Concertul de Luminație, organizat de Scena Urbană, revine LIVE CU PUBLIC, în Cimitirul Central
Pentru prima dată din anul 2019, publicul va putea participa la Concertul de Luminație, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca (intrarea dinspre strada Avram Iancu), pe 1 noiembrie, începând cu ora 18:30. Tradiționalul concert este organizat de Scena Urbană cu susținerea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca și a Iulius Mall Cluj. Concertul de Luminație se desfășoară, neîntrerupt, din anul 2015, iar în perioada pandemiei (anii 2020-2021) a fost transmis către public prin canale media și rețele de socializare.
„Ne bucurăm că, în sfârșit, putem să fim din nou împreună, de Luminație, și să comemorăm viețile celor dragi nouă. Este o zi de celebrare la care participă întreaga comunitate, indiferent de religie. Pe 1 noiembrie, cimitirele sunt luminate de amintirile și poveștile de viață ale celor plecați dintre noi, retrăite la lumina lumânărilor aprinse de familiile și prietenii lor”, explică arh. Daniela Maier, coordonatorul Scenei Urbane.
Pentru cei care nu pot ajunge însă în cimitir, spectacolul de muzică de operă ”Requiem K626” (Wolfgang Amadeus MOZART) va fi difuzat LIVE pe pagina de Facebook a Scenei Urbane, dar și pe pagina Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Concertul este susținut de soliștii Roxana Chicidea, Oana Bolboacă, Adelina Ilca, Claudiu Mădălin Băban, alături de corul și orchestra Claudiopolis dirijate de Vlad Eniu, iar întreg spectacolul este regizat de Ina Hudea.
„Din 2015 organizăm spectacolele de comemorare a sufletelor celor dragi nouă, fără întrerupere. În timpul pandemiei ne-am adaptat vremii și vremurilor, însă concertul a avut loc. Toată această manifestare este, de fapt, o rugăciune pe care o facem în fiecare an, un omagiu pentru toți cei care ne veghează din ceruri și o alinare pentru cei nemângâiați. Ne bucurăm că anul acesta putem face această rugăciune împreună, atât de aproape unii de alții, dar și de locul unde se odihnesc cei plecați. Dumnezeu să le mângâie sufletele celor plecați, iar nouă să ne dea puterea de a merge mai departe”, a adăugat arh. Daniela Maier.
Concert „Requiem K626” (Wolfgang Amadeus MOZART) – Luminație 2022, Cimitirul Central, Cluj-Napoca
Repertoriu: „Requiem”, „Dies irae”, „Tuba mirum”, „Rex tremendae”, „Recordare”, „Confutatis”, „Lacrimosa”, „Domine Jesu”, „Benedictus”, „Agnus Dei”.
Corul și orchestra Claudiopolis:
Soliști: Roxana Chicidea, Oana Bolboacă, Adelina Ilca, Claudiu Mădălin Băban
Dirijor și aranjamente muzicale: Vlad Eniu
Balerini: Ioana Cristina Terebesy, Delia Andreea Ianc, Andreea Ilincariu, Florin Ioan Ianc, Sergiu Hosu, Antonio Mon
Coregraf: Vlad Sebastian
Regizor: Ina Hudea
Coordonator proiect: arh. Daniela Maier
Luminația în perioada pandemiei
Concertul de Luminație a fost organizat și în perioada pandemiei, însă fără prezența publicului. Spectacolul a fost transmis online, pe pagina de Facebook a Scenei Urbane, pe cea a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și a primarului Emil Boc, dar și prin intermediul partenerilor media. Totodată, voluntarii Scenei Urbane au venit în ajutorul celor care nu au putut merge la cimitir pentru a pregăti mormintele celor dragi, înainte de Luminație. Au curățat locurile de veci ale familiilor celor care au solicitat acest lucru și care nu au putut ajunge la cimitir pentru că erau plecați din țară, erau, la momentul respectiv, în carantină sau izolare sau nu se puteau deplasa, din motive medicale.
Despre Scena Urbană
Din 2012, Scena Urbană a organizat evenimente în locuri inedite precum Gara Cluj, pe Cetățuie sau în Grădina Botanică, de-a lungul Someșului, în afara zidurilor cetății, în zona Pieței Ștefan Cel Mare, dar și în cartiere. Paleta de evenimente organizate s-a diversificat de la un an la altul, astfel că, acum, nu se mai axează doar pe intervenții în sprijinul spațiului urban, ci și pentru susținerea unor comunități specifice.
Comunicat de presă