Concurs: Porti Clujene

de | | 3 Minute

Concurs: Porti Clujene

In luna mai, ne-am propus sa transformam concursul de fotografie intr-unul mai special si mai specific! Surpriza acestui concurs este o expozitie foto care va implica, pe langa fotografiile trimise de catre participanti (va avea loc o selectie), si o serie de artisti din toata tara!! Pe langa posibilitatea de a avea fotografiile expuse in cadrul unei expozitii, vom face si clasicul top 3!!

De ce ? Pentru ca ne-a placut proiectul foto inceput de Marius Indries (zis si Pozar M.I) si mesajul subtil transmis de fotografiile sale, mesaj care a avut un impact deosebit asupra celor care urmaresc cluj.com si pe care ne dorim sa il dezvoltam si, poate, sa ii gasim o ,,rezolvare” practica.

Regulamentul concursului:

1. Inscrierea in concurs se face printr-un email pe adresa [email protected]

2. Tema si conditiile de participare in aceasta luna sunt:

Asteptam fotografiile voastre care surprind – simplu – porti clujene. Ar fi important pentru scopul acestui concurs sa mentionati si adresa la care se afla portile surprinse in fotografii. Acceptam 3 fotografii / persoana. Daca aveti mai multe, noi vom alege 3 pentru a fi publicate in galeria foto online. Galeria o puteti vedea aici: http://cluj.com/galerii/porti-clujene/

3. Inscrierile in concurs si trimiterea materialelor se vor face pe tot parcursul lunilor mai si iunie (termen limita: 30.06.2014, ora 23:59) iar publicarea acestora pe site-ul Cluj.com se va face treptat, pe masura ce primim fotografiile, pe pagina ,,Concurs”. De asemenea, vor fi promovate si pe pagina noastra de facebook, fie individual, fie toata galeria concursului.

4. Premiile sunt:

Locul I
– un City Card
– o invitatie dubla la un spectacol la Opera Nationala Romana Cluj-Napoca
– o invitatie dubla la piscina/spa din incinta hotelului Ramada

Locul II

– Cana suvenir personalizata Cluj.com
-Voucher in valoare de 50 Lei in Bijuteria Roma (Polus Center)
– 50 Lei consumatie in The Soviet

Locul III
– Voucher in valoare de 50 Lei in magazinul Torry (Polus Center)
– Card V.I.P. in After Eight

Asteptam cu drag sa raspundeti provocarii noastre: cream impreuna o galerie vizuala, colectiva, a portilor clujene!

Pentru realizarea EXPOZITIEI, Cluj.com a incheiat o colaborare cu Asociatia 21ARTemotion. Aceasta are ca scop principal promovarea si sprijinirea artistilor romani debutanti, precum si promovarea diferitelor ramuri ale artei, in general, intr-un mod cat mai prietenos si axat pe calitate. Cu ajutorul 21art, expozitia noastra isi va deschide portile inspre tineri artisti din toata tara si le va gazdui ideile si creatiile, alaturi de cele ale fotografilor clujeni, asa cum Clujul este renumit ca o face adesea!

5. JURIZARE:

Fotografiile castigatoare vor fi alese in functie de voturile primite din partea membrilor juriului – care este alcatuit din reprezentantii firmei noastre si ai sponsorilor implicati in acest proiect.
Like-urile si aprecierile primite pe facebook si site au un rol indrumator, insa nu un rol decisiv in desemnarea castigatorilor. Suntem interesati si curiosi de preferintele celor care urmaresc desfasurarea acestui concurs, insa pentru a nu favoriza participantii mai activi pe retelele de socializare in detrimentul celorlalti, decizia va fi luata in functie de voturile juriului, nu in functie de numarul de like-uri primite.

6. Alte precizari:
a. Materialele inscrise intr-o anumita luna a concursului, nu vor putea fi folosite pentru alta luna.
b. Este obligatoriu ca materialele inscrise in concurs sa fie de la evenimente recente.
c. IMPORTANT! Toate materialele inscrise in concurs trebuie sa fie realizate de cel care le trimite, acesta detinand drepturi de autor asupra lor.
In cazul in care se dovedeste ca un castigator nu avea dreptul de autor asupra materialului trimis, chiar si dupa castigarea concursului, va trebui sa returneze banii si premiile in maxim 30 de zile de la informarea acestuia. Fiecare material trimis va fi verificat minutios, iar nerespectarea acestei reguli duce la respingerea participarii in concurs.
d. Prin inscrierea in concurs si trimiterea materialelor, Cluj.com primeste dreptul de folosire a acestora, pe o perioada nelimitata. Dreptul de autor va apartine insa tot participantului!
e. O fotografie poate fi respinsa si, deci, nepublicata, fara nicio explicatie din partea noastra.
f. Fotografiile nu pot avea un caracter negativ, la adresa unei persoane/ categorii de persoane / companii.
g. Decizia este finala si nu poate fi contestata de alti participanti.

Fotografii Marius Indries: