Cum să-ți alegi un Antrenor Personal, într-un oraș plin de Antrenori Personali?

de | | 11 Minute

Cum să-ți alegi un Antrenor Personal?

Multe persoane ar vrea să se apuce de sală, dar nu au nici cea mai vagă idee ce ar trebui să facă după ce au intrat în una. Pentru acestea, un antrenor personal este foarte important. Dar întrebarea este: Cum să-ți alegi un antrenor personal?

Care sunt criteriile după care ar trebui să te ghidezi, ca să te asiguri că faci alegerea corectă?

Acest articol este realizat de către Sorin Iacob – antrenor personal și coach în nutriție, cu experiență în ciclism, kickbox, powerlifting și alergare de viteză. 

Astăzi voi încerca să-ți ofer părerea mea obiectivă despre cum să-ți alegi un antrenor personal. 

Dacă ești una dintre persoanele acelea care nu ar ști ce să facă într-o sală pe cont propriu, dar nu știe exact nici cum să-și aleagă un antrenor, acest articol este pentru tine. 

Am citit mai multe articole despre acest subiect pe internet și, sincer, toate insinuează (sau o spun într-un mod foarte direct) ceva în genul: „Un antrenor personal trebuie să aibă toate calitățile pe care le am eu” (adică antrenorul personal care a scris articolul respectiv). 

Este important să înțelegi că și eu sunt antrenor, și că probabil voi fi înclinat fără să vreau să fac aceeași greșeală. Totuși, voi încerca să rămân cât mai obiectiv, și să prezint o imagine de ansamblu. 

Există multe motive pentru care ai putea avea nevoie de un antrenor și cu siguranță eu nu te-aș putea ajuta eu cu toate. Așa că haide să vedem ce contează cu adevărat când îți alegi un antrenor personal. Sau cel puțin care ar trebui să fie aspectele care să-ți pună un semn de întrebare, și care ar trebui să fie acelea care ar trebui să-ți ofere o oarecare convingere. 

cum sa-ti alegi un antrenor personal 1

Dar, în primul rând:

Ai nevoie de un antrenor personal? 

Un antrenor personal nu este extraordinar de accesibil pentru toată lumea. Din acest motiv, mulți nu sunt convinși că este o investiție bună. Adică, există o grămadă de oameni care au rezultate pe cont propriu, nu? Tu de ce nu ai face același lucru?

Realitatea este că nu fiecare persoană care intră în sală are nevoie de un antrenor. Sau cel puțin nu pentru totdeauna. Dar asta nu înseamnă că nu există motive serioase pentru care ar trebui să apelezi la unul, cel puțin ca începător. Poți să-ți faci și contabilitatea singur, dar în general alegi să apelezi la un profesionist. La fel și cu marketing-ul. Oricine poate posta pe Facebook și apăsa boost la postări. Dar rezultatele vor fi complet diferite dacă apelezi la un specialist, care are ani de experiență, studii, și o strategie clară în spate. 

La fel și cu antrenorii. Deși poți avea rezultate bune și singur, nu vei avea aceleași rezultate niciodată, efortul va fi mai mare, iar riscurile să te accidentezi vor fi mai mari. 

Desigur, este alegerea ta dacă vrei să lucrezi cu un antrenor personal. Dar recomandarea mea este următoarea: Caută-ți un antrenor bun, și lucrează măcar pe o perioadă scurtă cu el. (3 – 6 luni)

Astfel, vei avea ocazia să înveți de la un profesionist felul în care ar trebui să-ți structurezi un program de antrenament, intensitatea la care ar trebui să lucrezi, particularitățile tale, felul în care-ți poți adresa problemele de mobilitate/ flexibilitate etc. 

Spune-i de la început că vrei să lucrezi pe o perioadă scurtă cu el, astfel încât să poată să te învețe tot ce trebuie să știi. S-ar putea ca unii antrenori să nu accepte acest lucru, dar sigur mulți o vor face. 

Dar în continuare, nu te aștepta să înveți tot ce știe el în câteva ore pe săptămână. Dacă e un antrenor cu adevărat bun, a ajuns la nivelul lui după numeroase cursuri, studii și articole de specialitate,  mii de ore în sală (cu clienți) și alte mii de ore de învățat continuu de când a terminat cursurile. 

Cât timp nu ești dispus să faci și tu același efort, așteaptă-te ca planurile de antrenament ale antrenorului tău să fie mai eficiente decât ale tale. 

