Concertul FIORI E COLORI va avea loc la Auditorium Maximum din Cluj-Napoca

de | | 7 Minute

Concertul FIORI E COLORI

Miercuri, 14 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la Auditorium Maximum din Cluj-Napoca (Strada Mihail Kogălniceanu nr. 5), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Asociația Autism Transilvania și Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu din București, organizează cu ocazia celei de-a VIII-a ediții a proiectului „SUFLET ÎN CULORI”, concertul de închidere a turneului național FIORI E COLORI.

Concertul va fi susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA cărora li se va alătura pe scenă tânăra artistă Ana POSTOLACHI, bursieră în cadrul programului Tinere Talente desfășurat de Fundația Regală Margareta a României. Evenimentul va fi prezentat de jurnalista Doina Gecse BORGOVAN, iar programul concertului va conține piese de: Henry Purcell, George Enescu, Alessandro Scarlatti, Giulio Caccini, Franz Schubert, César Franck, Gabriel Fauré, Nicolae Bretan, ș.a.

Biletele sunt disponibile pe www.ENTERTIX.ro și www.MYTICKET.ro, iar fondurile obținute în urma vânzării acestora vor fi direcționate către programele de terapie desfășurate de Asociația Autism Transilvania. Mai multe detalii pot fi găsite pe https://www.entertix.ro/tickets/12604/fiori-e-colori-14-september-2022-casa-universitarilor-sala-auditorium-maximum-cluj-napoca.html

Despre FIORI E COLORI:

Ilustrul poet și gânditor german Johann Wolfgang von Goethe spunea: „Florile sunt cele mai frumoase cuvinte și hieroglife ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește”. Pornind de la natură și de la acest minunat gând Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, vă invită, prin intermediul intimității muzicii camerale transmise prin vocea apreciatei soprane Rodica Vică (România/Austria) și sunetul suav al harpei în interpretarea minunatei artiste Maria Bîldea (România/Grecia), să pătrundeți în lumea minunată a florilor bucurându-vă de o călătorie muzicală inedită. Trăim vremuri neplăcute, iar în ultima perioadă suntem „bombardați” cu vești triste, astfel că programul artistic Fiori e Colori are menirea, ca prin frumusețea sa, să poarte publicul pe un tărâm învăluit de culoare, armonii muzicale și florale și totodată să-l invite să se deconecteze de la realitatea actuală.

Cum florile sunt clasate în topul preferințelor în materie de cadouri pe întreg mapamondul, Fiori e Colori reprezintă și el un cadou împachetat în splendoare pentru publicul din sala și pentru publicul din mediul online. Violetele lui Alessandro Scarlatti – Le violette, crinii lui Giulio Caccini – Amarilli, mia bella, macii lui Gabriel Fauré – Le Papillon et la Fleur, liliacul lui Ernest Chausson – Le temps des lilas, crizantemele lui Sabin Drăgoi – Crizanteme și trandafirii lui George Enescu – Estrene de la Rose, Henry Purcell – Sweater then Roses și multe altele vor alcătui buchetul muzical pe care cele două artiste îl fac cadou publicului oferindu-i totodată și oportunitatea unică de a intra în contact direct cu frumusețea și splendorile literaturii muzicale dedicate florilor.

Fiind o adevărată invitație la visare și la încântare, programul muzical conține 22 de cântece și arii pe teme florale, toate aceste partituri fiind rearanjate, pentru formula de duo voce și harpă, de către soprana Rodica Vică și harpista Maria Bîldea. De asemenea, repertoriul concertului este unul multi-lingvistic, fiind cântat în română și mai multe limbi străine.

Despre proiectul Suflet în Culori:

Proiectul caritabil Suflet în Culori a luat ființă în 2014 ca o îmbinare a dorinței Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură din București de a oferi sprijin pentru persoanele aflate în dificultate și copiii diagnosticați cu autism din București. Începând cu acest an, cu ocazia concertului de închiderea a turneului național FIORI E COLORI, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și-a dorit din nou să susțină cauza copiilor cu autism și în alte orașe ale României. Astfel, acest concert este dedicat copiilor aflați în grija Asociației Autism Transilvania, iar fondurile obținute din vânzarea biletelor sunt direcționate către programele de terapie desfășurate de peste 15 ani în comunitatea clujană. În edițiile precendente, fondurile au fost direcționate către Asociația Help Autism din București.

Mai multe detalii atât despre proiectul inițiat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cât și despre edițiilor precedente ale proiectului găsiți pe: http://musicarte.ro/suflet-in-culori/

afis Fiori e Colori (3)

Despre artiști:

Rodica Vică este solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate fiind considerată una dintre cele mai interesante voci ale generației sale. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene în 2010, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, etc. Rodica Vică este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzicabarocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi, ș.a.

