Cum pot fi folosite cardurile de transport CTP Cluj

de | | 2 Minute

Cum pot fi folosite cardurile de transport CTP Cluj.

Cardurile de transport public CTP Cluj au fost puse spre vânzare la începutul lunii martie 2016, asta deși primul termen de finalizare lansat a fost sfârșitul anului 2013.

Nici în toamna anului 2014, sau în primăvara anului 2015, nu au putut fi puse spre vânzare, din cauză că sistemul de ticketing nu a fost gata. Abia în primele zile ale lui 2016 au fost puse în circulație autobuze pe care au fost montate validatoare moderne.

Prima zi a lunii martie 2016 a fost și prima zi în care s-au putut achiziționa cardurile de transport mult așteptate, în prima fază fiind disponibile doar la anumite locații, iar la sfârșitul lunii martie aproape toate stațiile Companiei de Transport Public (CTP) din Cluj-Napoca pot emite aceste carduri de transport.

Ce sunt de fapt aceste carduri

Cardurile de transport public CTP Cluj pot fi folosite de fapt ca și cardurile obișnuite bancare, timp de trei-patru ani ele putând fi reîncărcate cu bilete și abonamente, sau sume de bani din care să se ia la validare suma necesară călătoriei. Aceste carduri pot fi încărcate cu bani chiar de pe cardul de salariu.

Aceste carduri nu sunt asociate unui cont bancar, ele neputând fi folosite de către firme pentru plata salariului.

Cardul de călătorie este un card contactless pe care se pot încărca titluri de călătorie de tip abonament, bilet şi portofel electronic la automatele stradale şi la Centrele de vânzare. Validarea este obligatorie pentru fiecare călătorie şi se face prin apropierea cardului de validator şi menţinerea lui pentru circa două secunde, până la afişarea mesajului de confirmare a validării.

Potrivit comunicatului CTP Cluj, în prima etapă se vor putea achiziţiona pe card bilete de timp, bilete de călătorie şi abonamente integrale valabile în Cluj-Napoca.

În București, cardurile contactless au fost introduse, pentru transporturile de persoane, încă din anul 2013.

Care sunt tarifele pentru bilete și abonamente?

Prețurile biletelor și abonamentelor CTP Cluj nu vor suferi modificări odată cu introducerea cardurilor contactless.

Prețurile biletelor și abonamentelor:
Abonamente nominale
1 lună – Nelimitat – 1 linie: 60 ron
1 lună – 60 călătorii – Toate liniile: 60 ron
1 lună – Nelimitat – 2 linii – 84 ron
1 lună – 120 călătorii – Toate liniile – 84 ron
1 lună – Nelimitat – Toate liniile – 125 ron
1 săptămână – Nelimitat – 1 linie – 17 ron
1 săptămână – Nelimitat – 2 linii – 28 ron
1 săptămână – Nelimitat – Toate liniile – 41 ron
3 zile – Nelimitat – Toate liniile – 20 ron
1 zi – Nelimitat – Toate liniile – 12 ron

Abonamente nenominale
1 lună – Nelimitat – Toate liniile – 155 ron
72 ore – Nelimitat – Toate liniile – 23 ron
24 ore – Nelimitat – Toate liniile – 13 ron

Bilete
1 călătorie – 1 mijloc de transport: 2 ron
30 minute – Nelimitat – Toate liniile: 2 ron
60 minute – Nelimitat – Toate liniile: 4 ron
Card nominal – 3 ani: 5 ron
Card nenominal – 3 ani: 3 ron

Dan Porcuțan
Redactor Cluj.com