„Constantin Brâncuși este o esență a culturii române” De vorbă cu sculptorul clujean Liviu Mocan

de |

„Constantin Brâncuși este o esență a culturii române” De vorbă cu sculptorul clujean Liviu Mocan

„Nu căutați formule obscure, sau mistere. Căci ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată. Contemplați lucrările mele până când le vedeți. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.” (Constantin Brâncuși)

Cu toții ne-am întors azi privirile spre viața și opera maestrului Constantin Brâncuși, care se năștea pe 19 februarie, acum 142 de ani, în satul Hobița din județul Gorj. Aportul pe care maestrul Brâncuși l-a adus artei, la nivel mondial, este unul de o însemnătate uriașă, fapt demonstrat de operele lui atemporale, apreciate în întreaga lumea pentru măreția și simplitatea lor. Sculptura contemporană n-a mai fost niciodată la fel după Constantin Brâncuși.

Ca un omagiu adus marelui Brâncuși, l-am rugat pe binecunoscutul sculptor clujean Liviu Mocan, extrem de apreciat pentru operele sale profund spirituale (vezi Stâlpii Împușcați din Piața Unirii), să ne spună în câteva cuvinte ce înseamnă Constantin Brâncuși pentru cultura română.

Liviu Mocan
Liviu Mocan – Arhiva Personală

Ce înseamnă, din punctul dumneavoastră de vedere, figura lui Constantin Brâncuși în artă?

Brâncuși este, pentru întreaga lume și nu doar pentru români, un Luceafăr îndepărtat în Univers, dar este atât de aproape de noi încât îi vedem în continuare strălucirea. El ne cheamă spre lumina artei, ne scoate din materialitate prin lucrările lui și prin zicerile lui. În esență, Brâncuși ne oferă o bucurie extraordinară, dar este vorba de bucuria spiritului, nu o bucurie pe care ți-o dă materia.

El afirma deseori că își dorește să ofere bucurie prin lucrările lui. Dar ce fel de bucurie rezultă limpede din stilul pe care l-a adoptat, și anume o bucurie dată de lucrurile spirituale, nu de cele materiale.

Constantin Brâncuși: „În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie, nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poți culege de oriunde și oricând. Plăcerea cu care lucrează artistul este însăși inima artei sale. Fără inimă nu există artă! Și cea dintâi condiție este să îți placă ție, să îndrăgești și să iubești fierbinte ceea ce faci. Să fie bucuria ta, iar prin bucuria ta să oferi bucurie și celorlalți.”

Coloana Infinitului

Care este legătura dumneavoastră personală cu Brâncuși?

În ceea ce mă privește, afirm faptul că nu cred că există vreun sculptor, mai ales român, care să nu se lupte cu Brâncuși. Pentru că este atât de mare încât te doboară; ba chiar ai uneori tendința de a-l imita. Dar, în momentul în care pășești pe această cale a imitării, nu îl eliberezi pe Dumnezeul din tine. Dumnezeu Creatorul este infinit și se exprimă printr-o infinitate de chipuri. Fiecare ființă umană este unică în asemănare cu Dumnezeu.

De aceea spun că și eu mă lupt intens cu Brâncuși. Sculptor român fiind, nu poți să nu-l asimilezi pe Brâncuși. Ce am luat de la el, de la arta lui, sunt verticalitatea și simplificarea formelor. Brâncuși a fost cu totul genial, de aceea simplificările lui sunt absolute.

Eu am mult de lucru cu simplificarea, dar mă gândesc de fiecare dată la o afirmație puternică a lui Brâncuși: „O simplitate este o complexitate rezolvată”.

Măiastră

Care considerați că a fost influența lui în istoria culturii române?

Brâncuși este, în sine, o esență a culturii române. Dacă noi avem în cultura noastră câteva creații de fond, Manole și Miorița, ei bine Brâncuși le exprimă pe amândouă.

Manole este o formă românească a numelui Emanuel, adică Iisus Hristos. Manole jertfește ceva din sine însuși, partea minunată din el – pe soția lui Ana, pentru a construi biserica. Avem de a face cu o manifestare maximă a spiritului. Iarăși, în Miorița, această esențializare a culturii române, moartea este privită ca o schimbare de paradigmă și nu ca un final, o ieșire din materie în Univers.

Brâncuși vine pe linia acestor filoane de profunzime spirituală în fața celor două tragedii și anume: moartea unei părți din tine – Ana lui Manole sau moartea propriului tău trup pentru a te elibera în spirit.

Prin formele lui, Brâncuși exprimă aceste paradoxuri fundamentale ale condiției umane.

Poarta Sărutului

Care este opera dumneavoastră preferată a maestrului Brâncuși?

Cred că este Cocoșul deoarece, pur și simplu, în momentul în care privești această lucrare, auzi cântecul cocoșului. Este vorba, din nou, de o reprezentare a spiritului și nu a materiei. Cocoșul are un penaj superb, o atitudine corporală extraordinară. Dacă e să reprezinți pasărea aceasta, ca materie, ești năucit de frumusețea ei coloristică și volumetrică. Ei bine, Brâncuși a ieșit dincolo de materie și a ajuns în cântec. Nu degeaba cunoaștem cu toții faimoasa lui afirmație:

„Eu nu fac păsări, eu fac zboruri.”

Cocoșul, Constantin Brâncuși. Centrul Pompidou – Metz