Municipiul Cluj-Napoca: de ce este unul dintre cele mai speciale orașe ale României?
Ai auzit vreodată de Capitala Europeană a Tineretului? În fiecare an, un oraș european are șansa de a păși în lumina reflectoarelor și de a-și evidenția calitățile prin diverse activități sociale și culturale. Acest titlu a fost obținut în trecut și de municipiul Cluj-Napoca.
Există numeroase motive pentru care municipiul Cluj-Napoca s-a clasat pe lista câștigătorilor în anul 2015, căci are câte ceva din toate: oferă întotdeauna ceva nou de explorat și este locul ideal pentru iubitorii de natură sau exploratorii pasionați de orașele istorice. Iată câteva dintre motivele pentru care trebuie să vizitezi orașul comoară:
Atât de ușor de ajuns!
Situat în Inima Transilvaniei, municipiul Cluj-Napoca deține un aeroport internațional care se află la doar câteva minute de centrul orașului. În vremurile călătoriilor spontane de doar câteva zile, este atât de important să poți ajunge cât mai repede la destinație. Odată aterizat în Cluj-Napoca, poți utiliza transportul în comun care te va lăsa chiar în centrul orașului.
Numeroase obiective turistice de vizitat
Municipiul Cluj-Napoca este un oraș multicultural, unde vei găsi o mare varietate de obiective turistice remarcabile și o arhitectură frumoasă. Clădirile renascentiste și în stil baroc înfrumusețează centrul orașului, fermecându-te cu eleganța lor.
Dacă ești un împătimit al istoriei și vrei să nu îți scape nimic din povestea orașului, poți apela la ajutorul unui ghid de turism Cluj. Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Cluj organizează tururi ghidate gratuite în centrul istoric, de luni până vineri, așa că îndreaptă-te cu încredere către sediul acestuia, situat pe strada Memorandumului nr. 21.
Dealul Feleacu îți va oferi cea mai spectaculoasă priveliște asupra orașului în ceas de seară, iar castelele și cetățile din imediata apropiere a municipiului te vor purta, cu siguranță, înapoi în timp. Domeniile Banffy, Cetatea Bologa sau Cetatea Liteni sunt doar câteva dintre atracțiile pline de istorie pe care trebuie să le vizitezi.
Dacă ești pregătit pentru o călătorie mai lungă și vrei să te adâncești în inima naturii, bucură-te de mulțimea de trasee montane Cluj de pe teritoriul județului. Dacă nu știi încotro să te îndrepți, poți face o vizită la sediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, unde poți intra în posesia unor hărți ale traseelor omologate din județ, dar și a altor materiale turistice informative, disponibile în 8 limbi străine.
Printre atracțiile naturale deosebite pe care le vei putea admira în cadrul drumețiilor tale amintim: Lacul Beliș, Cascada Vălul Miresei, Cheile Turzii și multe altele.
Misterioasa Pădure Hoia – Baciu
La doar câțiva kilometri de centrul orașului, există o pădure misterioasă numită Hoia-Baciu. Este cunoscută datorită formei neobișnuite a copacilor, dar și a zvonurilor cum că aici ar avea loc mai multe evenimente inexplicabile. Periodic, aici sunt organizate tururi destinate pasionaților de senzații tari.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care județul Cluj reprezintă o destinație ideală pentru viitoarea ta vacanță.