Dacă în schimb este vorba despre un antrenor mai puțin bun, după acest articol vei putea să faci diferența clar. 

cum sa-ti alegi un antrenor personal 2

Haide să vorbim despre metodele principale prin care oamenii își aleg antrenorul, precum și despre ce este bun și rău la acestea:

Review-urile și recomandările

Review-urile și recomandările sunt cu siguranță în topul listei. Întotdeauna când o persoană ajunge pe o pagină de Facebook a unui antrenor, sare direct la review-uri. De asemenea, o recomandare de la un prieten poate însemna foarte mult. Dacă avem încredere în acel prieten (și în general avem încredere în prietenii noștri), vom avea încredere în recomandările acestuia. 

Problema cu review-urile este următoarea: Ca oameni, avem tendința să ne concentrăm mai mult pe negativ decât pe pozitiv. Așa că deși un antrenor s-ar putea să aibă 90 de review-uri foarte convingătoare, dacă două nu sunt bune, cele 90 nu vor mai însemna nimic pentru multe persoane. 

Realitatea este că review-urile proaste sunt scrise la nervi, și cât timp numărul de reivew-uri pozitive bate clar numărul de review-uri mai puțin favorabile, eu personal nu mi-aș face probleme. 

Acum, dacă se poate ca antrenorul tău să nu aibă nici un review negativ, cu atât mai bine. 

Dar, dincolo de acest aspect: 

Gândește-te clar la: ce ai vrea de la un antrenor? Cum ai vrea să comunice? Ai vrea să te țină din scurt întotdeauna, sau să îți lase spațiu? 

Chestia este că oricât de multe ar ști un antrenor, dacă nu știe să se adapteze felului tău de a fi, și dacă nu te potrivești cu el ca și caracter, degeaba. 

Review-urile pot să-ți spună enorm de multe despre această persoană, din perspectiva altora.

Așa că, în opinia mea, review-urile sunt extraordinar de importante. 

Pozele de progres. (Before and After) 

Să luăm două exemple:

1: Am o clientă care vine la mine de 2 luni. Ea face sport de mulți ani, dar în ultima vreme s-a îngrășat puțin. Vrea să se antreneze de 5 ori pe săptămână (ceea ce e mult) și să slăbească câteva kilograme, poate să pună și puțină masă apoi. Știe deja să execute exercițiile corect, și e într-o formă bună. În două luni o ajut să piardă 5 kilograme, un lucru foarte ușor pentru ea. Pentru că face sport de mulți ani, arată foarte tonifiată și în formă. 

2: Am o clientă care vine la mine de 12 luni. A plecat de la 100 kilograme și acum are 88. Mai are de slăbit încă 30 până la greutatea ei ideală. Când a venit nu putea să facă nici o genuflexiune cu greutatea corpului. Acum este într-o formă destul de bună, se antrenează cu consecvență de 3 ori pe săptămână, slăbește cam 1 kilogram în fiecare lună, nu mai are dureri de spate și stă mult mai bine cu forța, mobilitatea și anduranța. Deși nu a scăzut enorm greutate (1 kg pe lună e încet), această persoană este într-o formă complet diferită față de atunci când a venit, se simte mult mai bine și nu face eforturi enorme pentru a progresa. 

 Ei bine, după cum văd eu, a doua clientă a progresat enorm, când pe prima, care deja era hiper-motivată și în formă, am ajutat-o doar puțin. 

Întrebarea este: Cărei cliente crezi că-i voi cere pozele de before & after? Celei care a slăbit 1 kilogram în fiecare lună, dar mai are de slăbit 30, sau celei care a slăbit 5 kilograme în două luni, și arată foarte fit? (chiar dacă nu este munca mea în totalitate, fiindcă cea din urmă se antrenează de mult timp). 

Răspunsul corect este… Nici uneia, pentru că eu nu cer poze de progres.

Dar mulți o fac. Și deși par dovada supremă, realitatea este că dincolo de faptul că acestea funcționează pentru marketing, ele nu îți spun foarte multe despre antrenorul care le postează. 

Și să nu mai vorbim de faptul că de multe ori pozele sunt false, sau chiar furate. 

În opinia mea, aceste poze (chiar și când sunt reale) îți oferă o idee atât de vagă despre un antrenor, încât nu ar trebui să le oferi foarte multă importanță.

Există multe alte aspecte cu care te poate ajuta un antrenor, cum ar fi forța, mobilitatea, postura sau eliminarea durerilor de spate, care nu sunt atât de clare în poze. 

Deși poate obiectivul tău principal este să arăți mai bine, un antrenor bun te va ajuta cu toate celelalte, astfel încât să poți construi pe o bază solidă, și să ai rezultate care vor rămâne pentru mult timp. 

