Cum poți să înveți japoneză, kazahă sau slovacă într-un oraș multicultural
Vorbesc ardelenește, în ritm molcom și tărăgănat. Înțeleg engleza cu ușurință și pot construi fraze coerente, în scris, în limba franceză – cu ajutorul unui dicționar, căci vocabularul nu mi-e prea bogat. Dar cam atât, căci indiferent de limba vorbită, accentul mi-e tot ardelenesc.
Traiul în Cluj, un oraș multicultural în esență, mi-a trezit interesul înspre ideea de diversitate culturală, însă poate nu la fel de mult înspre diversitatea lingvistică.
Totuși, recent, m-am trezit pronunțând și silabisind cuvinte în câteva limbi pe care nu m-aș fi gândit niciodată să le învăț.
Concret, am descoperit și am participat la câteva evenimente din seria ConvoClub, organizate de către Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune (AIVI, pe scurt).
Ce m-a determinat să particip?
Inițial, curiozitatea și ideea că aș avea ocazia să învăț limbi străine interacționând cu vorbitori nativi. În cadrul asociației, clujenii pot învăța peste 25 de limbi străine, unele mai familiare, altele mai exotice, alături de voluntarii AIVI, mulți dintre ei fiind studenți străini, veniți în Cluj la facultate.
Ce limbi străine puteți învăța în mod informal, în cadrul acestor întâlniri alături de voluntari? Câteva dintre ele: swahili, farsi, slovacă, bulgară, kazahă, polonă, suedeză, norvegiană, estonă, rusă, chineză, olandeză, ebraică, arabă, maghiară, greacă, cehă, coreeană, italiană, japoneză sau, desigur, engleză, germană, franceză, spaniolă. Să nu uităm de limba română, una dintre cele mai populare – căci și studenții străini ajunși în Cluj pot beneficia de aceste întâlniri informale, pentru a-și facilita adaptarea în Cluj-Napoca.
Dimensiunea multiculturală a Clujului stă nu doar în prezența și întâlnirea diverselor culturi pe scenele sau străzile urbei, ci și măsura în care reușim să interacționăm unii cu alții. Iar a învăța noțiuni de bază ale limbilor străine, de circulație internațională ori ba, mi se pare a fi o punte de legătură autentică între noi, ca oameni.
În căutarea unor noi fericiri și universuri cognitive
Căutând noi fericiri și noi universuri cognitive (explic mai jos în articol) am zis ok, hai să vedem. Așa am ajuns la primul meu ConvoClub. Am ales slovaca deoarece era prima întâlnire și mă gândeam că mai începător de-atât nu se poate 🙂 Mariana, vorbitoare nativă de limba slovacă, ne-a familiarizat puțin cu noțiunile de bază. Așa că volám sa Iulia, mám 26 rokov a som z Cluju 🙂
Limba slovacă are o sonoritate și o pronunție aparte, e o limbă slavă, asemănătoare cu ceha, iar pentru scriere te vei simți poate copleșit de diacriticele folosite. Ca toate limbile slave, te va cuceri fonic, cu o salbă de consoane puternice, frumos articulate. Intră în contradicție cu accentul ardelenesc, dar asta nu înseamnă că nu te poți distra învățându-ți mintea să pronunțe litere familiare în noi moduri.
Pe val fiind, următorul ConvoClub a fost cel de kazahă, limbă vorbită cu precădere în Kazahstan, dar și în Rusia, în unele zone. Cum n-am deloc habar de rusă, m-am simțit picată din lună. De ce? Pentru că în limba kazahă, membră a grupului de limbi turcice, se folosește alfabetul chirilic. Era prima mea întâlnire serioasă cu acest alfabet și nici fonetica limbii nu mi-era mai familiară. Încercările participanților de a pronunța diverse litere sau chiar cuvinte a fost de-a dreptul hilară!
În final, cel mai probabil numele meu s-ar scrie așa: Юлия Марк 😀
Cea de-a treia întâlnire a fost cu una dintre cele mai populare limbi străine abordate în cadrul întâlnirilor de tip ConvoClub din Cluj-Napoca. Japoneza e una dintre acele limbi învățate din pasiune și curiozitate pură de către cei fascinați de lumea asiatică, și nu din vreo necesitate pragmatică sau cotidiană. De altfel, aflu că japoneza atrage și cei mai mulți clujeni la astfel de întâlniri, alături de limbile spaniolă și germană.
