Clujul văzut de călători străini. Incursiune în trecut
Vrem să știm ce cred alții despre noi – o nevoie adânc înrădăcinată în ființa umană. Îmi place să cred că nu vine din ceva inclinație spre bârfă și indiscreții, ci dintr-o nevoie de interacțiune și conectare cu celălalt. Ne modelăm comportamentele în funcție de cum ne percep ceilalți, în funcție de așteptările lor, de aprecierile sau nemulțumirile lor. Dinamica interacțiunii dintre Celălalt și Sine e fascinantă la nivel individual, la fel de fascinantă e și la nivel de grup, de oraș.
Cum a fost perceput Clujul de către indivizi din exterior, de către cei care intrau pentru prima dată în contact cu orașul de pe Someș? Și, oare, în ce măsură percepțiile lor au influențat imaginea orașului despre sine și dezvoltarea lui ulterioară?
Răsfoind volumul „Povești despre Cluj” (ed. Școala Ardeleană, 2015, coordonator Tudor Sălăgean), aflăm de la Bogdan Stanciu cum era Clujul văzut de călători străini, între anii 1500 și 1900.
Una dintre primele descrieri ale orașului a fost făcută de către italianul Antonio Bonfini, aflat la curtea regelui Matia Corvin. El spunea astfel: „Orașul Cluj, în germană Klausenburg, care după tradiție ar fi fost odinioară Zeugma, este strălucit și prin așezare și prin mijloacele sale și abundența de toate bogățiile și prin negustori.”
În anul 1519, în poemul său istoric „Stauromachia, idest Cruciatorum Servile Bellum”, oferă în notele sale explicative o descriere a orașului de la poalele Feleacului, făcând și referire la paritatea politică dintre germani și maghiari, la nivel local.
„Orașul Cluj al Transilvaniei este mai frumos pe din afară, mulțumită zidurilor ce-l înconjoară, decât pe dinăuntru, cu clădirile înălțate acolo. Este locuit de sași amestecați cu unguri. Judele și consilii sunt aleși pe rând în fiece an, și ei toți își cinstesc senatorii: aceștia pe unguri și aceia pe sas.”
Menționând și el aceeași structură politică precum Taurinus, Georg Reicherstorffer, un sas din împrejurimile Sibiului, diplomat al împăratului Ferdinand I, afirma, în anul 1550, totuși că orașul „așezat nespus de îmbietor pe loc de șes are un aspect strălucit, atât pe din afară, cu privire la înconjurul zidurilor cât și pe dinăuntru, cu privire la arhitectura clădirilor.”
În anii 1566-67, apărea o amplă descriere a Transilvaniei, în care Clujul apărea descris de către Giovanni Andrea Gromo, un mercenar italian în slujba principelui transilvan Ioan Sigismund Zapolya, ca fiind „cheia între țări”, un „oraș comercial mare și bine clădit, cu ziduri puternice, după felul obișnuit mai de mult, și cu numeroase turnuri, situat pe loc șes într-o vale fermecătoare între două dealuri, printre care curge un râu cristalin. (…) Întreg orașul este construit din piatră, cu cele mai frumoase case și străzi (…) știu că el este oarecum cheia întregii țări.”
În „epoca de aur” a Transilvaniei, prin anul 1630, la doar un an de la moartea principelui Gabriel Bethlen și înscăunarea lui Gheorghe Rákóczy I, scriitorul și matematicianul David Frölich descria Clujul astfel:
„Clujul, lângă râul Someș, este un oraș întins, bine populat, vestit pentru târgurile sale și ieftinătatea cerealelor. Este locuit mai ales de fotinieni (unitarieni – n.r.) care au în mână și conducerea. Aici locuiesc unguri care în celelalte șase orașe (săsești – n.r) nu sunt primiți în rândul orășenilor. Principele Transilvaniei a convocat aici de mai multe ori dieta țării. Aici se poate vedea casa în care s-a născut Matei Corvinul și aceea în care s-a născut Ștefan Bocskay.”
Erau indicate, astfel, pentru prima dată și două obiective turistice ale Clujului.