Pozele de progres pot fi un aspect pe care-l iei în considerare, dar nu-l lăsa să fie singurul.

Cursurile și cunoștințele

Aici încep să devină lucrurile mai puțin clare. De multe ori este foarte greu să măsori cunoștințele antrenorului tău sau calitatea cursurilor pe care le-a urmat. Realitatea este că există cursuri extraordinare de personal training. Dar există și cursuri care țin un weekend, și nu te învață mare lucru. 

Ghici care sunt mai accesibile pentru un antrenor nou. Și unii antrenori nu își continuă educația după ce își iau prima diplomă. 

Acum, înainte să începi să faci research despre toate cursurile de antrenor, trebuie să înțelegi un lucru: 

Există antrenori foarte buni, care au urmat cursuri foarte proaste. Și există antrenori foarte slabi, care au urmat cursuri foarte bune. 

Motivul este următorul: A fi antrenor înseamnă a învăța continuu pentru tot restul carierei tale. Cât timp nu-ți dedici măcar o oră pe zi acestui lucru (cel puțin în primii ani), nu vei ajunge foarte departe. Există nenumărate metode prin care te poți educa singur, cum ar fi cărți, articole de specialitate, studii și colaborarea cu alți antrenori mai experimentați. 

Deși e bine ca antrenorul tău să fi urmat un curs solid, de multe ori nu vei găsi un antrenor care să fi făcut asta.

Cel mai important lucru este să vorbești cu antrenorul tău înainte să-l plătești. Să te asiguri că a mai lucrat cu persoane care au avut obiectivele tale și că are un plan clar în mintea lui pentru a te duce acolo. 

Există două tipuri de antrenori: 

1: Cei care construiesc un plan personalizat și unic pentru fiecare client al lor, măsoară rezultatele și îmbunătățesc planul în funcție de rezultatele pe care le au aceștia.

2: Cei care improvizează fiecare ședință și nu au nici o idee despre cum să-ți aducă rezultatele dorite. 

Vrei să te ferești de cei din urmă, pentru că ei nu îți oferă lucrul pentru care îi plătești tu. Un plan de antrenament personalizat, supravegheat. Dacă ai un antrenor în genul, realitatea este că există aplicații care fac o treabă mai bună decât el. 

Caută-ți un antrenor care știe ce face.

Probabil nu va fi cel mai ieftin, dar diferența va fi uriașă. 

Un alt mod prin care poți vedea dacă un antrenor știe ce face este următorul: Îți poate explica clar motivul pentru care faci absolut fiecare lucru pe care te pune să-l faci în sală. 

Dacă îți întrebi antrenorul de ce te pune să faci îndreptări cu kettlebell-ul în loc de bară, răspunsul nu ar trebui să fie: Pentru că kettlebell-ul e colorat mai frumos. 

Ar trebui să ai un motiv pentru fiecare alegere pe care o faci în sală. De asta se numește “plan de antrenament personalizat” și nu “plan de antrenament aleatoriu”.

Încă un aspect pe care vreau să-l menționez aici sunt antrenorii part-time. Cei care au un job complet diferit ca job-ul lor principal, iar seara sunt antrenori personali. 

Sincer eu nu cred că așa ceva este posibil, pentru că dacă vrei să ajungi un antrenor cu adevărat bun ai nevoie de ani de experiență și de studii individuale. Două aspecte de care nu te vei putea ocupa dacă lucrezi un job full time pe lângă faptul că ai clienți în sală. 

Și un sfat de final: Dacă un antrenor ia 5 persoane la ședințele de antrenamente “personale”, probabil acesta nu are nici un plan. Pur și simplu nu este sustenabil să scrii atâtea planuri. Cuvântul “personal” din antrenor personal ar trebui să însemne ceva. 

Sorin Iacob - antrenor personal Cluj

Caracterul și atitudinea

Aceste aspecte sunt mai ușor de identificat, pentru că țin de bun simț. Dacă antrenorul tău stă 40 de minute din ședința voastră pe Facebook, probabil nu este foarte atent la tine. 

Dacă antrenorul tău țipă la tine în mod constant, probabil trebuie să schimbi sala, nu doar antrenorul. Nu a trebuit să țip niciodată la un client de al meu pentru “a-l motiva”. 

O persoană care crede că trebuie să facă acest lucru nu înțelege ce înseamnă a motiva și asta ar trebui să fie un semn mare de întrebare. 

De aici vin toate celelalte lucruri: Punctualitate, seriozitate, atitudinea calmă și pozitivă, distanța corespunzătoare etc. Lucruri de bun simț, pe care nu le voi mai enumera aici. Dar care sunt importante și care în anumite cazuri lipsesc.

