Apare în Cluj o nouă specie urbană: Devoratorul de Evenimente
Este primul an în care am luat orașul la pas, toată ziulica, de Zilele Clujului, încercând să ajung în cât mai multe spații care promiteau ceva. A fost un fel de maraton de weekend care, dincolo de bucuria momentelor oferite de artiștii Clujului, m-a azvârlit în fața faptului împlinit, și anume că în Cluj avem o nouă specie urbană: devoratorul de evenimente.
Poate impropriu spus „nouă”, căci oameni care își alimentează curiozitatea și nevoia de cunoaștere și dezvoltare există în Cluj de când lumea.
Din ceva motive dubioase (poate egocentrice), consideram mereu că e vreo împlinire și victorie personală când mai întâlneam sau doar observam de la distanță astfel de personaje.
În ultimii ani, gânduri optimiste și senine îmi mai treceau, cu diverse ocazii, prin minte.
„Uite, există și oameni dornici să descopere lucruri noi, oameni cu poftă de viață, curioși să vadă, să afle, să își astâmpere foamea cu experiențe frumoase, să facă și să creeze lucruri inedite sau să îi aprecieze pe cei care o fac.”
Gânduri ocazionale, cu frecvență mai ridicată în ultimul an, ce-i drept. Mi-era clar că sunt tot mai mulți oameni care ies din casă, din rutină, din confortul cotidian, care au înțeles că orașul acesta ne oferă atât de multe oportunități de petrecere a timpului liber, atât de multe evenimente și spații mai mult sau mai puțin convenționale în care ne putem dezvolta și putem trăi noi experiențe în fiecare zi. Oameni care au înțeles că, cel puțin aici, în Cluj, nu ai nici o scuză să stagnezi, să te plictisești. Chiar nici o scuză (exceptând starea precară de sănătate, desigur).
Nu, nici lipsa banilor nu-i o scuză, deși o folosim frecvent. Există zeci de evenimente care au loc săptămânal și care nu necesită nici o investiție financiară sau, dacă sunt contra-cost, vorbim de sume modice, bani pe care altfel îi dai pe o pungă de chips-uri, pe un pachet de țigări, pe vreo două-trei ciocolate sau pe cine-știe ce nimicuri care nu te vor crește intelectual, spiritual și social vorbind, cu nimic.
Doar acum, de Zilele Clujului, m-a lovit evidentul ce se manifestă de o vreme încoace în Cluj. Deschiderea aceasta înspre participare la evenimente și implicare în viața orașului a devenit un soi de normă, o normalitate a clujenilor, fie ei „băștinași” sau adoptați pe termen scurt sau lung de orașul de pe Someș.
Devoratorul de evenimente și-a extins limitele de vârstă în toate direcțiile. Mizăm mult pe imaginea orașului ca fiind unul universitar, al tinerilor care îi conferă ritm și dinamică. Însă am văzut multe familii la Zilele Clujului. Copii, adolescenți, tineri, adulți și persoane ajunse la o vârstă respectabilă. Oameni de toate vârstele reuniți de curiozitate și dorința de a face ceva, de a ieși din casă, de a investi în timpul lor, de a deveni o parte implicată și participativă în dinamica orașului.
Devoratorul de evenimente și-a extins și aria de activitate și domeniul de interes de la party-uri și, eventual, câteva evenimente artistice pe ici, pe colo (cum era în urmă cu mai mulți ani), la evenimente culturale, recreative, artistice, ateliere de creație și dezvoltare, evenimente sportive, drumeții și tururi ghidate în propriul oraș și împrejurimi, workshop-uri, seminarii și multe altele.
Am zâmbit uimită să văd tineri părinți sau chiar bunici alături de nepoțeii lor bucurându-se de concertele rock din cadrul Jaxx Rock Battle, desfășurate în Parcul Cetățuie, de exemplu, în timp ce savurau o băutură rece, o porție bună de mâncare sau momente tihnite în vreun hamac pus la dispoziția lor acolo, în parc. Da, alături de rockări și frați bărboși, într-o atmosferă prietenoasă și relaxantă. E minunat să vezi cum, în câțiva ani doar, în Cluj barierele de tot soiul încep să se estompeze.
La fel de plăcut a fost să vezi atât de mulți oameni, atât de variați, fiecare bucurându-se în felul lui de gulguțele care au împânzit Parcul Central cu ocazia Festivalului Luminii. M-am surprins întrebându-mă oare de unde are Clujul atât de mulți oameni, unde erau ei acum 10-15 ani, ce făceau? Parcul era plin, Piața Unirii și ea, Piața Muzeului, Cetățuia, străzile de pe lângă vechiul zid al cetății la fel, în muzee abia puteai să faci stânga împrejur…
Sigur, poate încă lipsește o cultură și o educație a implicării active în viața socială a orașului. Fire optimistă și naivă, uneori, mă văd nevoită totuși să recunosc faptul că speciile apărute în urmă cu ceva timp în celebrul Atlas de Mitocănie Urbană încă există și se fac remarcate. Sunt și ele devoratoare de evenimente.
Poate te simți deranjat că individul de lângă tine vorbește pe un ton ridicat și poate e cam agresiv, în timp ce tu încerci să te bucuri de o piesă de teatru stradal. Dar e important să înțelegem, toți, împreună, că doar așa putem evolua cu adevărat… ca specie. Împreună. Nu e suficient ca doar unii să ne culturalizăm, doar unii să ne dezvoltăm, doar unii să ne încurajăm curiozitatea, doar unii să învățăm (din nou) să socializăm, să comunicăm cu adevărat.
Știu că-i loc de cinism și poate acesta e și motivul pentru care, într-un ton amuzat, mintea-mi și-a răscolit prin sertarele memoriei și a dat peste ideea de specie urbană. Da, avem o nouă specie urbană în Cluj 🙂 Doar că nu mai vorbim de mitocănie, ci de curiozitate intelectuală și dorință de a fi parte din comunitate, de a te dezvolta ca om și de a trăi experiențe noi.
De Zilele Clujului, am zâmbit. M-a bucurat lipsa de bariere între generații și tipologii, m-a bucurat spargerea unor stereotipuri. Nu știu dacă voi ați simțit amalgamul acesta armonios din oraș – de feluri de a fi, de feluri de oameni, de feluri de a face parte din. Se dezvoltă zi de zi, acum a fost mai evident. Cine a gândit conceptul și sloganul acestei ediții festive, a gândit bine. Orașul chiar trăiește și o face prin fiecare dintre noi de fiecare dată când ieșim din casă și din monotonia cotidiană, de fiecare dată când acceptăm provocarea și suntem deschiși înspre a vedea și a face ceva nou.
Poate încă nu faci parte din noua specie urbană, dar devine imposibil să eviți virusul și să nu fii și tu… un devorator de evenimente 🙂
