Cum te pregătești pentru un maraton?

de | | 4 Minute

Cum te pregătești pentru un maraton?

Chiar, cum te pregătești pentru un maraton? Mai ales dacă n-ai mai participat la nicio astfel de cutezanță sportivă? Alergatul a fost, este și va rămâne una dintre cele mai abordate și curative sporturi din lume.

Ultimii ani au arătat că tot mai mulți oameni decid să alerge și să se antreneze pentru competiții sportive precum: maratonuri, semi-maratonuri, crosuri de zi și de noapte, circuite de alergare montană. Cursele de mai mică sau mai mare anduranță au ceva special care se manifestă în mintea și corpul alergătorilor: e ca un soi de catharsis (chit că, pe lângă emoții, ardem pe bune o serie consistentă de calorii de fiecare dată când alergăm).

? Pressone

De ce aleargă „nebunii” care aleargă?

Uitându-mă cu admirație la poveștile unor oameni deosebiți din jurul meu (vezi Tibi Ușeriu, Viorica Henry, Adi Toma, Cătălin Sânpetrean, Alex Toma, Vlad Pop… și lista e lungă) am constatat că alergarea constituie o meditație a pașilor, într-o formulă de explorare a propriului sine, a limitelor sau a potențialului (depinde din ce unghi privești).

„Ai șansa să ajungi în asemenea stări. Zic «șansă» pentru că în momentul ăla afli cine ești tu, afli ceva despre tine. Poți spune – «Stop, gata, mă opresc», dar poți să și mergi mai departe, să afli ceva. Satisfacția este incredibilă, nu o poți descrie-n cuvinte. Ai văzut că ți-a spus corpul gata, nu se mai poate, și totuși ai reușit să mergi mai departe. Atunci începi să afli că ești puternic, dar că ești puternic nu cu mușchiul, ci că ești puternic tu, acel ceva care nu ține de corpul ăsta.” (Adrian Toma, într-un articol PressOne)

La întrebarea de ce aleargă, Viorica Henry răspunde într-un interviu pe aimx.ro:

„…pentru că mi-am găsit o pace interioară. Nu mai alerg cu război în suflet. Înveți să fii mai bun, mai răbdător cu tine, mai conștient și dacă înveți să faci lucrurile astea cu tine înveți și cu ceilalți.

Tibi Ușeriu, cunoscut pentru cei „27 de pași” ai lui și pentru povestea tumultuoasă din spatele lor, zicea că:

„E mult mai greu să ai o problemă cu moralul, ca acesta să-ți fie la pământ, decât să ai o problemă fizică”.

Este fascinant să-i urmărești pe acești oameni care aleargă sute de kilometri și pentru care fiecare cursă e o călătorie de neuitat, nicidecum o corvoadă.

Dar pentru noi, alergătorii de rând?

Pentru cei care ne gândim, din seninul propriilor curiozități sau dorințe de autodepășire, să alergăm câțiva kilometri într-o cursă cu sute de oameni mai pregătiți ca noi? Cum abordăm problema?

Ei bine, mai întâi ne gândim foarte atent înainte dacă suntem chiar hotărâți să alergăm un maraton. Ne gândim, mai precis, la motivație, dispoziție, capacitate de disciplină și consecvență, știți voi, lucrurile astea simple pe care le controlăm ușor. 🙂

Pe urmă, verificăm dacă ne-am gândit suficient de bine la pasul precedent. Nu e niciodată prea târziu să te răzgândești.

Dacă decizia rămâne în picioare (da, acele picioare pe care le vei folosi să treci linia de finish), atunci trebuie să intri imediat pe site-ul competiției la care vrei să participi (Maratonul Internațional de la Cluj-Napoca, în speță), și să te înscrii, respectiv să achiți taxa de participare. Ca să fii sigur că nu te lauzi degeaba și că te vei prezenta la start cu tricoul competiției.

Și acum? Păi, nu mai e chiar așa complicat în zilele noastre să dezvoltăm un plan de pregătire pentru o competiție sportivă. Din contră, nici măcar nu trebuie să dezvoltăm noi. Există o sumedenie de aplicații care te ghidează în mod eficient într-un plan de alergare personalizat. Totul se realizează în parametrii tăi inițiali de performanță (sau de non-performanță, dacă chiar n-ai mai alergat niciodată, să vezi în cât timp alergi un kilometru).

Câteva exemple de aplicații pentru planul de pregătire sau tracking de alergare:

  • My ASICS
  • Runtastic Running
  • Nike+ Run Club
  • Runkeeper
  • Strava
  • MapMyRun
  • Endomondo
  • 5K Runner

Sunt extrem de utile în a te determina să te ții de un program poate nu tocmai ușor, dar conceput să te ajute să-ți atingi scopul. 42 de kilometri de alergare nu sunt deloc o joacă și corpul trebuie să fie pregătit, la fel cum mintea trebuie antrenată. Sau invers. Sau ambele variante. 🙂

Dacă ai trecut de prima săptămână de precondiționare (așa se numesc primele zile de training, „preconditioning” – adică îți pregătești corpul să fie atent la training și previi eventuale accidentări nedorite), înseamnă că într-adevăr ești pus pe fapte mari. Ține-o tot așa.O să doară, dar o să-ți și placă. Paradoxal.;)

Locuri în care poți alerga în Cluj:

  • Parcul Central
  • Lacul de la Iulius
  • Parcul Babeș
  • Parcul Feroviarilor
  • Malurile Someșului
  • Cluj Arena
  • Baza sportivă Gheorgheni
  • Făget
  • Cartierele Clujului, dacă vă cunoașteți bine cartierul