Cluj Sales Conference
„ Sunt multe metode prin care se poate îmbunătăţi randamentul oamenilor de vânzări. Un scenariu posibil este acela în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: există un sistem care funcţionează perfect atât în zona comercială a organizaţiei (marketing şi vânzări), cât şi în zona operaţională a organizaţiei (servisarea clienţilor, sisteme IT, call center, financiar), sunt asigurate un sistem de management al performanţei transparent şi corect, un cadru de dezvoltare al oamenilor din echipa de vânzări şi, nu în ultimul rând, un sistem de remunerare financiară şi non-financiară competitiv.”
Susţine Ştefan Stavrositu, Director Naţional de Vânzări NN Asigurări de Viaţă, care va fi speaker în cadrul conferinţei de vânzări Cluj Sales Conference. Ştefan Stavrositu va veni cu multe alte exemple practice din cadrul NN Asigurări de viaţă legate de un program de eficientizare şi transformare a forţei de vânzări.
Ştefan face parte din echipa NN Asigurări de Viaţă, liderul pieţei de profil, de 16 ani şi ocupă în prezent funcţia de Director Naţional de Vânzări pentru segmentul de vânzare directă prin Consultanti Financiaris. Din această poziţie, principalele sale responsabilităţi sunt conceperea, implementarea şi ajustarea strategiei de vânzări aferentă canalului de distribuţie reprezentat de consultanţii financiari, precum şi coordonarea şi dezvoltarea directorilor regionali de vânzări şi a departamentului Sales Development.
Pentru că în vânzări echipa şi oamenii sunt elementele care pot înclina balanţa înspre succes, Ştefan consideră că atragerea de oameni buni de vânzări în companie este un proces dificil, iar companiile ar trebui să depună efort în acest sens. “Atragerea oamenilor buni de vânzări este una din priorităţile noastre, iar procesul de recrutare nu este deloc unul simplu. Pornind de la mediul pe care îl folosim pentru a promova poziţiile disponibile şi până la autorizarea persoanei selectate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, procesul este unul plin de provocări. În plus, standardele NN de recrutare sunt foarte ridicate, deoarece ne dorim în echipa noastră persoane cu spirit antreprenorial, care să îşi dorească performanţă şi să fie orientate către clienţi.”
Directorul Naţional de Vânzări al NN Asigurări de Viaţă susţine că este nevoie ca managementul unei companii de profil să facă eforturi în acest sens şi din cauza schimbărilor prin care a trecut domeniul asigurărilor în urma crizei financiare. “Sectorul asigurărilor de viaţa este dependent de evoluţia generală a economiei şi, de aceea, începând din 2009 piaţa a înregistrat o corecţie importantă, prin scăderea semnificativă a persoanelor interesate să încheie o poliţă de asigurare de viaţă, dar şi prin cresterea rezilierilor contractelor în vigoare. Aceste tendinţe s-au atenuat începând cu 2011, atunci când a început şi un proces de redresare. Pe de altă parte, perioada post-criză a indus şi schimbări calitative pozitive: gama de beneficii oferite clienţilor s-a diversificat, mai ales în zona de protecţie, iar companiile şi-au intensificat eforturile în directia simplificării produselor, a creşterii transparenţei, a înţelegerii şi adaptării la cerinţele clienţilor.”
Pentru că nu doar în domeniul asigurărilor, ci în cel al vânzărilor în general, lucrurile se schimbă cu rapiditate, Ştefan Stavrositu consideră că oamenii de vânzări care vor participa la Cluj Sales Conference ar trebui „să vină cu mintea deschisă, să asculte ideile prezentate, să le aleagă pe cele pe care le consideră potrivite strategiei lor, să le aplice şi, nu în ultimul rând, să împărtăşească şi altor colegi ce au găsit interesant la acest eveniment.”
Cluj Sales Conference va avea loc în 14-15 mai 2015 la Hotel Golden Tulip Ana Dome şi îşi propună să atragă 200 de specialişti în vânzări care vor avea ocazia să facă knowledge sharing şi să afle cele mai recente trenduri în sales. În plus, 12 speakeri renumiţi la nivel internaţional şi naţional le vor oferi participanţilor informaţii punctuale într-o manieră interactivă. În total vor fi abordate peste 12 teme precum “Creşterea performanţei în vânzări”, „Negociere şi persuasiune” şi „Vânzare prin telefon”.
Mai multe informaţii despre aceste eveniment puteţi afla de pe site-ul conferinţei: www.clujsales.ro