Cluj Youth Mapping spune povestea comunității de tineret din județul Cluj!
Federația Tinerilor din Cluj împreună cu SDG CoLab și cu sprijinul financiar al Fundației Botnar, au pus bazele unei inițiative inedite, denumită Cluj Youth Mapping, prin care își propun să cerceteze activitatea ecosistemului de tineret din județul Cluj. Scopul cercetării este de a servi drept facilitator pentru promovarea incluziunii și a implicării tinerilor în procesul decizional, de a îmbunătăți starea lor de bine, și de a deveni un exemplu pentru alte orașe din România, Europa cât și din întreaga lume.
Prin această inițiativă, organizatorii își doresc să construiască o comunitate unită și o bază de date care să fie accesibilă publicului larg, prin care activitățile tinerilor să fie scoase în evidență. În plus, vor fi explorate bunele practici de la nivel local și organizațiile de tineret vor fi consultate pentru îmbunătățirea activităților acestora.
Perioada înscrierilor în proiect tocmai s-a deschis, așa că dacă ești interesat să faci parte din această inițiativă și să-ți pui numele pe harta tineretului clujean, te invităm să completezi formularul de pe www.clujyouthmapping.ro. Categoriile care sunt invitate să participe la studiu sunt: organizațiile neguvernamentale, grupurile informale, instituțiile, companiile, sau alte forme de structuri care derulează activități cu și pentru tinerii din județul Cluj. Rezultatele cercetării vor fi prezentate în data de 31 martie, mai multe informații urmând să fie anunțate în curând.
Urmărește-ne pe paginile noastre de facebook: Federația Tinerilor din Cluj, Cluj for Youth pentru a fi la curent cu toate noutățile. Pentru mai multe informații, contactează-ne la adresa: [email protected].