Cum poți avea grijă de sănătatea ta în timpul sarcinii?
O stare bună de sănătate este esențială pentru ca sarcina să se desfășoare corespunzător, pentru ca bebelușul să crească și să se dezvolte armonios și pentru ca mama să se bucure de o stare de bine. Viitoarele mămici știu cât de important este să aibă grijă de sănătatea lor în perioada de sarcină. Dar ce înseamnă mai exact sănătatea în sarcină?
Iată că felul în care îți îngrijești corpul, regimul alimentar pe care îl urmezi, exercițiile fizice, programul de odihnă și gestionarea stresului sunt toate importante pentru o sănătate cât mai bună. Iată câteva recomandări generală pentru îngrijirea în timpul sarcinii:
Suplimente sarcină – sunt opționale sau obligatorii?
Pentru ca sarcina să decurgă fără probleme, este recomandat ca viitoarea mămică să își administreze suplimente sarcina. Rezervele de vitamine și minerale trebuie să fie suficiente pentru a îndeplini nevoile copilului aflat în dezvoltare, dar și nevoile mamei. În cazul unor deficiențe de vitamine, atât mama, cât și bebelușul pot avea de suferit. În mod ideal, suplimentele alimentare ar trebui administrate înainte de instalarea sarcinii, apoi în sarcină, dar și după naștere.
Cu cât corpul este susținut de o rezervă solidă de vitamine, minerale și acizi grași esențiali, cu atât va putea face față mai bine provocărilor. Majoritatea specialiștilor recomandă vitamine prenatale care conțin o serie de nutrienți esențiali, cum ar fi acid folic, acizi grași Omega-3, calciu, vitamina D și fier. În cantități corespunzătoare, și iodul este esențial pentru funcția tiroidiană și pentru dezvoltarea creierului bebelușului.
Irigator intim – este necesar în timpul sarcinii?
Igiena personală generală este deosebit de importantă în timpul sarcinii, iar printre cele mai recomandate produse de igienă corporală sunt cele hipoalergenice, fără parfum și fără substanțe chimice nocive. Este recomanda să se utilizeze astfel de produse și după naștere. Foarte multe femei se întreabă dacă este necesar să folosească un irigator intim pentru o igienă sporită. Băile de șezut sunt recomandate pentru calmarea zonei perineale, atunci când există probleme comune stării de graviditate, cum ar fi constipația și hemoroizii.
În astfel de situații, sunt benefice băile de șezut, cu apă caldă și un săpun blând. În schimb, un irigator intim se va folosi doar la recomandarea medicului, care poate indica folosirea unui irigator din motive medicale specifice, cum ar fi infecțiile vaginale. Este important ca femeile însărcinate să se prezinte la controalele prenatale în mod regulat pentru ca medicul să poată monitoriza progresul sarcinii pentru a clarifica temerile și nelămuririle.
Sănătatea în sarcină – dieta și hidratarea sunt esențiale
Pe lângă o serie de suplimente de vitamine, este indicat să se adopte o dietă echilibrată, care include o varietate de legume, de fructe, de cereale integrale, de produse lactate și proteine de calitate superioară, cum ar fi carne de pasăre, pește și fasole. Este important să se consume cât mai multă apă pentru a menține un nivel adecvat de hidratare. Acest aspect este esențial pentru creșterea volumului de sânge în timpul sarcinii.