Clujul inseamna…
… E toamna. Pentru prima data am fost la scoala. Clasa I . Ma reintorc acasa prin parcul plin de brazi urmand poteca ce-si croieste cale printre brazi si pietre statuete. Cerul e-albastru si seninul lui umple atmosfera. E placut. In fata ochilor ti se perinda tot verdele cel crud, brad cu brad, creanga cu creanga, nuanta cu nuanta… si iarba…
Fiecare bucurie a intoarcerii acasa de la scoala o gasesti stocata adanc in copilaria ta. Da. E acolo.
… E iarna. Dar soarele-ti zambeste puternic. Totul straluceste incat nu rezisti sa stai in casa. Afara o haina alba alba invaluie cartierul… Ce sclipiri de diamante iti fura un zambet de pe buze! O iarna atat de stralucitoare.
…mireasma. au pleznit bobocii si toti pomii din curtea blocului rad. Si mii de floricele isi dezvaluie culoarea rasfirate pe toate crengile. Iar gardul viu de-un verde crud strajuieste trotuarul. Sunt mii de bucatele mici si verzi care rasar de nicaieri. Cand ma uita la tot: a-ntinerit batranul meu bloc.
De ce afara ploua? Cu nasul lipit de geam privesc toti picurii de ploaie ce se lipesc pe geam. Cade apa din cer picur, cu picur. Cade apa cu putere. Cade fara oprire. Dar e calma. Fara agitatie si cade-ntruna. O fi avand si ea vreo bucurie. Strabate tot spatiul din fata ferestrei mele si se aduna in strada. Sta la sfat intr-o balta si decide directia. Curge pe strada rauri, rauri pana intalneste un canal. Uneori nu intalneste si apa calatoreste . Tot merge si nu se opreste. N-are nici o grija… de ar cunoaste apa inima omului cand ploua… poate s-ar inspaimanta de atata agitatie si tristete.
E soare si vara. Si timpu-mi zambeste, imi face cu ochiul si nu-i rezist. Merg afara. Placerea cea mare e calatoria. Astept in statie uitandu-ma dupa amicul meu: troleibusul alb cu cele doua dungi albastre decorative. Impreuna cu colegii mei de aventura ne-mbarcam. Ne lasam leganati de mersul lui primind dealurile si vaile soselei, zambind cand ne-ntalnim cu gropile… la cei 6 ani ai mei, e o adevarata aventura. Regula e simpla: mergem cat dorim, cate statii ne poarta inima, apoi ne dam jos, trecem strada si ne-mbarcam de pe partea cealalta in troleibusul similar. Cand ne-am imprietenit cu troleibusul 4 a fost mai greu. El nu avea amici care sa ne aduca inapoi… secretul l-am aflat mai tarziu.
Privesc pe geam, dar am alti ochi. Vad siruri de blocuri ce-si inalta ultimele etaje (unele mansardate) spre inaltul cer al clujului. Vad noua fabrica ridicata intre blocuri. Cu ochii mintii revad aleea si spatiul verde pe care zburdam cand eram copil. Mai jos printre blocuri vad drumurile inguste colindate din plin de copilaria mea, ascunzatorile, scurtaturile, gradinile cu flori cele mai bune pentru parfumuri intr-o sticla de jumate, iarba pe care intindeam o patura, copacul palmier, povestea de seara la o samanta, nuntile in joaca de copii si alaiul ei…Vad Clujul si-mi aduc aminte de mine.
Privesc pe alt geam. In jurul meu sunt case langa case, acoperisuri ce se intind in departare pana la orizont. Privesc pe alt geam: vad padurea si cerul cum se-ntalnesc. In sfarsit natura. E in Cluj.
Cum poate Clujul sa cuprinda atat de multe si diferite… vieti? Acolo e cartierul cu atati copii ce leaga prietenii pe timp de vara, dincolo e-artera principala ce transporta oamenii la gara, fabrica-si face simtita prezenta prin angajatii ei, pomii din cartiere n-au uitat sa rada, ploile raman aceleasi, rasetele nu contenesc; da copilul din mine e aici.
Un articol de Alisa Tapastau
Foto: Mihail Onaca
