Cluj-Napoca, cel mai mare municipiu din țară după București

de | | 3 Minute

Municipiul Cluj-Napoca, cel mai mare din țară după capitală

Conform datelor provizorii publicate de către Direcția Județeană de Statistică Cluj, Municipiul Cluj-Napoca și-a păstrat poziția pe care a ocupat-o în ultimii 10 ani, de cel mai mare municipiu din țară după București, deși și-a redus populația. Comparativ cu recensământul din 2011, când în Cluj-Napoca populația stabilă era de 324.576, numărul a scăzut cu 13,25%, acum ajungând o populație de 286.598 de locuitori. 

Chiar dacă municipiul și-a redus populația, datele arată că populația a decis să se mute în localitățile limitrofe, deci nu au părăsit județul, ci doar zona urbană. Așadar, având în vedere acest fapt, dacă măsurăm datele municipiului împreună cu cele ale localităților învecinate, creșterea populației în județul Cluj a fost de 101,8%.

Date provizorii județul Cluj

Datele provizorii publicate de către Direcția Județeană de Statistică Cluj arată că în județul Cluj, populația rezidentă este de 679,141 persoane – în scădere cu 11.965 de persoane față de 2011. 

În județul, populația rezidentă de sex feminin deține o pondere de 51,8%, iar cei mai mulți dintre rezidenții județului trăiesc în mediul urban (60,4%). Vârsta medie în județ a crescut la 42,2 ani față de 40,7 ani cât era în 2011.

Florești, cea mai mare comună din țară

Comuna Florești din Cluj are, conform datelor provizorii, o populație rezidentă de 52,735 de persoane, ceea ce face ca Floreștiul să fie cea mai mare comună din țară. Comparativ cu recensămâmntul din 2011, Florești are cu 29,922 de persoane mai mult decât avea acum 10 ani. 

Populația județului Cluj pe localități: 

Printre localitățile care au crescut ca număr de locuitori din 2011 până acum se numără Floreștiul, comuna Apahida care are o populație rezidentă de 17.239 persoane și comuna Baciu care are 13,922 persoane, cu 3.605 mai multe persoane decât avea în 2011.

recensământ cluj
Populația rezidentă a municipiului Cluj-Napoca și a localităților învecinate, la RPL2021 comparativ cu RPL2011

 

Alte localități din județul Cluj care au înregistrat creșteri ale populației rezidente: Chinteni 147,9%, Feleacu 145,1%, Ciurila 125,7% și Jucu 125,3%. În schimb cele mai mare descreșteri ale populației rezidente s-au înregistrat în UAT-urile Ploscoș și Cătina 76,9% respectiv 78,6%.

Alte date despre populația rezidentă a județului Cluj: 

  • O zecime dintre locuitorii judeţului Cluj sunt divorţaţi, 46,9% sunt căsătoriți și 38% sunt necăsătoriți
  • Un sfert dintre cei din judeţul Cluj (24,6%) au studii superioare.
  • Clujul înregistrează o valoare scăzută de șomeri, de 1,3%
  • În Cluj, populația activă a județului este formată în proporție de 18,8% de studenți și 22,4% de pensionari. 
  • În Cluj, indicele de îmbătrânire demografică este de 125,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere
  • Principalele etnii în județ sunt: români 83,1%, maghiari 13,4%, romi 3%, alte etnii 0,5%
  • Principalele religii în județ sunt: ortodoxă 72,9%, reformată 9,9%, penticostală 3,7%, greco catolică 3,1%, romano-catolică 3,2%, alte confesiuni 7,2%

Date generale la nivel de țară

Datele provizorii RPL2021 arată o populație rezidentă a țării de 19,053,800 persoane, în scădere cu 1,1 milioane de locuitori față de anul 2011 când s-a realizat recensământul precedent. 

La nivel de țară, fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, iar vârsta medie a populației rezidente a crescut la 42,4 ani față de 40,8 ani cât era în 2011. Comparativ între sexe, vârsta medie a populației de sex feminin este de 44,1 ani față de 40,6 ani pentru bărbați

În majoritatea județelor, numărul de locuitori a scăzut (în 39 de județe din 42, inclusiv municipiul București).

Sursă date provizorii pentru recensământul Populației și Locuințelor runda 2021: Institutul Național de Statistică. Direcția Județeană de Statistică Cluj

Sursă fotografie: @aidagramz