Activitatea artistică actuală a sopranei Rodica Vică include premiera mondială a oratoriului Strigoii de George Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin la Konzerthaus Berlin sub conducerea muzicală a lui Gabriel Bebeșelea, Gala OTP Bank la Sala Bela Bartók- Mupa Budapesta, Canto Barocco la Teatro La Fenice, Gloria de Antonio Vivaldi alături de Accademia Bizantina condusă de Ottavio Dantone în deschiderea Festivalului Baroc Varazdin, La Lumiere Comique la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta și BaRockIN’ Transylvania cu orchestra Musica Ricercata, Matthaus Passion de J.S. Bach sub conducerea dirijorală a lui Cristian Măcelaru la Ateneul Român, Poemes pour mi de Olivier Messiaen alături de Filarmonica Transilvania sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, concert în cadrul Lunii Oedip la Londra, serată inclusă în evenimentele premergătoare premierei operei enesciene la Royal Opera House Covent Garden. De asemenea, angajamentele recente și viitoare includ debutul în Violetta Valery din La Traviata de Giuseppe Verdi, un turneu internațional inovator JAZZT Vivaldi, participarea deosebită la Festivalul internațional George Enescu, turneul internațional cameral menit să celebreze genialitatea compozitorilor români “Romanian Music Journey”, participarea deosebită în opera barocă “Indiile galante” în regia lui Andrei Șerban, lansarea producției “only ONE Diva allowed” în cadrul festivalului Kultursommer Wien ș.a. Discografia Rodicăi Vică include două CD-uri, primul produs de casa de discuri Capriccio cu înregistrarea absolută a oratoriului Strigoii de George Enescu (The Ghosts) și al doilea, Stars in the Sky lansat la sfârșitul anului 2018 la Musikverein Vienna – un proiect multicultural și unic care cuprinde o colecție de cântece de leagăn din întreaga lume, alături de celebra țiteristă Barbara Laister- Ebner, solista Concertului de Anul Nou de la Viena din 2018. www.rodicavica.com

Rodica Vică by Valentina Bălașa-Ario
Rodica Vică by Valentina Bălașa-Ario

Maria Bîldea s-a născut în București și a început să studieze harpa la 8 ani, la Liceul de Muzică George Enescu. La 12 ani susținea deja primul recital iar la 18 ani a susținut primul concert ca solistă la Ateneul Român. După absolvirea Academiei de Muzică din București, în 1986, a obținut postul de prim harpist la Orchestra Simfonică de Stat din Ploiești. În 1988 a fost invitată în Grecia de Orchestra de Stat Thessaloniki. A fost membră a orchestrei din Salonic până în 1990 după care a plecat la Atena, invitată de către Manos Hatzidakis, și angajată la Orchestra of Colours. Din 1993 este și prim harpist la National Symphony Orchestra of the Hellenic Radio and Television.

Maria Bîldea a înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Thessaloniki State Odeion (Conservatorul din Salonic), iar în 1992 la Athenaum Odeion (Conservatorul din Atena). A concertat cu cele mai mari orchestre din Romania și din Grecia, a susținut recitaluri și master classes în România, Serbia și Franța, Marea Britanie, Germania, Canada, SUA, Spania, Cipru, Slovenia și în Grecia, la siturile arheologice din Atena. De-a lungul carierei a colaborat cu Sir Neville Marriner, Michel Plasson, Vangelis, Horia Andreescu. A interpretat muzica de Eleni Karaindrou pentru filmul „Dust in time”, împreună cu soțul său, violonistul Sergiu Nastasa și „Alexander” (regizor Oliver Stone, muzica de Vangelis). A fondat și cvartetul „Aeolian Harps” și este membru fondator al “KYKLOS ENSEMBLE”. Participă în orchestra “Armonia Atenea” , interpretând la harpe istorice, înregistrând recent L.v.Beethoven “Die Geschöpfe des Prometheus” cu Decca. Mai multe informații pe www.harpadepoveste.ro/maria-bildea/

Maria Bîldea by Andreas Stravrinides
Maria Bîldea by Andreas Stravrinides

Ana Postolachi (23 ani, Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca, Pictură) ), bursier în cadrul programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, anul 2022 – secția Arte plastice. Ana Postolachi este studentă la Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca, Departamentul Pictură, unde este îndrumată de doamna Conf. Univ. Dr. Ioana Olahuț, Director de Departament. Plecarea timpurie din mediul familial pentru a urma studiile la Liceul de Artă Sibiu, a determinat-o să înțeleagă maniera de abordare a lucrărilor dintr-o perspectivă mai profundă. Această maturizare s-a simțit la nivel artistic, în special, în maniera de percepere tematică a subiectelor sociale. În acest context, a participat de doua ori la Olimpiada Națională de Arte Plastice și Istoria Artei, Secția Pictură, unde a obținut Mențiune.

Pasiunea, dorința de a lucra, perseverența și seriozitatea au ghidat-o în tot ceea ce a reușit să realizeze până acum. Printre cele mai importante realizări profesionale se numără expozițiile de grup avute la muzee, galerii sau evenimente, dar și cele personale din cadrul festivalului „Street Art Sibiu” din 2020 și cea din Turnul Sfatului, Sibiu. Cu ajutorul bursei Tinere Talente dorește să achiziționeze o parte din materialele și echipamentul tehnic necesar finalizării proiectului de licență. Ana dorește să își dezvolte abilitățile în domeniul artei digitale, să se dezvolte din ce în ce mai mult pe plan profesional, să poată experimenta cât mai mult și să își clădească o carieră solidă în domeniul artelor plastice. Mai multe detalii despre programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României pot fi găsite pe http://www.tineretalente.org/index.php/despre/

Ana Postolachi - Fiori e Culori 2022
Ana Postolachi
Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Kaufland România și Asociația Autism Transilvania
În parteneriat cu: Fundația Regală Margareta a României, Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul Național George Enescu, Floria.ro și Wagner Arte Frumoase și Povești
Parteneri Media Naționali: Trinitas Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Itsy Bitsy Radio, AGERPRES, spotmedia, Basilica.ro, PressOne, Zile și Nopți, Fest.ro, Revista Leviathan și Connect Arts
Parteneri Media Cluj-Napoca: Visit Cluj-Napoca, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj-Napoca, TVR Cluj, MOB Advertising, Radio România Cluj, InfoTrafic Cluj, EBS Radio, EBS Media, Cluj Media, The Woman, Cluj 24h, Cluj.ro, Inspire Now, I like Cluj, Afaceri.news, Știrile Transilvaniei, Cluj Today, Entertix, I Love Cluj, Clujul de buzunar și PMA Invest

Comunicat de presă