M-a atras și pe mine, dar nu ideea de a învăța limba în sine, cât fascinația pentru diferențele lingvistice și modul în care ne modelează ele gândirea și interacțiunile cu ceilalți oameni. De exemplu, în limba japoneză, echivalentele pentru „aceasta / aceea”, „aici/acolo”- când facem referire la obiecte sau spații aflate în apropiere de noi sau în depărtare , mai există și o a treia formă, care spune atât de multe despre relevanța acordată interlocutorului. Astfel, avem așa:
*kore (aceasta) – pentru ce e aproape de mine, vorbitorul.
*sore (aceea) – pentru ce e aproape de tine, interlocutorul meu
*are (aceea) – pentru ce e departe de ambii.
*koko (aici) – raportat la mine
*soko (acolo) – raportat la tine
*asoko (acolo) – pentru ambii, raportat la ambii.
Cumva, e important nu neapărat locul unui obiect în spațiu, ci unde se află el în raport cu tine, interlocutorul meu și cu noi doi, cei care avem o conversație. Dacă luăm în calcul și complexitatea și modul inedit de formare a cuvintelor în scris, cu ajutorul celor 3 silabare fonetice paralele (kanji – caractere chinezești, hiragana și katakana), încep să înțeleg ce-i cu fascinația pentru japoneză și să iau în considerare o aprofundare mai serioasă a limbii.
Cum faci saltul de la engleză la kazahă, slovacă sau japoneză?
Poate prima întrebare o fi de ce ai face, totuși, saltul acesta. De ce să înveți slovacă? Dar kazahă? Japoneza are fanii ei, ce-i drept, dar nefiind pasionată în mod special de cultura japoneză, întrebarea rămânea.
Limbile străine nu au fost niciodată punctul meu forte, deși găseam spaniola din „Sărmana Maria” și din alte telenovele clasice urmărite de mamele generației noastre a fi o limbă pasională, iar portugheza era cu adevărat exotică. Apoi, desigur, aveam Cartoon Network, pe vremea când încă se difuzau desenele animate în limba engleză, integral. Așa că am învățat.
Infuzia de muzică occidentală și filme hollywood-iene a fost ceea ce putem numi învățarea informală a limbii engleze. N-aș putea spune exact cum am învățat engleza: de la școală, din desene animate, din muzică și filme, citind ultimele studii și cercetări în domeniul ales pentru facultate și, mai recent, din audiobooks.
Ascultasem în urmă cu un an, doi, o carte despre geografia fericirii. Eric Weiner, autorul, a străbătut globul în lung și-n lat în explorarea celor mai fericite și mai nefericite țări din lume, pentru a înțelege care sunt factorii cotidieni și geografici care ne fac pe unii mai fericiți decât alții. E o călătorie plăcută, recomand cu drag: „The Geography of Bliss: One Grump’s Search for the Happiest Places in the World”, Eric Weiner.
Unul dintre cele mai fericite locuri din lume este și Islanda, într-un mod neașteptat, poate. Iar unul dintre motivele ce par să stea la baza fericirii generale a populației este faptul că își iubesc limba. Cum te poate asta face fericit? Iubind limba și cuvintele pe care le rostești, vei fi dornic să interacționezi cu ceilalți și vei putea să îți exprimi gândurile și trăirile interioare mai ușor. Iar asta te poate face, dacă nu fericit, măcar mulțumit.
Deja se știe și faptul că limbajul ne modelează gândirea. Vocabularul și gramatica unei limbi ne creionează modul în care ne raportăm la viață, la oameni, la interacțiunile dintre oameni și dintre fenomene, ne limitează sau ne deschid uși înspre noi orizonturi.
Iar Clujul ne oferă oportunități nesfârșite de a explora diversele culturi ce interacționează între ele aici, în inima Transilvaniei, și nu doar la nivel de produs (fie el artistic, cultural sau comercial), ci la nivel lingvistic. Comunicarea e cea mai importantă, nu? 🙂
