Central Park Wine Festival revine la Cluj cu cea de a II-a ediție!

de | | 4 Minute

Central Park Wine Festival revine la Cluj cu cea de a II-a ediție!

Al doilea capitol din povestea Central Park Wine Festival se scrie în curând în inima Transilvaniei! Peste două mii de etichete de vin, vedete, zeci de food truckuri, live cooking shows, concerte live, proiecții de film în aer liber, activități pentru toate vârstele – acesta este, în doar câteva cuvinte, Central Park Wine Festival! O poveste care a început în anul 2018 continuă la finalul acestei veri în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Centrul Clujului se transformă în perioada 29 august – 1 septembrie într-o hartă a vinurilor de calitate, românești și internaționale. Pășind pe drumului vinului, vei descoperi o multitudine de zone: zona tradițional-moldovenească, cu cramele din Republica Moldova, zonele românești cu cele mai bune vinuri din Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Transilvania. Nelipsite vor fi și zonele internaționale cu vinuri de marcă din Grecia, Bulgaria, Italia, Turcia, Chile, Argentina si multe altele.

La umbra copacilor din Parcul Central vei putea să te bucuri de aromele vinului și a deliciilor culinare într-o atmosferă de basm. Pe parcursul celor patru zile muzica live va fi unul dintre ingredientele de bază ale acestui festival care a reunit la prima ediție nu mai puțin de 70.000 de oameni, clujeni și turiști din toată lumea. Timp de patru zile, chitara, pianul, orchestra și voci cunoscute vor însoți participanții la cel mai mare festival în aer liber dedicat vinului, gastronomiei, muzicii și culturii.

Premieră: Sesiuni de live cooking

A doua ediție a Central Park Wine Festival vine cu multe suprize. Sesiunile de live cooking pregătite de organizatori se vor număra printre principalele atracții ale festivalului. Până acum, au confirmat prezența Laura Cosoi, chef Nicolai Tand și Paul Siserman „The InkChef”.
Veți avea ocazia să aflați din secretele culinare ale Laurei Cosoi, care vine în Cluj-Napoca la scurt timp după ce a obținut Premiul Special al Juriului în cadrul concursului „Gourmand Awards” de la Macao cu cea de-a doua sa carte, Forma gustului. Chef Nicolai Tand, vedeta de la Antena Stars, va găti și el în Parcul Central într-o bucătărie profesionistă în aer liber, special gândită pentru sesiunile de live cooking.

În prima zi a festivalului, în bucătăria în aer liber se va instala chef Paul Siserman, fost concurent la MasterChef și recent câștigător al unui prestigios premiu în Sicilia, Marele Premiu al Tonului Roșu. În cadrul concursului care s-a desfășurat pe o perioadă de patru zile în Italia, Paul Siserman a reușit să surclaseze inclusiv reprezentanții țării gazdă.

Pe pagina de Facebook Central Park Wine Festival puteți urmări toate noutățile și detaliile despre activitățile din cadrul evenimentului care va avea loc între 29 august – 1 septembrie.
Gurmanzii vor fi, cu siguranță, încântați de sesiunile de live cooking cu vedete, iar cei care vor să afle totul despre câteva vinuri internaționale deosebite au opțiunea de a participa la masterclass-urile susținute de către Horia Hăsnaș. Masterclass Best in Balkans se desfășoară în două sesiuni, în 30 și 31 august, începând cu ora 18 în incinta restaurantului Chios din Parcul Central.


Central Park Wine Festival – pentru întreaga familie

Festivalul este gândit în așa fel încât să te poți bucura de finalul verii în parc, alături de întreaga familie. Partenerii evenimentului pregătesc zone pentru copii, pentru pasionații de sport, dar și zone în care adulții se pot relaxa în voie – de exemplu proiecțiile de film în aer liber.
Copiii vor avea o zonă special gândită pentru ca ei să simtă experiența festivalului, iar cei mari să se poată bucura în voie de sutele de vinuri, concerte și show-urile de live cooking pe care le pregătesc organizatorii.

Pentru copii se vor organiza ateliere creative și distractive, zone de relaxare și de joacă și inclusiv zone pentru bebeluși cu piscine cu bile, castel gonflabil, tunele și multe alte surprize. Cei puțin mai mari pot învăța diverse tehnici de pictură și decupaj, pot lua parte la ateliere de modelaj sau la activități de tip forest school pentru a descoperi mediul înconjurător.

Zona de proiecții de film va fi una cu adevărat deosebită anul acesta. Vei avea oportunitatea de a simți atmosfera festivalului în timp ce urmărești un film bun pe înserat, savurând un pahar de vin și gustând din delicatese. Filmele din acest an prezente la Central Park Wine Festival sunt: Vieți duble, Parking, Leto – O vară Rock’n’Roll și Omul care l-a ucis pe Don Quijote. Cele patru filme ne poartă în mai multe lumi, acoperind mai multe genuri: comedie, acțiune, musical și dramă.

Central Park Wine Festival

Parcul Central se transformă astfel, timp de patru zile, într-un drum al vinului, într-o poveste în care poți să fii chiar tu personajul principal. Caută locurile special gândite pentru ca feed-ul tău de Instagram să transmită ce frumoasă e vara în inima Transilvaniei, alături de prieteni, vin de calitate, muzică și mâncare.
Central Park Wine Festival 2019 promite o experiență unică, o călătorie de bun-gust prin lumea vinului și a gastronomiei, o călătorie condimentată cu muzică live și multe activități interesante timp de patru zile.

****
Comunicat de presă