Cum a fost la Electric Castle 2025? Pregătiri pentru ediția din 2026

de | | 7 Minute

Cum a fost la Electric Castle 2025?

A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria festivalului, nu doar prin recordul de participanți înregistrați, ci și ca număr de experiențe oferite.

Fotografie reprezentativă: Marius Vasile

În spatele ediției din acest an stau 2.000 de oameni care, în diferite etape de implementare a evenimentului, au muncit pentru ca acesta să aibă loc. O echipă de câteva sute rămâne în locație pentru a readuce domeniul Banffy în forma sa inițială până la ultimul detaliu, inclusiv replantarea ierbii pe o suprafață de 15 hectare. Alții vor reveni în toamnă pentru a continua campania de plantări din zona campingului, astfel încât, la ediția viitoare, festivalierii să îl regăsească mai verde.

Start: miercuri

Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house!

The Duck EC 2025 - Madalin Margaritescu
The Duck. Fotografie realizată de Mădălin Margaritescu

„Cât de bine sună Iris!” a fost laitmotivul primei seri de festival. Cristi Minculescu și trupa ce aniversează 35 de ani de carieră au câștigat o nouă generație de fani cu show-ul susținut, miercuri seară, la Electric Castle.

Concert Iris la Electric Castle 2025 – Andrei Popa
Concert Iris la Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Andrei Popa

Emoția concertului lor a fost rapid transformată în energie de Yousuke Yukimatsu, DJ-ul cu o poveste de viață impresionantă. După ce a supraviețuit unui cancer agresiv, japonezul a decis că viața trebuie trăită la maxim și a convins de asta și miile de fani ce au dansat până târziu în noapte, pe ritmuri techno și break beat.

Yousuke Yukimatsu la Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Andrei Popa

Joi

Joi, Electric Castle ne-a oferit o infuzie puternică de rock pe scena Hangar, cu Bad Nerves și Refused, trupa care a ales Bonțida pentru a-și susține ultimul concertul din Europa de Est înainte de a încheia o carieră ce a redefinit stilul punk în anii 2000. Cunoscuți pentru modul inedit în care și-au construit comunitatea de fani, prin reprezentații stradale virale, irlandezii de la The Scratch au venit pentru prima oară în România.

Cum a fost la Electric Castle 2025 - Rock - Vladimir Gheorghiu
Rock in The Castle. Fotografie realizată de Vladimir Gheorghiu

De miercuri, Justin Timberlake a avut, oficial, timp de 48 de ore, rezidența în România. Superstarul american a sosit la Cluj, alături de o echipă de aproape 100 de tehnicieni, dansatori și muzicieni. Show-ul lui a început joi seara, la ora 23:15, și a trecut prin multe dintre hit-urile dintr-o carieră impresionantă.

„Ați pregătit ploaia asta special pentru mine? Pe ploaie sau soare, haideți să ne distrăm!”

Justin Timberlake la Electric Castle 2025
Justin Timberlake la Electric Castle 2025

Prima prezență a superstarului Justin Timberlake în România a adus traficul în festival la 72.000 de persoane pentru a doua zi de Electric Castle 2025. Întârziat din cauza condițiilor meteo, concertul Justin Timberlake a reușit să transforme ploaia abundentă în simplu element de decor. Zeci de mii de oameni au dansat pe hit-uri precum Cry Me a River sau Rock Your Body.

„Sunt pentru prima dată în România și nu știu de ce mi-a luat atât de mult timp să ajung aici. Vă mulțumesc!”, a spus superstarul american.

Cum a fost la Electric Castle 2025
Scena principală – Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Andreea Popa

O mână de ajutor pentru a umple ziua cu experiențe inedite a venit din partea lui Victor Dorobanțu, actorul care îl interpretează pe Thing, un personaj cheie din Familia Addams. Fanii serialului Wednesday s-au putut întâlni cu acesta pentru a afla povești din culisele sezonului 2 ce se pregătește de lansare, fotografia la Poarta Nevermore și descoperi zona sinistră a Cimitirului. Alte întâlniri memorabile au avut loc la EC Talks, care a debutat de joi cu vedete din lumea radioului, Liana Stanciu și Cristian Hrubaru și două foarte talentate actrițe, Mara Bugarin și Christine Cizmaș.

Cum a fost la Electric Castle 2025 - Andrei Ionescu
Spre castel. Fotografie realizată de Andrei Ionescu

Vineri

Vineri, pe scenele Electric Castle au urcat alte câteva zeci de artiști, printre ei legendară trupă rock Queens of The Stone Age, Noul lor album, In Times New Roman… , pe care îl vor prezenta și pe scena principală a festivalului, reprezintă o întoarcere la stoner rock, subgenul care a transformat QOTSA în una dintre cele mai influente trupe a ultimelor decade.

Queens of The Stone Age au predat, vineri seara, pe scena principală a Electric Castle, o lecție despre ce înseamnă să fii o legendă rock.

