Din 1 iulie, colectarea selectivă în Cluj este obligatorie pe 4 fracții | Informații utile

de | | 4 Minute

Colectarea selectivă în Cluj din 1 iulie: suntem pregătiți?

Faptul că România se află pe locuri codașe în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea lor aproape că nu miră pe nimeni. Doar 5% din deșeurile produse de țara noastră sunt colectate, respectiv reciclate corespunzător, în timp ce aproximativ 11% merg la compost. Restul deșeurilor ajung la groapa de gunoi.

Foto sus (și o sursă bună de informare, recomandăm!): Clujul Sustenabil

Desigur, erau necesare politici și măsuri legislative care să creeze contextul adecvat rezolvării acestor probleme. Astfel, conform OUG 74/2018, colectarea selectivă devine obligatorie pentru toate unitățile administrative teritoriale, începând cu data de 1 iulie 2019, pe patru fracții. De menționat ar fi faptul că obligatorie era și până acum, însă putea fi realizată pe două fracții. Iar la blocuri, în anumite cartiere, situația nu arată deloc bine nici azi, când încă putem să colectăm selectiv „doar” pe două fracții.

Ce este fracția umedă și fracția uscată
Prin Mărăști

Companiile de salubritate sunt obligate să asigure în următoarea perioadă containere adecvate, în număr de 4. De asemenea, sunt obligate să asigure mașini dedicate special pentru colectarea pe fiecare fracție în parte (deci nu ar trebui să colecteze deșeurile în aceeași mașină, cum s-a mai tot întâmplat). Scopul OUG 74/2018 este ca până la finalul anului 2020, în România, procentul de deșeuri reciclate să crească la 50%.

Cum va funcționa colectarea selectivă în Cluj?

Clujenii vor colecta deșeurile pe 4 fracții, conform clasificării de mai jos (+ se va ține cont de culorile asociate):

  • deșeuri reziduale, amestecate, menajere » negru;
  • sticlă » verde;
  • hârtie și carton » albastru;
  • plastic și metal » galben. 

Important: Să ne străduim ca recipientele sau ambalajele din plastic, metal, hârtie sau sticlă să fie curate, să nu fie contaminate cu deșeuri menajere, caz în care deșeurile uscate ar deveni mult mai greu, chiar imposibil de valorificat și/sau reciclat. Este interzisă amestecarea deșeurilor, precum și abandonarea lor altundeva decât în spațiile corespunzătoare.

askhrgreenorg trei culori gunoiul are
sursă foto: askHRgreen.org

Când se vor ridica deșeurile de la blocuri & case?

Programul de colectare a deșeurilor în funcție de operatorii de salubritate și străzile din Cluj a fost făcut public.

Cum colectăm selectiv pe patru fracții?

Este important să înțelegem ce fel de deșeuri colectăm și cum. De exemplu, un ambalaj de plastic contaminat cu mâncare și ajuns în recipientul galben poate contamina și celelalte obiecte din plastic sau metal, îngreunând astfel reciclarea. Recipientele din plastic și sticlă se clătesc (se spală bine!) înainte de a fi debarasate, iar dopurile se scot. Ambalajele din plastic care sunt contaminate și nu se pot curăța, vor fi colectate ca deșeuri reziduale!

Așa DA, așa NU

Pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, au fost specificate o serie de exemple, cu rol de îndrumare. Le preluăm mai jos:

» STICLĂ

DA: ambalaje din sticlă (fără capac), borcane (fără capac), damigene, ambalaje din sticlă de la produse cosmetice etc.
NU: oglinzi, geamuri, produse din porțelan, ceramică, cristal/vase rezistente la căldură etc.

» HÂRTIE & CARTON

DA: reviste, ziare, maculatură, plicuri; cutii, fotografii, cartoane de ouă, cutii de pizza, cutii de carton de băuturi (tetrapack) etc. (se colectează uscate)
NU: hârtie și carton ce conțin reziduuri de mâncare, șervețele și hârtie bucătărie folosite, hârtie de ambalat lucioasă.

» PLASTIC & METAL

DA: bidoane și cutii din plastic, folie de plastic, pungi din plastic, ambalaje de protecție din plastic, jucării de plastic, doze de băuturi, cutii de conserve, tacâmuri de bucătărie etc.
NU: produse combinate din metal și plastic, polistiren din construcții, cutii/bidoane cu resturi de vopsea, diluanți sau alte substanțe chimice periculoase, deșeuri medicale (de exemplu, seringi folosite) ș.a.

» DEȘEURI REZIDUALE / AMESTECATE

Exemple: resturi de mâncare (carne, lactate, vegetale, ouă), scutece de unică folosință, absorbante, reziduurile/excrementele animalelor de casă, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje foarte murdare, cioburi de ceramică și porțelan, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni), resturi vegetale din curte (dacă sunt tratate cu pesticid), lemn tratat sau vopsit ș.a.

Pentru alte categorii de deșeuri, cum ar fi cele vegetale, textile, provenite din construcții sau prea voluminoase, puteți accesa site-ul Primăriei Cluj-Napoca » veți găsi AICI informațiile necesare.

Sancțiuni mari

Cei care nu se vor conforma cerințelor, riscă amenzi usturătoare. În urma unei hotărâri a Consiliului Local, Poliția Locală din Cluj va putea să aplice amenzi atât pentru cetățeni – persoane fizice, cât și pentru firme – persoane juridice. Pentru persoane fizice, amenzile vor fi între 1.000 și 2.000 lei, iar pentru persoane juridice între 20.000 și 40.000 lei!