O cronică a învățământului clujean. De la începuturi și până în prezent | Episodul I

de | | 3 Minute

O cronică a învățământului clujean – Episodul I

Cluj-Napoca este, printre multe altele, unul dintre cele mai mari și mai prestigioase centre universitare din țara noastră. În acest sens, vă invităm la o călătorie în timp, să descoperim acele aspecte și circumstanțe din istoria orașului care au dus la apariția și evoluția educației în urbea de pe Someșul Mic.

Articolul de față este o contribuție a prietenilor noștri de la Cluj Guided Tours.
„Asociația Cluj Guided Tours vă invită la tururile ghidate cu pasiune, pe care le pune la dispoziție prin cei 27 de ghizi ai săi, tuturor celor interesați! Oferim tururi ghidate pietonale, de drumeție sau cu bicicleta, generale sau tematice, în Cluj și în împrejurimi, dar însoțim și grupuri în țară sau în lume, acolo unde cunoaștem destinațiile. Iar dacă doriți să fiți alături de noi, vă oferim cadrul pentru a dobândi experiența și cunoștințele necesare unui ghid de turism!”

Vă propunem un periplu printre cele mai semnificative momente din istoria învățământului à la Cluj, prezentat într-o serie de episoade succinte, menite să parcurgă câte puțină din acest domeniu complex. Începem, așadar, cu…

EPISODUL I

La început…

Printre zidurile primei biserici parohiale a orașului (actuala Biserică Franciscană din Piața Muzeului) s-au instalat, pe la 1390, călugării dominicani. Prin modul lor de viață, acela de călugări predicatori care propovăduiau învățăturile biblice, aceștia se ocupau și cu instruirea copiilor din localitate. Astfel, în incinta bisericii din Vechea Cetate medievală a Clujului, a funcționat o așa-zisă primă școală din oraș.

Prima atestare documentară a învățământului public la Cluj datează din anul 1409, când funcționau aici o școală orășenească și o școală confesională catolică, ambele de secol al XIV-lea.

biserica franciscana cluj sec 19
Biserica Franciscană, sfârșitul secolului XIX. | sursă fotografie: bjc.ro

Reforma protestantă

Mai târziu, spre mijlocul secolului al XVI-lea, Reforma religioasă ajunge și în Transilvania și, implicit, la Cluj. Ideile reformatoare ale lui Luther, Calvin și David Ferenc găsesc aici mediul propice; astfel, comunitatea săsească trece la confesiunea luterană (evanghelică), iar comunitatea maghiară la confesiunea calvină (reformată) și la cea unitariană (antitrinitară). Ca urmare, călugării catolici sunt alungați din orașele Transilvaniei, mănăstirile și școlile confesionale catolice se desființează, iar bisericile sunt preluate de noua comunitate protestantă.

În scurt timp, la Cluj, în fosta casă parohială catolică din Piața Mare (vis-à-vis de intrarea principală în Biserica Sf. Mihail) se deschide o școală unitariană. Acesta a fost începutul unei perioade de aproximativ 170 de ani, pe parcursul căreia burgurile transilvane au fost, practic, orașe protestante.

Deși s-a încercat, în mai multe rânduri, refacerea comunității catolice, procesul a fost unul anevoios, cu multe obstacole, răsturnări de situații și reveniri la starea inițială – iar despre toate acestea ghizii Cluj Guided Tours sunt gata să vă povestească într-unul din tururile tematice dedicate acestui subiect!

Cronica a invatamantului clujean Bathory Istvan
Portret Báthory István (sursă: Wikipedia)

Principele Báthory István (Ștefan Báthory)

Se știe că în urma cuceririi Ungariei și instalarea otomanilor în Buda (1541), Principatul Autonom al Transilvaniei era condus de principi catolici maghiari. Unul dintre aceștia a fost István Báthory, care și-a manifestat dorința de a reconstitui comunitatea catolică.

În acest scop, la Cluj, principele dorește înființarea unei școli catolice. Pentru a avea sprijin în acest demers, apelează la Ordinul Iezuit, care deținea la acea vreme cea mai bună rețea de instituții de învățământ și anume, acele collegium maius, echivalente universităților de astăzi. Iezuiții erau însărcinați cu educarea clasei bogate, întrucât, acces la educație aveau pe atunci numai familiile nobiliare.

Va urma!


Bibliografie

» Bogosavlievici, Vladimir-Alexandru – în Povești despre Cluj, vol. IV, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017
» József, Lukács – Clujul gotic, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2007
» József, Lukács – Povestea orașului-comoară, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2005


Autor: Andreea Sicoe
Ghid de turism Cluj Guided Tours