O descriere mult mai detaliată a orașului a fost făcută de juristul Conrad Iacob Hildebrandt, o primă perspectivă asupra Clujului venită din partea unui occidental (anii 1656-1658).
Despre cele trei grupuri religioase prezente în oraș, „arienii” (unitarienii), calvinii și luteranii, acesta spunea: „ (…) aceste religii se poartă astfel între ele, încât fiecare dintre ele poate fi urmată și mărturisită liber și nestânjenit de către adepții ei.”
Despre catolici aflăm că „au o singură stradă, numită a Mănășturului (frumoasă și lungă, cu clădiri de amândouă părțile) unde au o mănăstire și un gimnaziu. Toate alimentele, vinul, carnea, peștele, păsările și vânatul sunt foarte ieftine acolo, pe lângă acestea se mai coace acolo o pâine frumoasă.”
Hildebrandt descrie și stilul femeilor nobile de a-și purta părul: „Femeile nobile din acest oraș poartă pe cap văluri mari peste niște scufii ca ale femeilor din Nürnberg, și pe care le numesc conciu, după forma asemenătoare cu a unui mare melc de mare.”
Facem un salt măricel în timp și ne oprim în secolul al XIX-lea. E momentul în care turismul devenea o modă, iar jurnalele de călătorie erau publicate și citite cu interes. În 28 septembrie 1884, New York Times publica un reportaj de călătorie din Transilvania, discret semnat cu inițialele D.K.
Despre orașul din inima Transilvaniei, nu fără a presăra un ton ușor amuzat pe ici, pe colo, autorul scria:
„Orașul în sine – un loc liniștit și de modă veche, care se pare că s-a străduit din răsputeri să planteze supărătoarea stație de cale ferată cât mai departe posibil – este așezat într-o vale înfrunzită, închisă de dealuri joase, pe vârful unuia se ridică o mică cetate de culoarea untului, supraveghind bulevardul larg și umbrit care însoțește râul. Arhitectul Kolozsvar-ului trebuie că s-a inspirat din rețeta irlandezului de a face un tun: << Ia o gaură și pune fier în jurul ei >> , orașul fiind construit în jurul unei vaste piețe patrulatere, suficient de mare pentru trecerea în revistă a unui regiment întreg, în centrul căreia o coloană de piatră cu o lungă inscripție în latină comemorează uluitorul fapt că, odată, împăratul și împărăteasa au onorat locul prin aceea că au venit aici, iar apoi au plecat.” (Obeliscul Carolina, aflat atunci în Piața Unirii – n.r.)
Ajungând în prezentul imediat, după ce Transilvania a fost declarată cea mai bună regiune de vizitat din lume pentru anul 2016 de către Lonely Planet, publicația a amintit și de potențialul artistic modern și neconvențional al Clujului, de muzeele neobișnuite și viața de noapte din oraș.
Ulterior, o altă celebră publicație include orașul Cluj-Napoca în lista ei de recomandări. USA Today recomandă 10 comori ascunse ale Europei tinerilor turiști aflați în căutare de noi destinații, iar Clujul este una dintre ele. Pe lângă arta neconvențională, sunt apreciate spiritul tânăr și dinamic al orașului, viața de noapte, evenimente și festivaluri care câștigă an de an tot mai mulți fani (Electric Castle, Untold, Jazz in the Park) sau chiar vechile pivnițe transformate în pub-uri și baruri inedite.
*****
Pentru mai multe povești despre Cluj, vă recomandăm să participați la întâlnirile organizate de Asociația Vechiul Cluj, iar ca recomandare de lectură: „Povești despre Cluj”, editura Școala Ardeleană, 2015 (coordonator volum: Tudor Sălăgean).
Notă bibliografică: Textele de până în secolul al XIX-lea sunt reproduse din „Călători străini despre Țările Române”, București, Editura Științifică, 1968-2001, Vol. I-IX.
Fotografiile vechi sunt preluate din albumele Vechiul Cluj, cu mențiunea că acestea aparțin evident unor perioade temporale diferite, îndeplinind o funcție estetică și cu rol imaginativ.
Fotografiile recente sunt realizate de Florin Andrei și Daniel Mîrlea.
Iulia Marc
Redactor Cluj.com
