Cluj Bus – aplicația care facilitează deplasarea cu mijloacele de transport în comun!

de | | 3 Minute

Cluj Bus – aplicația care facilitează deplasarea cu mijloacele de transport în comun!

A fost lansată, în mod oficial, Cluj Bus – o aplicație interactivă tradusă în patru limbi care are rolul de a facilita modul in care utilizatorii se deplasează cu mijloacele de transport în comun din municipiul Cluj-Napoca, precum și de a-i încuraja pe aceștia să apeleze la acest sistem de transport în comun.

Aplicația Cluj Bus a fost dezvoltată de o echipă mică, dar foarte entuziastă și a pornit de la o nevoie de normalitate: să poți să te bucuri de oraș fără stresul cauzat de trafic, să ai turiști care pot să descopere frumusețile orașului comoară fără prea multe bătăi de cap, să mai reduci puțin din poluarea specific urbană.

Disponibilă în patru limbi (RO, HU, DE, EN), aplicația le permite utilizatorilor să fie mereu la curent cu stațiile și punctele de interes din jurul lor, precum și cu liniile de autobus disponibile.
Cu o hartă offline interactivă inclusă, busolă integrată, orarul liniilor de autobus, succesiunea stațiilor și multe alte facilități (vezi mai jos), Cluj Bus devine cea mai complexă aplicație de acest gen, la ora actuală, dedicată transportului în comun din oraș!

promo ok cluj bus aplicatie mobila ios statii

Aplicația poate fi deja achiziționată de pe AppStore (de aici) și este compatibilă cu iOS 6.0 (minim), pe iPhone, iPad și iPod touch, fiind optimizată pentru iPhone 5, iPhone 6 și iPhone 6 Plus. În perioada aceasta, puteți beneficia de prețul special de lansare de 0.99 Euro, prețul stabilit urmând să fie de 2.99 Euro. De asemenea, puteți fi la curent cu noutățile în legătură cu aplicația, urmărind pagina de facebook Cluj Bus.

Iată câteva dintre facilitățile oferite de aplicație:
*hartă offline interactivă a transportului în comun din Cluj creată de dezvoltatorii aplicației (cu vedere de ansamblu care include și cartierele)
* busolă integrată pentru orientare mai ușoară
* succesiunea tutoror stațiilor de pe o linie
* orarul liniilor de autobus
* indicarea stațiilor care au casă de bilete
* puncte de interes (turistic, cultural, instituțional, medical + stații de taxi) grupate în jurul stațiilor sau pe categorii
* te anunță stația curentă / următoare în timp ce te deplasezi cu busul
* caută rute în toată rețeaua de transport a Clujului
* caută stații în jurul străzilor pe care le numești tu
* permite cumpărare de bilet prin sms

Transportul public din Cluj s-a dezvoltat în ultima perioadă, în ton și cu dezvoltarea și expansiunea orașului desigur. Au fost introduse noi busuri și tramvaiele (mult așteptate), au apărut stații modernizate, pot fi cumpărate bilete prin sms, avem noi linii de autobus.

Cluj Bus ne ține la curent cu toate aceste aspecte, precum ne pune la dispoziție și unele informații mai puțin știute la nivel general de către călători. De exemplu, noile linii M deservesc tot mai multe sate din imediata apropiere a Clujului, pe care le putem vizita acum mult mai ușor și mai rapid. De asemenea, există linii de bus gratuite de care am putea beneficia dacă le-am cunoaște mai bine traseul și programul. Apoi, de exemplu, e important pentru turiști și chiar clujeni să știe cum pot cumpăra bilete pe linia de noapte (25N) sau care este valabilitatea abonamentului (sunt capsate acolo două date, apar confuzii de multe ori).

Aplicația a fost lansată recent, așadar echipa care a dezvoltat-o își propune să o îmbunătățească și să țină cont și de sugestiile voastre!

Util:
AppStoreitunes.apple.com/us/app/cluj-bus/id992237484?ls=1&mt=8
Facebookfacebook.com/ClujBus

Iulia Marc
Redactor Cluj.com

statia urmatoare cluj bus aplicatie ios appstore