada spitalizării este una dificilă și pentru adulți, cu atât mai mult pentru copii și însoțitorii lor, motiv pentru care considerăm că este esențial să contribuim la construirea unor spații special-amenajate în care aceștia să aibă o experiență cât mai pozitivă. Curtea clinicii este acum gândită drept un spațiu de joacă și relaxare, un loc al poveștilor pe care copiii, împreună cu părinții și medicii, îl pot folosi pentru a inventa și descoperi povești, pentru a râde, pentru a se destinde și, mai ales, pentru a nu mai percepe experiența mersului la doctor ca pe ceva înfricoșător.”, declară Mădălina Hada, co-fondator al Asociației Educalise.

Vizitatorii „Curtii Povestilor” pot descoperi comoara lui Piticot în timp ce stau pe bancuțe multicolore, se pot distra jucând sah cu piese uriase, pot să citească sub ferestrele cu flori, să petreacă timp la căsuța cu povești sau sa afle povestea bicicletei cu roți mobile. În plus, pe parcursul anului copiii pot lăsa scrisori lui Moș Crăciun în cutiile poștale, scrisori pe care un “spiriduș” le strânge săptămânal și le trimite către Polul Nord.

„Este o bucurie să poți ieși în curte și să vezi atât de multă culoare! După etapa de tratament, copilul este nerăbdător să iasă de acolo și ajunge în această curte de poveste, se pierde printre piesele de șah care sunt mai mari decât el, se joacă acolo ca în parc. Este un loc frumos și ne bucurăm cu toții de el. Am văzut și copii mai mari care își fac poze la peretele cu bancuța 3D. Se pare că este un fel de atracție pentru rețelele sociale. Ce-i drept, chiar pare reală! Iar partea cea mai frumoasă este că spitalul este acum asociat cu joaca, bucuria, lucru care mai alină din durerile pentru care cei mici ajung aici”, susține Andreea Diaconu, una dintre mămicile care au vizitat Curtea Poveștilor.

„Peste 5 000 de copii cu vârste între 1 si 18 ani trec pragul Clinicii Pediatrie 3 în fiecare an. O parte dintre ei rămân internați în clinică împreună cu părinții lor pentru o perioadă de minimum 3 zile. Atât pentru ei, cât și pentru cei care stau mai puțin, venind doar la controale periodice, am considerat că trebuie facută o îmbunătățire a conceptului de mediu medical. Cum am facut acest lucru? Prin umplerea timpului de așteptare cu activități interesante, cum ar fi amplasarea jucăriilor pe pereți în punctele cele mai importante – în ambulator, în spațiile comune de așteptare la intrarea în cabinetul de consultație. Ultima reamenajare a curții clinicii a fost facută în urmă cu 7 ani, deci era momentul să introducem noi elemente de decor care să schimbe povestea mersului la doctor”, susține Cristina Sălăgean, co-fondator al Asociației Educalise.

Curtea Poveștilor

Asociația Educalise, prin cei 30 de voluntari ai săi, s-a ocupat de modificarea propriu-zisă a Curții Poveștilor, valoarea investiției fiind acoperită de Yardi Romania. Aceștia au investit în proiect suma de 30 000 RON pentru implementare, iar acțiunea de redesign a curții clinicii a durat 2 luni.

„Proiectul inaugurat azi  a fost un proiect de suflet pentru noi și suntem cu toții bucuroși să avem parteneră Asociatia Educalise,  în această călătorie a binelui. Sunt opt ani de când construim împreună o lume mai bună, una cu aplecare pe condițiile hoteliere oferite de spital și pe reducerea anxietății pacienților, prin creearea unei atmosfere primitoare pentru copii. Am construit o relație frumoasă împreună și am finalizat  mai multe proiecte minunate, atat pentru micii pacienți, cât și pentru însoțitorii lor. Acum am avut  încă o ocazie să  investim  încredere în propunerile primite, să construim un plan împreună și ne-am entuziasmat, așteptand cu nerăbdare finalizarea proiectului. Rezultatul este încă un exemplu că dorințele de bine se împlinesc și că fiecare  putem sa contribuim la făurirea unei lumi mai bune.  Pentru noi, cadrele medicale,  satisfacția este cu atat mai mare atunci cînd avem un feedback pozitiv de la pacienti, când oamenii apreciază  astfel de inițiative și îi vezi cum se bucură. «Cât de frumos a ieșit! Printre atâtea branule, medicamente, analize, colțișorul acesta  fermecat aduce  zâmbete pe chipurile noastre!» spunea recent o mămică internată în clinică”,  declara Prof. Dr Man Sorin, șeful Clinicii Pediatrie 3, Cluj-Napoca

Ce mai aduce Asociația Educalise în viitor

Planul Asociației Educalise este ca în viitor să reușească să organizeze un orar săptămânal prin care voluntarii să vină la Curtea Poveștilor și să îi invețe pe cei mici care sunt regulile șahului, cum să se joace măcar un început de partidă și să îi facă pe cei mici curioși în privința acestui sport al minții, poate chiar dornici să îl joace acasă. Obiectivul final este sa reușim să scoatem în evidența partea educativă a acestui tip de proiecte, astfel încât să contribuim pozitiv la dezvoltarea noilor generații.

Membrii Asociației Educalise se ocupă cu implementarea unor proiecte de pictare a spațiilor din spitale înca din 2013, când, împreună cu voluntarii asociației, au pus culoare pe pereții clinicii pentru o schimbare de atmosferă. Sprijinirea proiectelor de acest tip va continua și în viitor, în speranța că acest tip de inițiativă va avea un impact semnificativ asupra sănătății celor în nevoie. În paralel, Educalise derulează două programe prin care își propune să creeze săli multimedia în incinta școlilor din mediul rural. Aceste săli sunt gândite să funcționeze nu doar ca spații de învățare, ci și ca spații pentru activități non-formale, de joacă, relaxare, ateliere și chiar consiliere psihologică.


Comunicat de presă