Comorile de pe rafturi: cărțile vechi din anticariatele clujene

de | | 3 Minute

Comorile de pe rafturi: cărțile vechi din anticariatele clujene

Cărțile sunt nemuritoare. Ele trăiesc veșnic prin impresiile și emoțiile pe care le trezesc în noi, cei care le citim, le atingem și le explorăm lumile. Destinul cărții nu începe atunci când apare fermecătoare și grațioasă de sub greutatea tiparului, ca să încânte mintea cititorilor, și nici măcar atunci când este plăsmuită de gândul autorului, și nici atunci când frazele paginilor ei se colindă în noi, zilnic, în monotonia cotidianului și în zvâcnirea eliberatoare a unei clipe. Viața cărților nu se sfârșește atunci când au paginile uzate și îngălbenite de timp, și nici atunci când sunt arse în piețe, sub acuzații de ,,crime odioase”, și nici măcar atunci când sunt ignorate de cititori.

Orașul nostru este un oraș al cărților, este un centru unde oamenii iubitori de aceste ,,mici comori” cu file s-au adunat și creează un univers mic și frumos. Clujul are multe cămăruțe în care sunt adunate cu grijă volume valoroase și rare, apreciate de iubitorii de cărți. În anticariatele clujene poți găsi cărți foarte vechi care datează din anul 1504, adică înainte de apariția primei cărți tipărite în spațiul românesc. În funcție de profilul anticariatelor, vechimea și raritatea cărților diferă; poți găsi cărți din secolul XVI, din perioada Belle Epoque sau din Epoca Luminilor, toate adunate pentru a ne încânta pe noi, oamenii tehnologiei.

Intrând în Anticariatul Roser, situat pe strada Matei Corvin, nr. 3, am găsit ascuns printre coperți mai noi, dar sobre, ,,Noul Testament”. Apărut în anul 1846, în limba maghiară, această reproducere a textului sacru s-a păstrat atât de bine încât ești tentat să îi pui la îndoială vechimea. Fascinația acestei descoperiri este imensă! Răsfoind cartea te gândești la destinul ei; ce mâini i-au urmărit textul și i-au răsfoit paginile, ce ochi și-au aplecat lumina lor asupra rândurilor scrise cu migală și atât de mic încât e aproape imposibil să le citești liber, fără a depune puțin efort.

Cărțile vechi din anticariatele clujene

Extazul nu se oprește aici, însă. Anticarul, un domn cărunt, foarte comunicativ și amabil, își îndreaptă grăbit pașii spre un alt raft și scoate dintre alte cotoare, un volum rarisim. Îl deschide și povestește cu mândrie și fascinație că acest volum, al VII-lea la număr, este primul volum editat din seria Hurmuzachi. Cartea, apărută în anul 1876, se numește ,,Documente privitoare la istoria românilor (1750 – 1818)” și reprezintă munca celebrului istoric și om politic Eudoxiu de Hurmuzachi. În paginile cărții este redat textul unor documente importante pentru istoria noastră, toate editate în limba în care au fost redactate în epocă.

Cărțile vechi din anticariatele clujene

Celebrul Anticariat Academic, de pe strada Bulevardul 21 Decembrie 1989, un loc cunoscut și frecventat de căutătorii de comori bibliografice, are amenajat un loc special pentru cărțile rare și vechi. Deasupra ușii de la intrare se văd, frumos ornamentate, cotoarele de dimensiuni diferite ale acestor cărți. Domnul anticar, un bătrânel desprins parcă din paginile trecutului, reglează energic scara pentru a coborî comorile sale. Prima carte, ,,De Vita Excellentium Imperatorum recte tandem captui puerorum accommodatus” de Cornelius Nepos, a apărut în 1756. Are paginile uzate de timp, dar frumusețea caligrafiei și a imaginilor captează toată atenția și îți vine iarăși greu să crezi că această carte a venit la noi din îndepărtatul secol XVIII. Noi, oamenii epocii contemporane, avem o obsesie pentru trecut, însă o reticență instinctivă față de măiestria și priceperea semenilor noștri din veacurile trecute.

Cărțile vechi din anticariatele clujene

O a doua comoară pe care anticarul o arată cu multă amabilitate, este o carte în limba franceză, de la 1766. ,,Les peenses de Pope avec un abrege de sa vie, extraits de L Edition Angloife de M. Warburthon, par M* ” este la fel de frumoasă ca și surata ei, din 1756. Paginile cărții sunt foarte bine păstrate, aproape impecabile.

Răsfoind-o simți parfumul epocii sale, simți cum destinul umanității vine triumfător spre noi, iar glasurile cărților șoptesc la unison un testament:

,,Iubiți-ne, pentru voi existăm!”

Veronica Onea, redactor Cluj.com
Din seria comorilor pe rafturi: Anticariate în Cluj

Cărțile vechi din anticariatele clujene