Queens of the Stone Age la Electric Castle 2025 - Morar Elisa
Queens of The Stone Age la Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Morar Elisa

„E nevoie să crezi că muzica e misiunea ta, că, pur și simplu, nu te poți vedea făcând altceva. În prezent, când e atât de greu să trăiești din muzică ca tânăr artist, când festivalurile independente rezistă tot mai greu pe piață, șansa ta la succes vine din pasiune. Poți să mimezi că ești un rockstar, mulți o fac, dar asta nu înseamnă că ești un rockstar.”, a declarat Josh Homme, liderul Queens of The Stone Age.

Proba concretă: show-ul QOTSA a adus în fața scenei principale zeci de mii de fani, autentici precum mesajul trupei, cu întreg ritualul unui concert rock, de la riff-uri, la mosh pit, la bucurie trăită împreună. Pentru show-ul lor și al altor zeci de artiști au ales să ajungă la Bonțida, vineri, peste 64.000 de fani. 

Cum a fost la Electric Castle 2025 - Rares Mocan
I wanna make it wit chu. Fotografie realizată de Rareș Mocan

De altfel, riff-urile au intrat în coloana sonoră a întregii zile, la Electric Castle. Leprous, una dintre cele mai apreciate trupe de progressive metal, The Amazons, un cocktail de rock alternativ și indie apreciat de critici, dar și moldovenii de la Zdob și Zdub s-au asigurat că fanii genului au avut opțiuni în programul zilei.

Netsky b2b Nightmre – un titan al Drum’n’Bass și-a unit forțele cu unul dintre cei mai inovatori producători de muzică electronică. Rezultatul pe care mii de fani au avut șansa să-l vadă a fost un maraton sonor de o energie pură, într-un haos controlat. Muzica house a fost terapie la miezul nopții cu Jayda G, artista canadiană nominalizată la Grammy.

Cum a fost la Electric Castle 2025 (3) - All The Love
All The Love

Sâmbătă

Spiritul de rebeliune a fost dus mai departe, sâmbătă, de Yungblud, care a adus la Electric Castle energia punk și emoția mesajelor puternice, indiferent dacă abordează deschis probleme politice sau cele despre identitatea noii generații. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi declarat, oficial, senzația celei de-a 11-a ediții.

Yungblud la Electric Castle 2025 - Fratele
Yungblud la Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Fratele

Fanii cei mai dedicați au așteptat, încă de la ora 18:00, în fața scenei principale din festival, pentru a fi siguri că vor fi cât mai aproape de idolul lor, Yungblud. Și a meritat din plin pentru că artistul britanic a oferit meniul complet a ceea ce înseamnă un show de top: muzică bună, entertainment și multă, multă iubire. „Romania, te iubesc!” a fost propoziția repetată obsesiv, deși publicul a avut nevoie de doar un minut de show pentru a se convinge că artistul britanic este, acolo, pe scenă, pentru a da totul.

Yungblud la Electric Castle 2025 - Andreea Popa
Yungblud la Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Andreea Popa

Și pentru că prietenii buni rămân împreună chiar și după concert, Yungblud a stat și el, alături de festivalieri, pentru a urmări Justice. Deloc surprinzător, duo-ul francez proaspăt premiat cu Grammy au, în prezent, unul dintre cele mai bune show-uri de muzică electronică din lume. Cu ei în program, dar și Rudimental, Joey Valance & Brae, Brutalismus 3000 și mulți alți artiști din toate zonele muzicale, traficul zilei pe domeniul Banffy a ajuns la 63.000 de festivalieri.

Cum a fost la Electric Castle 2025 - Bogdan Labis
Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Bogdan Labiș

O premieră în festival, de data aceasta de pe scena românească, Omul cu Șobolani a lansat „Evoluția de catifea”, un single cu totul special, realizat în colaborare cu Erika Isac. Este o piesă care marchează o schimbare de direcție pentru OCS, veteranii lineup-ului Electric Castle. Grasul XXL, Bosquito, Mihail sunt alte prezențe românești care ne-au încântat sâmbătă.

Ultima zi de festival…

Ultima seară de Electric Castle a testat rezistența la dans a publicului. După horele întinse cu lăutarii de la Taraphonics și mosh pit-ul de la Dirty Shirts, s-a trecut direct la 90 de minute de dans non stop cu Shaggy. Superstarul și-a propus ca niciun mușchi din fața scenei să nu rămână nefolosit și a reușit din plin. Cei mai curajoși dintre festivalierii au părăsit cu greu scenele, în această dimineața, la 8:00. Pentru ei, organizatori și toți fanii festivalului începe, acum, numărătoarea inversă până la Electric Castle 2026.

Shaggy la Electric Castle 2025 - Andrei Popa
Shaggy la Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Andrei Popa

Pe măsură ce castelul revine la liniște, un lucru e sigur: EC25 s-a încheiat, dar ecoul lui continuă în playlist-uri, în prietenii, în toate fotografiile care abia acum vor reuși să fie postate.

Primele abonamente pentru ediția din 2026 au fost puse în vânzare

Primele abonamente pentru ediția 2026 a festivalului au fost puse în vânzare, în ediție limitată. Prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 109 Euro. Toate detaliile despre campania Super Early Birds se gasesc pe www.electriccastle.ro 

Electric Castle 2025 - Marius Vasile
Electric Castle 2025. Fotografie realizată de Marius Vasile

Informații și fotografii preluate din comunicatele de presă transmise de către echipa Electric Castle