SI- antrenor personal Cluj

Afilierea lor

Aici nu voi scrie foarte mult, dar ar trebui să te uiți atent la firmele cu care se afiliază antrenorul tău. Dacă nu, în câteva săptămâni te vei trezi că-ți bagă pe gât tot felul de produse dubioase și nu mai știi în ce direcție să fugi. 

Felul în care lucrează

Cum am spus mai sus, este foarte important ca antrenorul tău să îți scrie un plan de antrenament. Să noteze ce faci, sau să aibă o metodă de a măsura modul în care progresezi. (Dincolo de kilogramele slăbite). 

Este foarte important ca antrenorul tău să fie atent la tine în timpul orei. Din acest motiv recomand să alegi unul care lucrează cu 2, MAXIM 3 persoane pe ședință. Dar 3 e deja destul de mult. 

Există și antrenori care oferă 1-1, dar probabil te va costa mai mult. 

Specializarea lor

Aici ar fi mult de vorbit, dar nu voi intra în detalii. Un antrenor de 21 de ani care spune că “lucrează doar cu atleți”, ar trebui să-ți ridice niște semne de întrebare. Un antrenor de 40 de ani care lucrează cu absolut oricine, la fel. 

Antrenorii se specializează în timp, pentru că realizează care sunt persoanele pe care le pot ajuta cel mai bine. Și pentru că realizează că nu pot ajuta pe toată lumea. 

Eu, de exemplu, nu antrenez bodybuilderi competitivi. Pentru că nu știu cum. Nu sunt pregătit pentru asta, și nu mă interesează personal foarte mult subiectul. Așa că nu mă bag. 

Totuși, mulți antrenori au impresia că le știu pe toate. Dacă descrierea lor de pe Facebook sugerează că te vor ajuta să câștigi competiții de powerlifting, bodybuilding și kickbox în același timp, probabil ar trebui să treci mai departe. 

Ca să știi pe cine a ajutat în trecut, mergi la secțiunea de review-uri.

Brandul în spatele căruia lucrează antrenorul

Multe persoane nu au încredere în antrenori care lucrează pe cont propriu, dar au încredere în săli mari, cunoscute, care oferă servicii de personal training. Dar din punctul meu de vedere lucrurile stau puțin diferit: O sală mare în general va angaja antrenori neexperimentați, pentru că antrenorii cu adevărat buni lucrează pe cont propriu și/sau au cerințe mult mai mari. 

Dar aceasta nu este neapărat o regulă. Există săli în Cluj (și dacă vrei să ți le spun trimite-mi un mesaj) în care știu clar că se lucrează la standarde înalte. Că antrenorii lor sunt cu adevărat buni. 

Dar mie mi se pare aceasta excepția, nu regula. Și știu asta pentru că atunci când eram la început, și nu prea știam ce fac, soluția mea era să mă angajez la diferite săli, să învăț de la ei și să mă ascund în spatele brand-ului lor. Și sunt sigur că nu sunt singurul. 

Acum că am experiență și am încredere în mine și în rezultatele pe care le pot aduce clienților mei, nici nu mă mai gândesc să fac așa ceva. Și cunosc o grămadă de antrenori buni care au aceeași poveste. Acum, există și antrenori atât de slabi încât nu-i angajează nimeni. Dar șansele sunt mici să dai peste ei, pentru că nu rezistă mult, și după acest articol îi vei recunoaște ușor. 

Orice antrenor este slab la început, dar dacă nu evoluezi, în general vei ieși de pe piață în 1-2 ani. De asta este atât de importantă educația continuă. 

Aa, și încă un lucru: Știi “planurile de antrenament personalizate” pe care le cumperi de pe Instagram cu 60 RON? 

Nu sunt personalizate. 


Sper că acest articol te va ajuta să îți alegi un antrenor personal care să te ajute să-ți atingi obiectivele. 

La fel ca în oricare domeniu, multora nu le pasă decât de banii tăi, dar există și o grămadă de antrenori care vor cu adevărat să aducă o schimbare pozitivă în viața ta. 

Găsește un astfel de antrenor și felul în care privești sportul, nutriția și antrenamentele se va schimba total. La fel și felul în care arăți, te simți, și rezultatele pe care le obții. 

antrenor personal cluj sorin iacob

Pe Sorin Iacob îl puteți găsi pe pagina de Facebook Sorin Iacob Personal Training & Nutrition Coaching, pe Instagram @soriniacobpt sau pe website-ul oficial www.soriniacob.com