Cluj TechFest 2016 la final

de | | 2 Minute

Cluj TechFest 2016 la final

Cluj TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, la final. Încep pregătirile pentru a doua ediție

  • Evenimentele din cadrul TechFest au atras aproximativ 3.200 de participanți și 150.000 de vizitatori
  • În prima ediție au fost implicate 118 companii, instituții și organizații

TechFest – Cluj Technology Festival, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, a strâns la Cluj-Napoca la mijlocul lunii noiembrie companii, antreprenori și programatori pasionați de tehnologie și inovare în diversele sale forme. Aflat la prima ediție, festivalul a adus sub umbrela sa timp de 10 zile, în 10 locații, 10 evenimente diverse, care au captat atenția celor ce privesc mereu spre viitorul tehnologiei.

Prin organizarea acestei prime ediții am vrut să testăm interesul comunității din această regiune pentru un festival dedicat tehnologiei. Reacțiile și sprijinul primit din partea mediului IT, mediului de business, antreprenorilor și administrației publice ne încurajează să continuăm, să rafinăm și să dezvoltăm acest concept în premieră. Am început deja lucrul la ediția a doua, TechFest 2017 va veni cu multe surprize plăcute”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorul TechFest.

Cluj TechFest în numere

Prima ediție a TechFest a adus peste 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathonul Transylvania MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, CodeCamp și ABSL Cluj Business Mixer, competiția Transylvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic Tetapolis, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și gala Tech Industry Awards. Acestora li se adaugă un trafic de peste 150.000 de vizitatori în cele trei zile ale expoziției tehnologice ExpoTech.

În cadrul celor două competiții din cadrul festivalului – MegaHack și Transilvania Demo Day – s-au oferit premii în valoare de 25.000 de euro, în timp ce la MegaHack s-au înregistrat 4.250 de ore cumulate de programare din partea celor 170 de participanți. Dezbaterile și prezentările au totalizat 70 de ore, dintre care 24 au beneficiat și de streaming live. În total, în prima ediție a festivalului au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.

TechFest – Cluj Technology Festival s-a desfășurat la Cluj-Napoca între 11 și 20 noiembrie și s-a adresat atât programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT, cât și publicului larg. Festivalul dedicat tehnologiei a înglobat sub umbrela sa 10 evenimente: ExpoTech cu gadget-uri și prototipuri; TechTalks cu speakeri de renume; Smart City Forum; Tech Open Days cu vizite la companii; Tech Industry Awards – Gala premiilor industriei; CodeCamp – conferință de coding; conferința ABSL Cluj Business Mixer și Transylvania Demo Day cu lansarea Tetapolis și sesiuni de „start-up pitch”.

TechFest – Cluj Tehnology Festival este un eveniment organizat de Centrul StartUp Transilvania.

Co-organizator: BRD Groupe Société Générale.
Sponsori: QuickMobile, Microsoft, Betfair, VectorWatch, Uber, Life is Hard, Pitech+Plus, Get Pony, SMART, Trencadis, SprintPoint, EMERSON, Bosch, Untold, Brinel.
Parteneri: IBM Bluemix, Google Developers Experts, Gov IT Hub, United Business Center, FIWARE, ARIES Transilvania, TETAROM, MindMagnet, Gameloft, VeLabs, SDL, ClujHUB, IBM Watson, Epson, EXIMTUR, Flashnet, CDS Wireless, Tapptitude, StreamAxia.

Mai multe informații: www.techfest.ro, www.facebook.com/TechnologyFestival