Județul Cluj, în top 3 cele mai populare destinații turistice din România
La începutul acestei săptămâni, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat un comunicat de presă despre turismul României în luna mai 2023. Conform acestor date, numărul vizitatorilor străini în România a crescut cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar Clujul se află în top 3 orașe după numărul turiștilor care au ales această zonă ca destinație turistică.
În același comunicat de presă, INS a publicat și datele pentru sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, iar acestea au crescut cu 12,8% față de anul trecut.
Mai mulți turiști români decât străini
În primele cinci luni ale anului 2023, sosirile turiștilor români în unitățile de cazare pentru turism au reprezentat 83,2% din totalul sosirilor, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 16,8%.
În aceeași perioadă, numărul înnoptărilor înregistrate în aceste unități de cazare, inclusiv apartamente și camere închiriate, au reprezentat o creștere de 19,3% față de anul precedent. Iar din numărul total de înnoptări, cele ale turiștilor români în unitățile de cazare au reprezentat 80,5%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 19,5%.
Turiștii români au avut o ședere în medie de 1,8 zile în primele 5 luni ale anului, în timp ce turiștii străini au avut o durată medie de 2,2 zile în aceeași perioadă.
Județul Cluj, în top 3 destinații după numărul de sosiri ale turiștilor
În perioada menționată, sosirile turiștilor în unitățile de cazare pentru turism, incluzând apartamente și camere închiriate, au înregistrat cifre mai mari în următoarele trei județe: București (706.200 persoane), Brașov (546.000 persoane) și Cluj (250.800 persoane).
În același timp, înnoptările turiștilor în aceste unități de cazare, incluzând apartamente și camere închiriate, au înregistrat valori mai mari în București (1.425.700), Brașov (1.016.400) și Prahova (457.300).
Turiști străini sosiți în România
Tot în primele 5 luni ale anului 2023, cea mai mare parte a turiștilor străini care s-au cazat în unitățile de cazare pentru turism, incluzând apartamente și camere închiriate, proveneau din următoarele țări: Italia (73.500 persoane), Germania (71.900 persoane) și Israel (62.200 persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au înregistrat o creștere de 18,2% față de aceeași perioadă din 2022. Iar în același timp, plecările vizitatorilor români în străinătate înregistrate la punctele de frontieră au înregistrat o creștere de 20,2% în comparație cu perioada 1 ianuarie-31 mai 2022.