Clujul, cel mai „business friendly” oraș din România

de | | 2 Minute

Clujul, cel mai „business friendly” oraș din România

Cluj-Napoca a fost recunoscut pentru al treilea an consecutiv ca fiind cel mai prietenos oraș pentru afaceri din România, conform clasamentului Emerging Europe Business Perception Index for 2023. Titlul onorează orașul pentru abordarea sa pozitivă și sprijinul considerabil oferit mediului de afaceri. Dar ce anume face din Cluj un loc atât de favorabil pentru dezvoltarea și prosperitatea afacerilor?

Emerging Europe a efectuat o analiză riguroasă, evaluând opt categorii cheie pentru a determina care orașe oferă cel mai bun climat de afaceri. Aceste categorii includ brandul orașului, potențialul economic, climatul de business, sprijinul autorităților locale, disponibilitatea de talente, infrastructura și conectivitatea, precum și dezvoltarea orașelor inteligente. În acest an, orașele au fost împărțite în două grupuri: orașele consacrate, cu o populație de peste 200.000 de locuitori și capitalele de țară, și orașele emergente, cu o populație între 100.000 și 200.000 de locuitori.

Clujul, cel mai „business friendly” oraș din România tabel orașe in top

În cadrul categoriei climatului de afaceri, cei care au participat la sondaj au avut sarcina de a alege cinci orașe care oferă cel mai favorabil mediu de reglementare pentru dezvoltarea afacerilor. Aceste orașe se caracterizează prin reducerea corupției și a obstacolelor birocratice, precum și prin manifestarea unei perspective pozitive față de activitățile de afaceri.

Rezultatele arată că Cluj-Napoca se evidențiază în mai multe categorii analizate de Emerging Europe. În ceea ce privește climatul de afaceri, orașul ocupă locul 7, pe primele locuri în această categorie aflându-se Vilnius (Lithuania), Łódź (Polonia) și Ljubljana (Slovenia). 

Totodată, Cluj-Napoca este recunoscut pentru sprijinul puternic oferit de autoritățile locale în domeniul afacerilor, clasându-se pe locul 5 în această categorie. Orașele care ocupă podiumul fiind Kiev (Ucraina), Poznań (Polonia) și Liov (Ucraina). 

O altă realizare notabilă a Clujului este locul 2 la categoria „orașe inteligente”, depășindu-l pe liderul de anul trecut, Tallinn (Estonia).

În ceea ce privește categoria „bazinul de talente”, Clujul ocupă locul 9 alături de Sofia (Bulgaria), indicând resursele deosebite de talente disponibile în regiune.

Aceste rezultate pozitive consolidează poziția orașului drept o destinație de top pentru investitori și antreprenori, care au aici un mediu de afaceri prietenos, sprijin guvernamental, acces la resurse de calitate și o infrastructură în continuă dezvoltare. Clujul oferă așadar un cadru ideal pentru creșterea și dezvoltarea afacerilor.

De altfel, orașul și-a demonstrat constant potențialul de a atrage investiții și a susține inovarea, făcându-l astfel un punct de referință în peisajul economic românesc.

Sursă foto: Visit Cluj


Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.