Primul Centru Integrat de Transplant din țară se va construi la Cluj
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că se va construi, la intenția forului administrativ județean, un Centru Integrat de Transplant. Va fi, astfel, primul centru de acest tip din țară, dar și unul dintre puținele de acest fel din Europa.
Centrul va fi construit pe strada Victor Babeș, pe un teren de 15.000 mp deținut de către Consiliul Local Cluj. Centrul Integrat de Transplant va fi construit în apropierea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. În cadrul acestui centru, se vor putea efectua transplanturi de rinichi, plămâni, ficat sau chiar inimă. Vor putea beneficia de aceste servicii atât pacienți români, cât și din străinătate.
,,Este, cu certitudine, cel mai bun mod de a folosi acest teren. Vom dezvolta aici un proiect unic în România și în această parte a Europei, care va concentra în același loc toate tipurile de transplant. Va fi, cu siguranță, o activitate extrem de complexă care va include, pe lângă activitatea de transplant și o cercetare de cel mai înalt nivel precum și o componentă de formare a medicilor. Se va naște, astfel, un centru de excelență în domeniul chirurgiei, cu echipe multidisciplinare care vor acționa integrat. Beneficiile pentru întreg corpul medical clujean și, mai ales, pentru pacienții din Cluj și din întreaga țară, vor fi imense” – Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Prin realizarea acestui obiectiv, România se va conforma exigențelor Eurotransplant și va face parte dintr-o rețea dezvoltată a acestui domeniu, alături de alte state cu centre similare.
Construcția Centrului Integrat de Transplant se va efectua prin fonduri de la Consiliul Județean Cluj, dar și fonduri europene. Alte surse de finanțare externă mai sunt și Programul Operațional Regional, Banca Europeană pentru Investiții și Fondurile Norvegiene. Este estimat ca centrul să fie construit în cinci ani, iar treptat i se vor adăuga toate facilitățile necesare realizării mai multor tipuri de transplant.
Tema de proiectare va fi terminată în decursul lunii februarie. Ulterior se va organiza un concurs de soluții ce are în vizor partea de concept. Prin aceasta, se urmărește obținerea documentației tehnice elaborate până la sfârșitul anului.