Cluj- locul 3 în topul județelor care au citit cel mai mult în 2022
Clujenii se află în top 3 județe care au comandat cele mai multe cărți pe cap de locuitor în anul 2022 conform Libris, una dintre cele mai cunoscute librării online din România. Locurile unu și doi ale topului sunt ocupate de București, respectiv Brașov.
Cele trei județe aflate în top 3 au înregistrat și preferințe similare în ceea ce privește categoriile de cărți preferate. Conform Libris, cel mai mult s-au vândut cărți din categoriile de Cărți pentru copii (un sfert din volumele totale livrate în 2022), urmate de cele din categoria Beletristică și cele de Dezvoltare personală și Științe umaniste.
Cel mai vândut autor român al anului 2022 pe Libris a fost Ioana Chicet-Macoveiciuc, urmată de Dumitru Constantin Dulcan și Ioana Pârvulescu, iar pe lista celor mai vânduți autori în general se află Gabor Mate, Coleen Hoover și Antoine de Sint Exupery.
Situația la nivel de țară
Locul 3 în topul județelor care citesc cel mai mult sună bine, însă dacă ne uităm puțin mai de la depărtare, realitatea e alta. Și e una tristă. Ne dăm seama că nu prea citim de fapt și suntem codașii Europei când vine vorba despre lectură. Ne dovedesc toate statisticile realizate în anii precedenți.
Spre exemplu, în 2018, un studiu Eurostat raporta că în România se citesc în medie 5 minute pe zi (studiu realizat din 2088 până în 2015 pe personae cu vârsta cuprinsă între 20 și 74 de ani).
Între timp, situația în România nu s-a schimbat. Deși studiile arată că s-a citit mai mult în 2020 din cauza pandemiei, românii tot codași au rămas la nivelul Uniunii Europene. Un infografic realizat de Global English Editing în 2021 arată că la nivelul UE, timpul pe care îl destinăm cititului a crescut la o oră/zi. Cu toate acestea, România tot este penultima țară de pe listă, cu un procent de 6,2% a populației care raportează cititul ca fiind o activitate principală pe care o desfășoară într-o zi.
Cu toate acestea, pare că facem totuși pași minusculi câtre a avansa și a găsi în citit o activitate interesantă, care ne poate oferi experiențe diferite față de alte activități. Iar la Cluj, atunci când participăm la lansări de carte ori la seri de lectură/dezbatere, comunitatea celor pasionați de citit ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun.