Clădirea de pe str. Republicii: Filiala Cluj a Academiei Române reabilitată | Clădirile Clujului
Una dintre cele mai frumoase clădiri din Cluj a fost recent reabilitată, iar rezultatul ne face să ne întrebăm pe lângă câte alte bijuterii arhitecturale trecem fără să le observăm cu adevărat.
De la Casa de Cultură a Studenților, pornind urcușul pe strada Republicii, cei care au obiceiul să își mai ridice privirile înspre ziduri și detalii arhitecturale, cu siguranță au admirat adesea clădirea aflată la nr. 9, chiar la primul semafor, pe colț cu str. Avram Iancu.
Poate nu am observat cu adevărat întreaga clădire, dar acel balcon tip turn cu siguranță ne-a captat atenția pentru câteva clipe, în repetate rânduri.
Clădirea de pe str. Republicii, nr. 9, găzduiește sediul Filialei Cluj a Academiei Române, cu Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”.
Reparația clădirii a fost scoasă la licitație în 2016, moment în care Academia Română sărbătorea 150 de ani de la înființare. Iată că în primăvara 2018 clădirea și-a recăpătat frumusețea de odinioară!
Filiala Cluj a Academiei Române a fost înființată în anul 1949, în urma Legii Învățământului din 1948 și a creării noi Academii din același an, care presupunea ca institutele de cercetare științifică să devină structuri independente, în afara sistemului universităților și având sarcini strict de cercetare științifică. Acest pas a fost unul benefic pentru întreaga activitate științifică din Transilvania.
În același an 1949, Filiala Cluj a Academiei Române a primit ca spațiu de funcționare frumoasa clădire de pe str. Republicii, nr. 9. Edificiul construit în stil eclectic găzduiește și în zilele noastre filiala locală a Academiei.
În prezent, în cadrul Filialei Cluj a Academiei Române funcționează și sunt integrate numeroase institute de cercetare:
- Biblioteca Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca
- Institutul de Arheologie și Istoria Artei
- Institutul de Istorie “George Barițiu” – Departamentul de Istorie
- Institutul de Istorie “George Barițiu” – Departamentul de Cercetări Socio-Umane
- Institutul de Lingvistică și Istorie Literară “Sextil Pușcariu”
- Centrul de Studii Transilvane
- Colectivul de Geografie Cluj
- Institutul de Calcul “Tiberiu Popoviciu”
- Observatorul Astronomic Cluj
- Institutul de Speologie “Emil Racovita” – Colectivul Cluj
- Institutul de Cercetări Socio-Umane și Biblioteca Târgu Mureș
- Arhiva de Folclor a Academiei Române – aceasta din urmă își are sediul chiar în clădirea recent reabilitată de pe str. Republicii, nr. 9, deținând cel mai bogat fond de manuscrise folclorice din România!
Fotografii: Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, Turi Zoltán, Liana Hedesiu